COMUNICAT DE PRESĂ: Şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale

publicat in Ştiri / Noutăţi pe 16 Iunie 2009, 02:38

În ziua de 8 mai 2009, la sediul de la Roma a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la Praznicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul şi al Cuviosului Arsenie cel Mare, a avut loc şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, sub președinția Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif de la Paris.

Principalul punct pe ordinea de zi l-a constituit luarea în discuţie, în vederea înaintării spre aprobare Sfântului Sinod, a Statutului juridic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, aprobat de către Adunarea Eparhială a acesteia în sesiunea ordinară din 4 februarie 2009. După aprobarea de către Sfântul Sinod, statutul va fi înaintat organelor competente italiene în vederea recunoaşterii Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de către stat. 

S-a evocat de asemenea necesitatea organizării de tabere de vară pentru copiii şi tinerii din cuprinsul eparhiilor Mitropoliei, în vederea păstrării şi consolidării identităţii creştine, de limbă şi de neam a acestora.

În dimineaţa aceleiaşi zile a avut loc în incinta Centrului Eparhial de la Roma, Sfânta Liturghie în sobor, prezidată de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif, înconjurat de ceilalţi membri ai Sinodului Mitropolitan şi de un mare număr de preoţi şi diaconi ai episcopiei, precum şi de numeroşi credincioşi, la aniversarea a un an de la întronizarea Preasfinţitului Siluan în scaunul de chiriarh al românilor ortodocşi din Italia.

Secretariatul Sinodului Mitropolitan

DEPARTAMENTUL DE INFORMARE ŞI MASS MEDIA AL

EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEI