Adaugat la: 1 Mai 2009 Ora: 15:14

5 mai, pomenirea sfântului părintelui nostru Ilarie, episcop de Arles

Provenit dintr-o familie bogată din Bourgogne (sau din Lorraine), de origine greacă, sfântului Ilarie i s-a încredinţat, la terminarea studiilor, o funcţie de seamă în administraţia imperială. Robit lumii şi plăcerilor ei, Ilarie se opunea îndemnurilor rudei sale, sfântul Onorat (16 ian.), care venise de la Lérins pentru a încerca să-l rupă de cele lumeşti. Întorcându-se la mănăstire, Onorat s-a rugat pentru el şi, dintr-o dată, inima strălucitului magistrat s-a schimbat.

A respins tot ceea ce îl atrăsese până atunci, şi-a împărţit bunurile şi, atras în chip irezistibil de dragostea lui Dumnezeu, s-a retras la Lérins, unde s-a nevoit din răsputeri pentru a putea răscumpăra timpul pierdut cu lucruri fără de folos, şi pentru a putea înainta către desăvârşirea monahală sub îndrumarea sfântului Onorat. Când acesta din urmă a fost numit episcop de Arles, în anul 426, Ilarie l-a urmat pentru a-l ajuta în îndatoririle episcopale; dar dragostea de pustie a fost mai puternică, astfel că s-a întors repede în insula cea monahicească. A răspuns însă rugăminţii lui Onorat de a-i sta la căpătâi în cele din urmă clipe pe lumea aceasta. După trecerea la cele veşnice a sfântului episcop, Ilarie s-a întors în grabă la mănăstire, de teamă să nu fie ales ca episcop în locul sfântului Onorat; a fost însă oprit de către guvernatorul Castus şi adus cu forţa în oraş, unde clerul şi poporul se pregăteau cu bucurie pentru alegerea lui. Cum sfântul se opunea, zicând că nu avea să încuviinţeze decât dacă Domnul avea să-i arate în mod clar că aceasta era voia Sa, un porumbel alb ca zăpada s-a aşezat pe capul său, şi nu a zburat decât după ce Ilarie şi-a dat consimţământul.

La doar douăzeci şi nouă de ani, noul episcop avea înţelepciunea unui bătrân şi blândeţe părintească faţă de toţi, dar mai ales faţă de săraci. Pentru a-i ajuta muncea chiar el, şi a vândut tot, până şi vasele sfinte, pentru a răscumpăra nişte prizonieri căzuţi pradă triburilor germanice care invadaseră Galia. Activităţile sale pastorale nu îl împiedicau să trăiască ascetic. Primul lucru pe care l-a făcut ca episcop a fost să reunească clerul din catedrală pentru a trăi în comunitate, ca la mănăstire. În ceea ce-l priveşte, trăia în sărăcie ca şi înainte, era pururea îmbrăcat cu un singur veşmânt, sub care purta un ciliciu; mergea desculţ, chiar şi iarna, şi dormea pe jos, lucra cu mâinile sale spunând psalmi şi trăia în toată vremea în prezenţa lui Dumnezeu.

Sfântul Ilarie s-a distins mai ales prin talentul său retoricesc, la care se adăugau şi numeroase minuni. Ştia să vorbească atât celor de seamă, cât şi oamenilor din popor, şi propovăduia adevărul evanghelic fără ocoliş şi fără să se teamă de cei puternici, nedându-se înapoi de la a-i mustra în public. Dădea totuşi dovadă de mare blândeţe faţă de cei păcătoşi, şi prin propriile lui lacrimi îi făcea să plângă pe cei ce se pocăiau. Principiul său de bază era să se raporteze în toate la Domnul şi în fiece clipă să-şi cerceteze starea inimii, ca şi când Însuşi Marele Judecător ar fi cercetat-o. Ştia să transmită celor ce-l ascultau această stare de trezvie duhovnicească şi nu se putea nici să-l asculte cineva, şi nici măcar să-l privească, fără a avea inima plină de căinţă. În urma predicilor sale, numeroşi erau aceia care, înspăimântaţi de Judecata de Apoi şi dispreţuind viaţa de acum, hotărau să trăiască doar pentru Împărăţia Cerurilor.

De-a lungul întregii sale păstoriri ca episcop, sfântul Ilarie a luptat împotriva ereziilor, mai cu seamă împotriva pelagianismului, dimpreună cu prietenul său, sfântul Gherman de Auxerre (31 iulie). A condus mai multe sinoade, a restabilit disciplina bisericească, a întemeiat biserici şi mănăstiri care urmau tradiţia de la Lérins, şi a readus pacea şi dragostea în sudul Galiei.

Vlăguit de râvna şi nevoinţele sale, s-a îmbolnăvit la vârsta de patruzeci şi opt de ani şi, după ce a rânduit cine avea să-i urmeze în scaunul episcopal, şi-a încredinţat sufletul Domnului pe 5 mai 449. Se spune că, în timpul înmormântării sale, psalmii au fost cântaţi numai în limba ebraică de către Evreii de la Arles, care vroiau şi ei să îl preamărească pe sfânt, deoarece vocile creştinilor erau înnăbuşite de suferinţă.

Traducere din limba franceză : Ioana Căpităneanu

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni