Sfânta Clotilda era fiica lui Chilperic, care împărăţea împreună cu cei doi fraţi ai săi în regatul Burgunzilor, de la Jura până la Durance. S-a născut în jurul anului 475 când, după prăbuşirea Imperiului Roman, popoarele barbare – burgunzii, vizigoţii, francii şi alamanii rivalizau pentru a-şi împărţi Galia. Ortodoxă după mamă, în timp ce toţi ceilalţi suverani burgunzi erau arieni, a trebuit să plece în exil după asasinarea părinţilor săi de către unchiul ei, şi a dus o viaţă cuvioasă la Geneva. Tânăra şi frumoasa prinţesă fusese remarcată de către ambasadorii lui Clovis, regele Francilor, astfel că acesta din urmă a cerut-o în căsătorie, pentru a pecetlui unirea poporului său cu Burgunzii (în jurul anului 492). Prin blândeţea ei şi pilda purtării sale virtuoase, regina a câştigat o mare influenţă asupra lui Clovis, care a îngăduit botezul copilului lor bolnav, care s-a făcut sănătos datorită rugăciunilor mamei sale. Însă în ceea ce-l privea, Clovis nu s-a lăsat înduplecat de imboldurile soţiei sale; până într-o bună zi, când, trebuind să-i înfrunte pe Alamani la Tolbiac, dincolo de Rin (496), înfricoşat de superioritatea adversarului său, s-a rugat „Dumnezeului Clotildei” şi I-a promis să se boteze dacă avea să câştige. Cum Francii au câştigat bătălia, regele şi-a ţinut promisiunea şi, după ce a urmat pregătirea catehetică sub îndrumarea sfântului Vaast [6 februarie], a fost botezat de către sfântul Remi, episcop de Reims [1 octombrie], la praznicul Naşterii Domnului din anul 496. Botezul lui Clovis dimpreună cu peste trei mii de nobili şi soldaţi franci a deschis drumul convertirii întregului popor, ce avea să devină un neam creştin cu un viitor strălucit.

Mai apoi regina Clotilda a continuat să-l îndemne pe suveran să se poarte cu blândeţe cu duşmanii săi şi să aibă respect faţă de instituţiile Bisericii. Ea a rânduit ridicarea la Paris, capitala regatului, o biserică închinată Sfinţilor Apostoli (astăzi ea este închinată Sfintei Genoveva), în care au fost îngropate moaştele Sfintei Genoveva [3 ianuarie], pe care Clotilda o cinstea cu multă râvnă.

La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de numai patruzeci de ani, s-a retras la Tours, la biserica sfântului Martin [11 noiembrie], a cărui cinstire a propovăduit-o, petrecându-şi restul vieţii făcând fapte bune spre slava lui Dumnezeu. Având la dispoziţie nenumărate avuţii, sfânta a ajutat un număr mare de biserici şi mănăstiri. Sfântul Grigorie de Tours a scris despre ea: „Era considerată în acea vreme nu ca o regină, ci ca roaba lui Dumnezeu... Nu a fost atrasă de puterea de care dispuneau fiii ei, şi nici de avuţii, nici de ambiţiile lumeşti, ci a dobândit harul prin smerenie”[1].A împărţit tot ce avea, astfel că se spune că la moartea ei nu-i mai rămăsese nimic.

Profund îndurerată de pierderea fiului cel mare, Clodomir, în lupta împotriva burgunzilor, i-a luat pe fiii mai mici la Tours. Când ceilalţi doi fii ai săi, Clotaire şi Childebert, i-au cerut să-i trimită pe orfani la Paris pentru a-i aşeza pe tron, ea a fost de acord fără nicio bănuială, însă mai apoi a aflat cu groază că aceştia fuseseră ucişi fără milă de unchii lor, şi numai mezinul, Clodoald, reuşise să se adăpostească într-o mănăstire[2]. Tot în acea vreme şi-a pierdut şi fiica, măritată cu regele vizigoţilor, crudul şi violentul Amalaric. Nemaiavând de atunci nicio mângâiere pe pământ, Clotilda şi-a închinat întreaga viaţă cinstirii sfântului Martin. Când, în anul 534, cei doi fii au săi au intrat în război, ea a mers în grabă la mormântul sfântului pentru a-i cere ajutorul, şi în chip minunat o furtună a despărţit cele două oşti, făcându-i pe cei doi fraţi să se împace.

Simţind că se apropia trecerea sa la cele veşnice, sfânta Clotilda i-a chemat la căpătâiul ei pe Clotaire şi Childebert, şi i-a îndemnat să-şi ducă viaţa în dragoste creştină, iar apoi, după ce le-a proorocit ce avea să vină, şi-a încredinţat în pace sufletul în mâinile Domnului, la data de 3 iunie 545, mărturisind Sfânta Treime.

Pildă pentru văduve şi împărătesele creştine, sfânta Clotilda a fost cinstită ca fiind întemeietoarea şi apărătoarea monarhiei franceze. Legenda spune că, printr-o descoperire de la un înger, l-a înarmat pe Clovis pentru luptă cu un scut ornat cu trei flori de crin – simbolul Sfintei Treimi – care a devenit mai apoi emblema regilor Franţei.    

Traducere din limba franceză de Ioana Căpităneanu