Adaugat la: 1 Decembrie 2008 Ora: 15:14

Între spiritul Crăciunului şi Duhul lui Hristos

Între spiritul Crăciunului şi Duhul lui Hristos

În fiecare an, de Crăciun asistăm la o invazie de „gesturi de iubire”. Trăim Crăciunul ca un timp pentru a da şi a primi, pentru a ne simţi din nou copii. Ne lăsăm furaţi de spiritul Crăciunului. Pentru cei mai mulţi dintre noi, totul durează doar câteva zile... Însă sunt şi oameni care simt nevoia de a continua, căci e fermecător să acţionezi în numele  dragostei pentru celălalt sau al dorinţei de a trăi într-o lume mai bună. Chiar printre creştini, totul rămâne adesea la acest nivel, Crăciunul e o sărbătoare a copiilor (căci se sărbătoreşte naşterea pruncului Iisus), a bucuriei de a fi cu familia şi prietenii. Suntem recunoscători că putem fi împreună, pentru că singurătatea şi existenţa de zi cu zi sunt atât de grele... 

Mai rămâne oare loc pentru Hristos în toate astea? Câţi dintre noi îşi fac timp să-şi amintească de însemnătatea acestei sărbători şi să se bucure (căci bucuria şi seriozitatea nu se contrazic deloc)? Câţi sunt conştienţi de harul care ni se dăruieşte prin faptul că Dumnezeu Însuşi se face om ca şi noi?

Nu e surprinzător că societatea a înlocuit Duhul lui Hristos cu spiritul Crăciunului, căci dintotdeauna sistemul politic şi social a păstrat din religie doar ceea ce i-a fost util pentru a funcţiona şi a se justifica. Nu era altfel nici pe vremea când Biserica şi statul încercau să trăiască în simbioză; să ne aducem aminte de cuvintele împăratului Iustinian despre monahi: „Dacă aceşti oameni sfinţi Îl roagă stăruitor pe Dumnezeu pentru bunăstarea imperiului… fără îndoială că armatele noastre vor învinge şi că oraşele noastre vor fi bine administrate. Astfel, mânia divină fiind potolită şi Dumnezeu fiind cu noi, cum să nu avem parte de pace în ţară şi de întreg devotamentul poporului?”. Însă ceea ce e surprinzător e că atât de mulţi creştini petrec foarte mult timp şi consumă enorm de multă energie gândindu-se la ce cadouri să cumpere sau pregătind masa de Crăciun; că sunt foarte puţini cei care merg la Biserică în ziua de Crăciun pregătiţi pentru a-L întâmpina pe Hristos şi a se întâlni cu El în Sfânta Împărtăşanie. 

Ceea ce se întâmplă la Crăciun nu e un fenomen izolat în Biserică: chiar în sânul ei valorile Evangheliei s-au transformat în valori umane. Încă din vremurile apostolice, creştinii au trăit într-o continuă tensiune între Duhul lui Hristos şi duhul lumii. Timp de secole, Biserica a încercat să construiască o lume creştină şi a reuşit să transmită anumite valori care s-au metamorfozat în idei înălţătoare. Însă ele sunt folosite uneori într-un duh străin celui din care s-au născut. E de-ajuns să ne dăm seama că idealul societăţii noastre, asumat şi promovat de mari figuri intelectuale şi politice progresiste, este practic o împărăţie a lui Dumnezeu… în care nu mai e loc de Dumnezeu.

Fuga în Egipt (pe manuscris)De mici suntem învăţaţi să ne punem pe noi înşine în centrul lumii noastre. Suntem încurajaţi să fim cei mai buni din clasă, să reuşim, să fim apreciaţi. Mai târziu, suntem respectaţi pentru ceea ce am realizat în viaţă, pentru succesele avute. Din păcate şi noi, cei care am primit o cateheză creştină (în copilărie sau mai târziu), privim adesea Biserica, credinţa, pe Dumnezeu, ca şi ajutoare în drumul nostru către împlinirea personală: familie, studii, carieră, bunăstare sau tot ceea ce numim fericire. Bineînţeles, aşa cum sărăcia în ea însăşi nu este o virtute, tot la fel nu e un păcat să ai o familie lângă care să te simţi fericit, să fii prosper sau să fii împăcat cu tine însuţi. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Nu bogaţii, ci cei ce slujesc bogăţiei sunt osândiţi! Eşti bogat? Nu sunt împotriva ta! Eşti zgârcit? Iată pentru ce te osândesc!”. Hristos îi avertizează foarte serios pe cei bogaţi, pe cei sătui (Lc 6, 24-26), pe cei pe care lumea îi vorbeşte de bine, căci ei au o predispoziţie de a face din bunăstare, din dorinţa de a fi obiectul laudei, un ideal care riscă să se transforme într-un idol; un idol căruia îi sacrificăm totul, în care ne punem toată speranţa (Lc 12, 19) şi care ne poate chiar orbi duhovniceşte („Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?” – In. 5, 44).

Pe de altă parte, valorile Evangheliei sunt prezentate uneori de către anumiţi creştini sub forma unui rigorism căruia i se dă o origine divină. Devenim aproape fanatici şi riscăm să recădem în robia ritualismului şi a legii. Ca reacţie, îmbrăţişăm o libertate care adesea e la limita dintre libertatea în Hristos şi un fel de libertate socială „à la révolution française”. Biserica e plină de oameni bine intenţionaţi care predică dragostea pentru toţi şi toate, bazându-se pe faptul că Dumnezeu e iubire, dar uitând că iubirea nu e Dumnezeu! Mai ales tinerii, dar nu numai ei, ar vrea să se îndrepte către împărăţie fără a fi confruntaţi cu acele lucruri din Biserică care îi deranjează sau pe care încă nu le înţeleg. Bineînţeles, Duhul suflă unde vrea (In 3, 8), dar această formă de îndepărtare de Biserică combinată cu dorinţa de a trăi în comuniune cu toată creaţia nu ar putea fi oare începutul unei concepţii a vieţii în centrul căreia să se afle creaţia, nu Creatorul, lăsându-ne doar impresia că de fapt pe Hristos Îl urmăm?

Toate aceaste tentaţii nu sunt deloc noi. Înşişi ucenicii Mântuitorului, după trei ani petrecuţi în preajma Lui, încă visau la o împărăţie din această lume („iar noi nădăjduiam că El era Cel ce avea să izbăvească pe Israel” – Lc 24, 20-21). Precum ucenicii, Îi urmăm şi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute a ne îndeplini idealurile, care nu sunt neapărat naţionale, ca ale poporului lui Israel în timpul vieţii pământeşti a lui Iisus, ci mai degrabă proiecte de o înaltă ţinută morală şi umanitară. Bineînţeles, ajutorul urgent, material sau prezenţa fizică lîngă cel ce are nevoie, sunt absolut necesare. Să ne aducem aminte doar de epistola sfântului apostol Iacov şi sfaturile sale către primii creştini de a da mărturie de credinţa lor prin fapte: „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?” (2, 15-16). Dar cei ce vor să-I urmeze lui Hristos sunt chemaţi să nu se oprească aici; iată ce ne spun cuvintele epistolei către Diognet: „Creştinii (…) nu urmează, ca unii, o învăţătură omenească… Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar prin felul lor de viaţă, biruiesc legile”. Transmite ajutorul nostru pentru ceilalţi o fărâmă a harului lui Dumnezeu? Sunt oare faptele noastre mărturii ale iubirii lui Dumnezeu, le trăim oare ca pe o taină, arvună a împlinirii şi bucuriei  împărăţiei lui Dumnezeu?

Uneori ne e foarte greu să renunţăm la dorinţele, de altfel absolut fireşti, de a pregăti o masă bogată de Crăciun, de a le asigura o viaţă fără griji copiilor noştri, de a asigura bunăstarea unei parohii sau a unei mănăstiri. Însă e esenţial să nu încercăm să mascăm aceste lucruri pretinzând că le facem în numele lui Dumnezeu sau pentru Dumnezeu, să nu ezităm a-L privi pe Hristos în ochi, să nu înlocuim exigenţa Evangheliei cu idoli pe care putem să-i urmăm mai uşor; mai degrabă să fim săraci cu duhul şi să ne recunoaştem slăbiciunile, căci ceea ce contează e atitudinea pe care o avem. A ne da seama unde suntem, a recunoaşte ceea ce de fapt vrem, poate fi grăuntele de muştar (Mc 4, 31) care face să încolţească acea reorientare a vieţii către împărăţia lui Dumnezeu, acel proces interior pe care Evanghelia şi sfinţii părinţi îl numesc pocăinţă.

„Hristos se naşte, slăviţi-L!
Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

Bogdan Grecu

Între spiritul Crăciunului şi Duhul lui Hristos

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni