Adevărata Evanghelie de Paşti nu este cea care se citeşte noaptea, Prologul Evangheliei de la Sf. Ioan – care este mai degrabă legat de Naştere şi de botez – ci pericopa Învierii de la sfântul Matei, citită la liturghia din Sâmbăta Mare (Mt 28). Ori, în această pericopă un loc central îl ocupă un grup de personaje: anume femeile Mironosiţe [1], două la număr la sfântul Matei, dar trei la sfântul Marcu, şi anume Maria Magdalena, Maria lui Iacov şi Maria Salomeea (cunoscute în Occident sub numele de "cele trei Marii").

Cele trei femei sunt un model de viaţă creştină şi salvează onoarea omenirii. Sunt curajoase, ascultătoare, iubitoare şi mai ales au credinţă.

De curaj au avut nevoie pentru a urma pe Hristos: L-au urmat tot timpul Patimilor Sale, fără teamă de privirile piezişe, de vorbele grele, de bruftuluielile evreilor şi ale soldaţilor romani, pe când Apostolii, "bărbaţii", au fugit şi s-au adăpostit în foişor "de teama evreilor" (Au prins pe Domnul: dacă ne prind şi pe noi? Să fugim…). Şi le mai trebuie curaj ca să meargă, la răsăritul soarelui, la mormântul Celui răstignit, păzit de soldaţi !

Curajul şi libertatea lor ar putea să le îndemne să uite, să calce în picioare Legea. Dar nu fac asta, ci rămân în ascultare. În ciuda nestăpânitei dorinţe de a merge să-L caute pe Stăpânul mult iubit la mormânt, ele ţin sâmbăta, pentru că Legea vine de la Dumnezeu. Fac ascultare lui Dumnezeu. Ţin Sâmbăta aşa cum Fiul Omului a ţinut-o prin moartea Sa. Frumoasă pildă de purtare creştină prin antinomia ei (libertate - ascultare) !

Dar ce e mai frumos şi mai extraordinar este fapta lor. Aceste trei femei se trezesc dis de dimineaţă, de cu noapte chiar, pentru a merge la căpătâiul unui mort ! Aceste trei femei iubesc un om care a murit. Au o asemenea iubire pentru Mesia – Rabbi Yeshouah – că îl iubesc şi dincolo de moarte. În ciuda acestei morţi – a acestei morţi groaznice, moarte umilitoare de rob – ele cred că Iisus este şi rămâne Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu pot, desigur, să-şi închipuie că a înviat, pentru că aceasta ar depăşi orice înţelegere, dar au intuiţia că totul nu se poate termina aici, cu moartea lui « Rabbouni » cel mult iubit. Şi ce vor să facă ele la Mormânt ? Să aducă miresme pentru a unge trupul lui Iisus. Nu există gest mai plin de iubire decât a dărui mir: este un act gratuit de iubire. Iar mirul este aici prezenţa inefabilă a Duhului Sfânt, Dătătorul de viaţă. A veni să îmbălsămeze trupul lui Iisus mort este semnul intuiţiei duhovniceşti a acestor femei : El nu poate să rămână zăcând în moarte, ci va trăi … Ele fac deci o faptă de iubire gratuită pentru Dumnezeu. Aceste femei îşi merită numele de Maria, care înseamnă « iubitoarea luminii»². Mai cu seamă Maria Magdalena, femeia atât de iubitoare, cea care răspândise « un nard de mare preţ » pe capul şi picioarele Domnului « pentru îngroparea Sa» (Mat 26,12) şi care este personajul central (la Sfântul Ioan, Hristos înviat îi apare numai ei).

În sfârşit, mironosiţele au o credinţă nezdruncinată. Ele merg către mormânt ştiind că este pecetluit cu o piatră uriaşă şi se întreabă: « cine ne va da la o parte piatra? » Fără să mai vorbească de soldaţi, care poate aveau să le întoarcă din drum… Nici nu ştiu dacă vor putea intra în Mormânt pentru a unge trupul Domnului, dar se duc. Au credinţă !

Hristos va răspunde fără a întârzia acestei iubiri arzătoare: ele vor fi primele care-L vor vedea înviat. Ce dar sublim din partea Stăpânului !

Când sosesc la mormânt, Îngerul Domnului prăvălise piatra ca să arate că mormântul era gol: « veniţi de vedeţi … ». Ele sunt martorii înverii pentru întreaga omenire, pentru întregul univers. Hristos a ieşit din mormântul pecetluit pentru că a înviat cu trupul slavei Sale, acest trup transfigurat care nu mai este supus materiei, nici timpului, nici spaţiului. Iar îngerul adaugă : « Să nu vă temeţi … » (soldaţii însă sunt îngroziţi, dar îngerul nu-i linişteşte, pentru că ei au ucis pe Fiul Omului, începătorul vieţii). De asemenea, când Hristos le întâlneşte şi Se arată lor, le spune « nu vă temeţi… ». Cel care are o inimă iubitoare şi credinţă nu are a se teme de nimic, pentru că este « sub acoperământul aripilor Sale », ale Celui Atotputernic (Ps 17[16], 8).

Cele trei Marii vor duce Vestea cea Bună Apostolilor care nu le vor asculta cuvintele pe care le vor socoti « născoceli femeieşti» şi nu le vor crede.

Mironosiţele sunt pentru toţi creştinii un model şi o pildă duhovnicească pe care am putea-o rezuma în trei fraze:

-Trebuie să mergem în întâmpinarea Domnului de îndată ce în viaţa noastră apare o lumină duhovnicească, un răsărit care se arată în mijlocul nopţii, şi să plecăm « foarte de dimineaţă », adică fără a întârzia, presupunând însă că ne-am pregătit printr-o « sâmbătă», adică o interiorizare.

-Trebuie să mergem cu curaj către mormânt – care este moartea şi închide în el toate morţile noastre  – fără să ne întrebăm cine ne va da la o parte piatra : Domnul se va îngriji ….

-Trebuie să fim în stare să facem un act gratuit de iubire pentru Dumnezeu, aşa cum a făcut El însuşi pentru noi. Şi este vorba de o iubire arzătoare, o iubire cu I mare, şi nu de o apropiere intelectuală de Dumnezeu sau de o relaţie interesată. Iată ce aşteaptă Dumnezeu de la noi.

În simbolistica paulinică a nunţii, bărbatul reprezintă pe Hristos iar femeia omenirea, Biserica. Ce nădejde pentru omenire de a avea întru sine pe cele trei Mironosiţe venite la mormântul lui Hristos ! Să ne fie ele dascăli în taina Paştilor !

P. Noël TANAZACQ

Preot paroh, parohia Sfânta Genoveva şi Sfântul Martin (Paris)