Adaugat la: 1 Decembrie 2008 Ora: 15:14

Parohia „Sf. Cuvioasă Parascheva” din estul Elveţiei la al 5-lea hram

Duminica din 19 octombrie 2008 a fost una cu totul specială pentru Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din estul Elveţiei. 

Parohia „Sf. Cuvioasă Parascheva” din estul Elveţiei la al 5-lea hram

În Postul Paştilor anului 2004, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif, diaconul Alexandru Dan Nan a fost hirotonit preot de către Preasfinţitul Siluan, fiindu-i încredinţată formarea acestei parohii.

La acel moment, slujbele au fost oficiate în localităţile Chur şi St. Gallen şi pentru un an şi jumătate şi în staţiunea Davos din cantonul Graubünden. Încet, încet, numărul credincioşilor a crescut, astfel că, la al cincilea hram al parohiei, în capela Wiborada a bisericii catolice Sfântul Gheorghe din St. Gallen, a participat un număr considerabil de credincioşi.

La Sf. Liturghie au coliturghisit Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, Părintele paroh Alexandru Nan şi Părintele Dorel Şchiopu din Suceava. La hramul parohiei a fost prezent şi ambasadorul României în Elveţia, domnul Ionel Nicu Sava împreună cu doamna consul Carmen Elvira Zamfirache. La sfârşitul slujbei, toţi cei prezenţi au luat parte la o agapă cu gustări tradiţionale româneşti, pe fondul acordurilor muzicale întreţinute de violonistul Emilian Dascăl şi naistul elveţian Georg Conradin.

Încărcaţi duhovniceşte şi bucuroşi de participarea la acest eveniment, cei prezenţi au plecat cu cuvintele Mântuitorului în suflet, cuvinte care au marcat-o încă din copilărie pe sfânta Parascheva: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” – Mc. 8, 34.

Pr. Paroh Alexandru Nan

Parohia „Sf. Cuvioasă Parascheva” din estul Elveţiei la al 5-lea hram

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni