Adaugat la: 16 Iunie 2009 Ora: 15:14

Tabăra de Tradiţie şi Spiritualitate a Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională se află astăzi la a patra ediţie, 2009

În ultimii patru ani, 460 de copii din mitropolia noastră şi din România s-au bucurat de dragostea maicilor de la Tismana şi de ocrotirea Sfântului Nicodim în Oltenia.

În acest an, tabăra va avea loc în perioada 17-28 Iulie 2009 şi se va desfăşura la Seminarul Teologic de la Neamţ, în vecinătatea Mănăstirii Neamţ. Sunt disponibile 80 de locuri. Ne dorim ca această schimbare de locaţie să fie de bun augur şi să reprezinte o continuitate a proiectului început în anul 2005 şi de care, se pare, copiii, dar si adulţii au rămas foarte legaţi.

Ne propunem şi în acest an să descoperim tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei, de această dată Moldova, prin intermediul excursiilor şi drumeţiilor la Mănăstirile Agapia, Neamţ, Văratec, Secu, Sihăstria, prin vizitarea caselor Memoriale Mihail Sadoveanu sau Veronica Micle, etc.

Ne dorim să avem întâlniri cu oameni de care să ne amintim şi atunci când vom fi mai mari, iar prin intermediul atelierelor de teatru, muzică, dans popular, pictură, lucru manual şi meşterilor populari pe care îi vom invita în tabără, să păstrăm în suflet amintiri şi prietenii care să ne însoţească mereu.

Înscrierile se fac până la data de 1 Iunie pe adresa de e-mail: tabara2009@mitropolia.eu, iar toate informaţiile privind înscrierea le găsiţi la adresa www.educatie-catehetica.ro

 Costurile de participare sunt de 250 euro/persoană şi includ:

     - transport de la Bucureşti în tabără şi retur;

     - cazarea (în camere cu patru locuri cu baie proprie la  fiecare cameră) şi masa participanţilor pentru 11 zile;

     - excursiile;

     - materialele pentru atelierele de lucru.

Costurile nu acoperă transportul copilului din ţara de provenienţă în România.

Vă aşteptăm în tabără!!

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni