Fragmente neodihnite (iunie 2009)

publicat in Fragmente neodihnite pe 16 Iunie 2009, 03:14

Fragmente neodihnite din: Sf. Evanghelie după Luca; Filocalia IX, Avva Dorotei; Materic, Povăţuirile duhovniceşti ale monahului Isaia către prea cinstita monahie Teodora; Părintele Sofronie Saharov către David Balfour; Pr. Daniil Sandu Tudor, Imn Acatist la Rugul aprins al Născătoarei de Dumnezeu; Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu.

Se apropiau de El vameşii şi păcătoşii ca să-L asculte. Şi fariseii şi cărturarii cârteau zicând: “Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. Şi a zis către ei pilda aceasta: “Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută până ce o găseşte? Şi găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se. Şi sosind acasă cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă”.

(Sf. Evanghelie după Luca, XV. 1-7)

 

Un Avva se odihnea cu ucenicii săi într-un loc în care erau feluriţi chiparoşi. Bătrânul zise unuia dintre ucenici: “Smulge chiparosul acela!” Şi era foarte mic. Şi îndată fratele l-a smuls cu o singură mână. Apoi îi arătă lui bătrânul un altul mai mare şi-i spuse: “Smulge-l şi pe acesta”. Iar fratele, clătinându-l cu amândouă mâinile, îl smulse şi pe acesta. Avva îi arătă unul şi mai mare, dar tânărul, ostenindu-se şi asudând mult, nu l-a putut smulge. Când îl văzu deci bătrânul că nu poate, porunci altui frate să-i ajute aceluia; şi aşa amândoi au putut să-l smulgă şi pe acesta. Atunci bătrânul zise ucenicilor: “Iată, aşa sunt şi patimile. Cât timp sunt mici, de voim, putem să le scoatem cu uşurinţă. Iar dacă le dispreţuim ca mici, se învârtoşează şi, cu cât se învârtoşează, cer mai multă osteneală. Iar dacă se întăresc şi mai mult împotriva noastră, nu le mai putem scoate nici cu osteneală prin noi înşine, de nu vom avea şi ajutorul vreunor sfinţi care să ne sprijinească, după Dumnezeu”.

(Filocalia IX, Avva Dorotei, XI)

 

Aşa cum cei ce sunt lipsiţi de lumina văzută nu merg niciodată drept, tot astfel cei ce nu citesc Sfintele Scripturi şi nu stăruie în rugăciune se poticnesc adeseori şi se rătăcesc fără nici o scăpare, fiind înconjuraţi de un întuneric nenorocit. Dumnezeiasca Scriptură este pentru suflet ceea ce este ploaia pentru pământul însetat. Oricât ar semăna omul pământul neînrourat de ploaie, el nu va rodi nimic; tot astfel, fără citirea dumnezeieştilor Scripturi, sufletul nu va odrăsli în cele duhovniceşti. 

(Materic, Povăţuirile duhovniceşti ale monahului Isaia către prea cinstita monahie Teodora, 96)

 

Nu caut o fiinţă veşnică, neînţeleasă, nedesluşită, impersonală, a vreunui „Dumnezeu necunoscut”; Dumnezeu şi veşnica fiinţă îmi sunt date sub forma cea mai învederată cu putinţă în Hristos. Pe acest Hristos Îl caut eu, cu El vreau a mă asemăna, pe El a mi-L însuşi. Când, în ciuda conştiinţei propriei mele celei de pe urmă nevrednicii, mă rog Lui, din încordarea acelei rugăciuni întreaga mea fiinţă se adună întru una, adică şi sufletul şi trupul, adică mintea, inima şi toate mădularele trupului, până şi oasele –totul, din încordare, înţepeneşte, cum ar fi, şi suflarea mi se schimbă. Atât de puternic, atât de nereţinut atrage sufletul către Sine Hristos, atrage întreg omul–Acel Hristos pe care Biserica mi L-a dat... Nu trec cu vederea nici un mijloc ce poate sluji unirii cu Hristos. Dar oare este cu putinţă a afla undeva în afara Bisericii o mai mare bogăţie a unor astfel de mijloace? În Biserică Îl am pe Dumnezeu întrupat, astfel încât pe Dumnezeu noi Îl mâncăm şi Îl bem, prin Dumnezeu, prin Cuvântul Său noi răsuflăm.

(Părintele Sofronie Saharov către David Balfour, Scrisoarea 28)

 

Fecioară Preasfântă, în faţa Ta

pururi, peste veac de ruşine, se vor da

cugetarea şi ritorii înţelepciunii.

Că Tu eşti sigiliul nestricăciunii,

Poartă - pentru cei isteţi - încuiată,

şi oglindă vie de trăirea minunii.

Tu cunoşti că viaţa nu ne-a fost dată

să fie numai răstălmăcită.

Că ea se cere cu mult mai bogată

decât să fie numai trăită.

Ea e a Minţii de dincolo de gând şi de loc,

de dincolo de şirul clipelor dăinuirii.

E vădirea unui cer lăuntric de foc,

peste fântânile inimii şi-nfăptuirii.

E a Cuvântului lumii ce pentru ea se vrea

cale şi întrupare spre veşnic: Aleluia!

(Pr. Daniil Sandu Tudor, Imn Acatist la Rugul aprins al Născătoarei de Dumnezeu, Condacul al 6-lea)

 

Duhovnic. Părinţii insistă asupra pericolului de a căuta un ajutor pur omenesc. Sfântul Vasile ne sfătuieşte să căutăm un “prieten al lui Dumnezeu”, prin care ai certitudinea că Dumnezeu vorbeşte. Cu cât autoritatea unui Părinte este mai mare, cu atât va fi el mai şters. Un ucenic numeşte corect scopul căutărilor sale: “Părinte, încredinţează-mi ceea ce-ţi şopteşte Duhul Sfânt, pentru ca sufletul meu să se vindece (…).”; “(…) spune-mi un singur cuvânt pentru ca sufletul meu să trăiască din el (…).”: cuvânt paracletic, de viaţă făcător. Sfântul Serafim precizează: “Renunţ cu totul la voinţa mea şi la propria mea cunoaştere a sufletelor, pentru a auzi sfaturile Duhului…”.

“Un părinte –spune avva Pimen–îţi pune sufletul în contact direct cu Dumnezeu (…).” şi te sfătuieşte: „Nu porunci nicicând, fii tuturora pildă, iar nu legiuitor”. Aici călătorim în Dumnezeu şi nu printre reguli. În cazul unui părinte, totala jertfă de sine se explică prin teama de a nu ştirbi integritatea persoanei umane. Un tânăr căuta un stareţ pentru a se instrui pe drumul desăvârşirii, însă bătrânul nu scotea nici un cuvânt. Tânărul îl întreabă de ce tace. “Sunt eu vreun egumen ca să-ţi poruncesc? Nu-ţi voi cere nimic. Fă şi tu, dacă vrei, ceea ce mă vezi pe mine făcând”. De atunci, ucenicul a urmat în toate cele pe stareţ, căpătând simţul liniştirii şi al liberei ascultări.

(Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu)

Selecţia textelor: Daniel Chira