Caracterizarea miresei cu ajutorul metaforei grădinii ocupă, în iconomia Cântării Cântărilor, un loc central[1]. Fragmentul descriptiv debutează cu menţionarea unor detalii esenţiale pentru o grădină specifică timpurilor biblice: „eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit. [...] În grădină-i o fântână, un izvor de apă vie şi pâraie din Liban.”[2]

Într-adevăr, în epocă, termenul „grădină” [ebr., gan, gannāh, ginnāh] evoca, înainte de orice altceva, un loc împrejmuit cu gard şi, prin aceasta, protejat şi cultivat. De asemenea, având în vedere cadrul natural deşertic, menţionarea aici a elementului acvativ este un amănunt esenţial. Se pare că grădinile erau plantate în apropierea unor surse de apă atent îngrijite; atunci când aceasta nu era posibil, necesarul de apă se acoperea printr-un ingenios sistem de irigaţii sau forându-se fântâni chiar în interiorul grădinilor. Grădina din Cântarea Cântărilor se vădeşte astfel a fi un loc cu totul binecuvântat, de vreme ce oferă protecţia sugerată atât prin ideea de închidere, cât şi prin faptul că în interiorul ei se află o fântână, un izvor şi pe deasupra este străbătută de pâraie[3].

În repertoriul simbolicii biblice tradiţionale, semnificaţiile sugerate de ideea unui loc împrejmuit şi fertil datorită prezenţei binefăcătoare a apei, trimit la sensurile tradiţionale ale literei mem legate de rodnicie, de fertilitate şi, nu în ultimul rând, de sfera feminităţii feciorelnice, dar şi a maternităţii potenţiale[4]. Totodată, trebuie să remarcăm faptul că imaginile poetice din registrul vegetal care zugrăvesc portretul Sulamitei, evocând cel mai adesea senzaţii olfactive, vizuale, gustative, sunt menite să comunice sinestezic ideea unei depline şi binecuvântate armonii, împletind ingenios sensuri derivate din contextul imediat, cu semnificaţii culturale şi tradiţionale[5].

Funcţiunea acestor imagini este multiplă: pe de o parte de a comunica trăirile mirelui şi ale miresei, iar pe de alta, de a oferi elementele necesare pentru ca receptorul poemului să mediteze asupra implicaţiilor simbolice ale acestora[6]. Sulamita, mireasa feciorelnică, este aşadar asemenea unei grădini proaspete, înmiresmate, odihnitoare şi hrănitoare. Deosebit de interesant este, pe lângă toate acestea, aspectul de banchet campestru pe care-l îmbracă, la un moment dat, portretul Sulamitei: „Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin şi lapte am băut. Mâncaţi şi beţi, prieteni, fiţi beţi de dragoste, iubiţii mei!”[7]Portretul Sulamitei este desăvârşit prin aceste tuşe cu tentă aparent dionisiacă, dar care, în realitate, transfigurează imaginea miresei proiectând-o într-o perspectivă semantică teologică. Referinţele la faguri de miere, vin şi lapte completează aici un tipar paradisiac, acela al Pământului Făgăduinţei, ca imagine a paradisului ceresc[8], conferind astfel personajului dimensiuni care transcend sfera concretă a umanului, dezvăluind, în schimb, valenţele cosmice, metafizice ale omului ca persoană divină.

Grădina, ca topos biblic valorificat aici pentru descrierea miresei se dovedeşte a îndeplini un rol mult mai profund decât acela al unei simple figuri de stil, menită să încânte receptorul sau să exprime eufemistic, aşa cum se arată în unele comentarii, dorinţe ori chiar gesturi erotice, carnale[9]. În realitate, privită în contextul limbajului metaforic utilizat în Cântarea Cântărilor, compararea Sulamitei cu o grădină operează o îndepărtare a celor doi termeni implicaţi de trăsăturile lor semantice iniţiale şi o redistribuire de sens a acestora, redefinind, aşa cum bine remarcă Hans-Peter Müller, raporturile de identitate, alteritate şi aşezare a acestora în lume[10]. Aici nu sunt transgresate doar maximele de calitate, de cantiate, de manieră şi de relaţie ale elementelor ce compun relaţia metaforică[11], ci este depăşită sfera esteticului însăşi, sensurile indicând, toate, o nouă perspectivă asupra realităţii şi existenţa mai la adânc a unui demers teologic, care vizează nimic alta decât, printr-o nostalgică rememorare a unei stări paradisiace pierdute, prefigurarea  stării paradisiace regăsită odată cu restaurarea omului, în Hristos şi în Biserică sau, mai precis, în calitatea acesteia din urmă de Mireasă a Mirelui celui ceresc.[12]

Pr. Constantin Jinga

NOTE:

[1]               Cântarea Cântărilor 4-8

[2]               Cântarea Cântărilor 4:12, 15

[3]               Cf. Jean Delumeau, Grădina desfătărilor. O istorie a paradisului, trad. Horaţiu Pepine, Humanitas, Bucureşti, 1997, pp. 110, 119

[4]              ***, Sepher yetzirah, cap. III : les trois mères Aleph אMem מShin ש[http://www.lumiererbc.com/article-3394296.html]

[5]               Cântarea Cântărilor 6:2, 11; 7:2-10

[6]               Cf. Francis Landy, The Song of the Songs, în vol. Robert Alter, Frank Kermode, The Literary Guide to the Bible, Fontana Press, London, 1997,  p. 309

[7]               Cântarea Cântărilor 5:1

[8]               Vezi Ieşirea 3:8; Levitic 20:24, etc.

[9]               Vezi Francis Landy, Op. cit., p. 305

[10]             Hans-Peter Müller, Vergleich und Metapher im Hohenlied, Göttingen, 1984

[11]            Umberto Eco, Sémiotique et philosphie du langage, tr. Myriem Bouzaher, P.U.F., Paris, 1988, p. 142

[12]            Cf. Paul Ricoeur, Le procès métaphorique, în vol. L’Herméneutique biblique, trad. François-Xavier Amherdt, Cerf, Paris, 2001, p. 194