Adaugat la: 16 Iunie 2009 Ora: 15:14

CINCIZECIMEA: Apa vie ÅŸi focul ceresc sau libertatea Duhului (I) (Ioan 7, 37-53 ÅŸi Fapte 1, 1-11)

« Cuvântul Evangheliei » : da. Dar Evanghelia este cuvântul lui Hristos, Care este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Duhul ? Pentru a putea vorbi despre El, despre Cel Negrăit, Cel Nenumit, Cel Necuprins, trebuie să spunem ceva ÅŸi despre această a « 5-a Evanghelie », Faptele Apostolilor, numite ÅŸi « Evanghelia Sfântului Duh».

CINCIZECIMEA: Apa vie ÅŸi focul ceresc sau libertatea Duhului (I) (Ioan 7, 37-53 ÅŸi Fapte 1, 1-11)

Cu Pogorârea Sfântului Duh începe Biserica, adică împreună-lucrarea concretă a Omului cu Dumnezeu (înainte, Apostolii erau conduÅŸi de Hristos, ca niÅŸte copii). El nu se arată, nu vorbeÅŸte ÅŸi nu se revelează, pentru că nu S-a întrupat (aceasta fiind misiunea Fiului). Dar Se pogoară în inima omului, se sălăÅŸluieÅŸte ÅŸi lucrează întru el. Ne îngăduie să înÅ£elegem ceea ce a vestit Hristos ÅŸi să făptuim, să punem în practică, să plinim chemarea Lui. Hristos a arătat planul dumnezeiesc, iar Duhul Sfânt îl plineÅŸte în om.

Cel care este pretutindenea prezent în Scriptură este necuprins. Nu ne putem apropia de Taina Sa decât prin analogii ÅŸi simboluri de felul celor două pe care le găsim în textele biblice ale acestei zile: apa ÅŸi focul. În cele ce urmează ne vom apleca asupra apei.

Simbolul apei este folosit explicit de Domnul în pericopa de la Sfântul Ioan  pentru a vesti venirea Duhului, după cum făcuse cu puÅ£in timp înainte cu femeia samarineancă. Hristos se află la sfârÅŸitul vieÅ£ii Sale pământeÅŸti, cu aproape ÅŸase lui înaintea MorÅ£ii ÅŸi Învierii Sale. Merge la Ierusalim pentru sărbătoarea corturilor (Suhot)[1] în ascuns, pentru că Iudeii vor să-L omoare (Ioan 7, 1) ÅŸi ceasul Său nu a venit încă (Ioan 7, 6). Åži împotriva oricăror aÅŸteptări Se arată ziua în amiaza mare ÅŸi învaÅ£ă în Templu. Atunci se instalează o puternică tensiune între El ÅŸi Iudei, un antagonism care anunÅ£ă Patima Sa. În acest context, în ultima zi a sărbătorii, « ziua cea mare», Domnul profeÅ£eÅŸte venirea Sfântului Duh ca o apă vie care va curge din sânul celor care vor crede în El. Åžase luni înaintea Învierii Sale, Hristos profeÅ£eÅŸte Cincizecimea, pentru că doreÅŸte să vadă împlinirea planului părintelui Său : restaurarea omului.

Mai întâi trebuie să vedem legătura dintre Fiul ÅŸi Duhul : « Dacă cuiva îi este sete, să vină la Mine…. ; Cel care crede în Mine … ». Cel ce nu crede în Dumnezeu nu poate primi Duhul Sfânt (nu pentru că Duhul ar fi cu desăvârÅŸire absent din sufletul lui, căci nimic nu poate trăi fără prezenÅ£a Duhului Sfânt, ci Duhul nu se va arăta prin darurile Sale : va rămâne tăcut, ascuns în cămara inimii, aÅŸteptând cu răbdare convertirea liberă a persoanei). Or, a crede în Dumnezeu înseamnă a crede în Cel care Îl revelează, adică în Hristos. Caracterul ipostatic al Fiului este de a revela pe Dumnezeu. Cel care nu cunoaÅŸte pe Fiul nu poate cunoaÅŸte pe Tatăl. Cel care nu primeÅŸte pe Fiul nu primeÅŸte nici pe Tatăl (Ioan15, 23).

Apoi, felul în care Domnul vesteÅŸte venirea Duhului este surprinzător : « …râuri de apă vie vor curge din sânul său ». Apa este în miezul acestei taine.

Apa este vitală : fără apă nu există viaÅ£ă. Este singurul element strict indispensabil vieÅ£ii. Tot apa face să se macine stâncile, producând humusul, lutul, acest lut care conÅ£ine acei « acizi aminaÅ£i» despre care se vorbeÅŸte ÅŸi care constituie după părerea biochimiÅŸtilor secretul vieÅ£ii vegetale. Åži acest lut, care conÅ£ine posibilitatea vieÅ£ii, nu va putea da rod decât dacă este stropit cu ploaie din cer. Apa simbolizează Duhul pentru că Duhul este viaÅ£a : Duhul Sfânt este cel care dă viaÅ£ă: El este viaÅ£ă în orice lucru ÅŸi în orice făptură. Dacă s-ar retrage cu desăvârÅŸire, nimic nu ar mai putea fi : totul s-ar întoarce în ne-fiinÅ£ă.

Åži această apă mâinile nu o pot Å£ine : ea scapă, este de necuprins. Are o înclinare firească spre curgere, răspândire, în funcÅ£ie de legile gravitaÅ£iei universale. Aproape că s-ar putea spune că « se dăruieÅŸte » firesc. Se poate doar canaliza, recupera într-un recipient. Dar nu poate fi stăpânită. Nimeni pe lume nu poate împiedica ploaia să cadă. Iar marea, dacă Domnul n-ar fi pus un hotar (munÅ£ii), ar acoperi totul (V. Ps. 103 (104))[2]. AÅŸa este Duhul : este vital ÅŸi de necuprins; nu poate fi reificat, imobilizat.  Nu putem fi decât întru El, ÅŸi El întru noi, ca apa. « Întru » este cuvântul cheie al caracterului ipostatic al Duhului Sfânt. Totul este « întru El », după cum totul este « de la Tatăl» ÅŸi totul este « prin Fiul». Duhul « toate le plineÅŸte» (vezi rugăciunea către Duhul Sfânt : « Împărate ceresc…. »).

Åži această apă dumnezeiască pe care Domnul ne-o vesteÅŸte, nu stă niciodată, nu este niciodată în nemiÅŸcare, este o « apă vie», adică o apă în care este mult aer – alt simbol al Duhului Sfânt – o apă care izvorăÅŸte cu putere. Aceasta ne aminteÅŸte ce a spus Domnul femeii samarinence : « Å£i-ar fi dat apă vie … », « …căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaÅ£ă veÅŸnică» (Ioan 4, 10 et 14), adică nu va seca niciodată.

            Această apă este puternică : ea izvorăÅŸte ca apa unui torent. Dar Domnul merge ÅŸi mai departe : « râuri de apă vie… ». Un râu este imens, o forÅ£ă uriaÅŸă, împotriva căreia nu se poate face nimic. Åži iarăÅŸi : « ….vor izvorî din sânul său… ». Iată ceva uluitor. Acest cuvânt al Domnului nu are decât un echivalent în Biblie : raiul, grădina desfătărilor, în Eden, de unde izvorau 4 râuri care stropeau, irigau toată făptura. Aceste râuri de apă vie vor curge din « sânul » persoanei care primeÅŸte Duhul Sfânt, adică din inima sa, din altarul sufletului său.

Ajungem acum la miezul tainei. Când Duhul Sfânt locuieÅŸte în inima omului, această inimă se face un nou rai, un izvor de har. Persoana nu mai primeÅŸte acum doar haruri, ci pe izvorul harurilor, Duhul Sfânt, Dătătorul harului se sălăÅŸluieÅŸte întru ea: este casa Lui.  Este plinirea destinului omenesc, căruia Dumnezeu a menit lumea întreagă ÅŸi tot ce este întru ea, de la începuturi.

Acest foarte scurt pasaj din Evanghelie este o comoară de teologie, care ne lămureÅŸte înÅ£elesul întregii spiritualităÅ£i creÅŸtine, dar mai ales a părinÅ£ilor noÅŸtri « de Duh purtători ». Ne aminteÅŸte învăÅ£ătura Sfântului Serafim de Sarov, care toată viaÅ£a sa a spus fără încetare două lucruri : « Bucuria mea, Hristos a înviat» ÅŸi « Å£elul vieÅ£ii este dobândirea Duhului Sfânt ». Cele două sunt legate : deoarece cred în Hristos Cel înviat pot primi Duhul Sfânt. Å¢elul vieÅ£ii nu este doar de a primi « haruri » ci de a îngădui, prin purtarea noastră duhovnicească, Celui care este izvorul tuturor harurilor, să Se sălăÅŸluiască întru noi, în inima noastră. El, Duhul Sfânt, este Cel care, după preafrumoasa învăÅ£ătură a Sfântului Grigorie Teologul, vine ÅŸi se sălăÅŸluieÅŸte în inima omului pentru a pregăti venirea Tatălui ÅŸi a Fiului. El este Cel care îngăduie plinirea acestui minunat ÅŸi tainic cuvânt al lui Hristos : « Vom [Tatăl ÅŸi cu Mine] veni la El, ÅŸi Ne vom face locaÅŸ la el »[3].

 

Å¢elul omului este ca inima să se facă cu adevărat templu al lui Dumnezeu, casă a Tatălui, a Fiului ÅŸi a Sfântului Duh. Duhul Sfânt este ziditorul. El lucrează în Biserică ÅŸi în fiecare dintre noi de la Cincizecimea istorică, ÅŸi până la venirea lui Hristos în slavă.

 

P. Noël TANAZACQ.

 

NOTE

[1] Suhot : sărbătoare din luna septembrie care aminteÅŸte Evreilor cei 40 de ani petrecuÅ£i în pustiu. Fiecare familie construia o colibă în grădină sau pe acoperiÅŸul casei ÅŸi locuia în ea timp de 7 zile. A 7-a zi, « ziua cea mare» (« Hosannah raba » ), se făcea la Templu înconjurul altarului de 7 ori. Legătura cu Duhul este interesantă deoarece o colibă de ramuri este o locuinÅ£ă provizorie ÅŸi puÅ£in solidă : nu permite să fii « instalat » . Iar în vremea IeÅŸirii, în pustiu, nu se rămânea pe loc mai mult de 2 sau 3 zile. Nu putem primi Duhul Sfânt dacă suntem instalaÅ£i, exterior ÅŸi interior. Iar venirea Sa ne sileÅŸte să ne miÅŸcăm, să ne schimbăm, să ne înnoim.

[2] Ps.103 (104 ) /6b  : «  peste munÅ£i vor sta ape …. » Åži 9 : « hotar ai pus pe care nu-l vor trece, Åži nici nu se vor întoarce să acopere pământul ».

 

[3] « Iisus a răspuns (lui Iuda) Åži a zis: Dacă Mă iubeÅžte cineva, va păzi cuvântul Meu Åži Tatăl Meu îl va iubi : Åži vom veni la el Åži Ne vom face locaÅž la el». Ultimul cuvânt dinaintea Patimii (Ioan 14, 23).

 sfinți

CINCIZECIMEA: Apa vie ÅŸi focul ceresc sau libertatea Duhului (I) (Ioan 7, 37-53 ÅŸi Fapte 1, 1-11)

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni