Adaugat la: 16 Iunie 2009 Ora: 15:14

Bucurie

Bucuria sfinţeniei, Bucuria secerişului, Bucuria libertăţii sufleteşti, Bucuria Împărăţiei, Bucuria luminii

Bucurie

În această lună a lui mai a anului nostru creştin 2009, în ziua de 10, pe „tipsia pământului românesc” a catedralei mântuirii noastre în exil, în Capitala Luminilor, am trăit cea mai însemnată zi din istoria de peste 156 de decenii a comunităţii noastre româneşti.

10 mai 1877, 10 mai 1881, 1 mai 1885, 27 mai 1570 – iată doar câteva date însemnate în calendarul nostru creştin român, date istorice, pe care copiii copiilor noştri trebuie să le aibă veşnic în sufletele lor.

Ca şi bucuria împărătesei Elena la aflarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, aceste bucurii pe care le-am enumerat la început au fost întâlnite şi trăite în aria duminicii a 4-a după Paşti, în noua Vitezdă care este Biserica, când lucrările Duhului Sfânt au venit peste noi toţi cei care ne-am apropiat „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste” de foişoarele sfintelor şi de viaţă făcătoarelor Sale Taine.

Dar să ne mai oprim încă o dată la câteva clipe din istoria acestei comunităţi din Paris, de pe strada Jean de Beauvais, să privim la această catedrală stând aşezată de peste 625 de decenii, contemplându-i măreaţa clopotniţă, prima din comuna din Paris, veşnic rămasă într-o verticalitate îndreptată spre Bunul Dumnezeu în tot decursul zbuciumatei istorii prin care a trecut.

·       1853 – înfiinţarea primei capele ortodoxe române la Paris,  de către vrednicul de pomenit Arhimandritul Iosafat Snagoveanul.

·       1882 – cumpărarea Bisericii din strada Jean de Beauvais (transformată în depozit după Revoluţia franceză), de către primul rege al României, Carol I.

·       1892, 31 mai – sfinţirea Bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail de către episcopul Inochentie Ploieşteanul.

·       1945-1946 – sosirea la Paris a mitropolitului Visarion Puiu şi intrarea comunităţii româneşti în zilele prigoanei comuniste cu abandonarea „fiicei sale”, a Bisericii din Paris, de către instituţia de atunci a Bisericii Ortodoxe Române.

·       1947 – înfiinţarea Asociaţiei pentru practica cultului ortodox român, de către mitropolitul Visarion Puiu şi comunitatea din Paris.

·       1949 – înfiinţarea asociaţiei Episcopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale cu sediul la Paris, de către mitropolitul Visarion.

·       1949-1952 – trei ani ai grei pentru comunitatea din Paris, cu închiderea locaşului de cult din strada Jean de Beauvais.

·       1954 – sfinţirea episcopului Teofil Ionescu „évêque de Sèvres”, la Versailles.

·       1970-1980 – zece ani de luptă anticomunistă a comunităţii, a tuturor românilor exilaţi, cu statul comunist dictatorial ceauşist, cu reprezentanţii Bisericii-mamă supusă dictaturii bolşevice.

·       1998 – eliberarea canonică de sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse în Exil.

·       2000-2009 – intrarea sub omoforul IPS Arhiepiscop Nathaniel al Episcopiei Ortodoxe Române în America (OCA).

·       10 mai 2009 – trecerea prin vot unanim sub omoforul IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Sunt :

·       62 de ani de strâmtorări, de dorinţe, de trăiri, de rugăciuni, precum spunea mitropolitul Visarion : „suntem strâmtoraţi din toate părţile dar nu deznădăjduim”.

·       60 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală de către mitropolitul Visarion Puiu.

Iată de ce am fost chemaţi să trăim cu toţi cei care atât şi-au dorit să trăiască această zi de întoarcere la sânul Bisericii mame. Noi n-am uitat-o niciodată şi nici Ea nu ne-a uitat, şi plânsul nostru în catacombele Ortodoxiei din exil astăzi a fost mângâiat de dragostea Mitropolitului Iosif, de Învierea lui Hristos, aşa cum atât de frumos cânta Alexandru Vlahuţă : „Voi toţi ce-aţi plâns în întuneric, / Şi nimeni nu v-a mângâiat, / Din lunga voastră-ngenunchiere / Sculaţi, Hristos a înviat !”.

Hristos cel înviat ne-a adus ca niciodată lumina Sa în inimile noastre, ca împreună cu toţi cei morţi şi înviaţi, cu toţi cei vii şi întristaţi, să ne bucurăm în aşteptarea praznicelor Patruzecimii şi Cincizecimii, când Duhul Sfânt se va pogorî ca niciodată peste cei care L-am chemat să vină „şi să se sălăşluiască întru noi şi să mântuiască sufletele noastre”.

Astăzi tot sufletul românesc a primit darurile de ziua Învierii, bucurându-ne şi veselindu-ne, după 55 de ani (1954-2009), cu întâia slujire arhierească la Paşti, cea a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif.

Astăzi tuturor celor care au căutat să ducă sub jug străin catedrala episcopală română din Paris, li s-a arătat că noi am împlinit dorinţa strămoşilor noştri, trecând peste toate şi peste toţi cei care vroiau să ne înstrăinăm sufletele altor canonicităţi.

Aşa scria vrednicul de pomenit Ion Miloae în 1954 : „Cine din calcule meschine sau din spirit anarhic se pleacă la episcopat străin, acela se exclude din Biserica Ortodoxă Română, iar istoria Bisericii şi a poporului român îi va pecetlui cu numele de trădători. Un lucru deci trebuie să reţinem - noi nu avem de ales din punct de vedere bisericesc încotro să mergem, ci să rămânem ceea ce am fost şi suntem : Români. Români ca naţie, români ca trăire creştinească. Să rămânem în spirit autentic care se conformează complet individualităţilor naţionale.”

Cred şi nu mă îndoiesc că înaintaşii mei, dar mai ales cel care m-a primit în Biserica Ortodoxă din Paris acum 29 de ani, vrednicul de pomenit, sufletul acestei comunităţi, preotul Vasile Boldeanu, precum şi părintele meu duhovnic, mărturisitorul suferinţei Bisericii Ortodoxe Române, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa, au binecuvântat gândul cel bun şi revenirea noastră acasă.

Aşa precum arhimandritul Iosafat, „după 12 ani de emigrare, întorcându-mă în patria-mamă, viu prin aceasta, după canoanele sfintei noastre Biserici, şi depun formal această capelă sub patronajul sfintei Mitropolii din Bucureşti”, şi noi astăzi, la 10 mai 2009, am adus, după 64 de ani, mitropolit român, Iosif, vrednic urmaş al mitropolitului Visarion Puiu şi al episcopului Teofil Ionescu ca să ne binecuvinteze şi să reverse peste noi harul sfânt românesc, călăuzindu-ne spre eternele roduri ale adevărului lui Hristos : „iubire, pace, bunăvoire şi unire între oameni”.

Hristos a înviat !

Înaltpreasfinţite Stăpâne, bunul Dumnezeu să vă păzească întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, ca să păstoriţi turma românească la Paris.

Preot Stavrofor Constantin Târziu

Bucurie

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni