Stareţul Simeon : Despre răbdare Întâlnire cu monahiile de la mănăstirea Tismana (II)

publicat in Interviu - Pe cărările credinței pe 1 Mai 2009, 18:43

Întrebare : Aţi putea să ne vorbiţi despre răbdare ?

Arhimandritul Simeon : Am vorbit la început despre inspiraţie. Când avem inspiraţia, totul e bine. Părintele Sofronie ne-a învăţat că, în viaţa duhovnicească, trecem prin diferite perioade. În general, pentru a porni pe calea duhnovniciei, trebuie un dar de la Dumnezeu, care ne cheamă. Dacă nu am primit la un moment dat harul lui Dumnezeu, nu am fi pornit niciodată, nici în lume, nici în mănăstire. Dar este o rânduială duhovnicească prin care vedem această primă perioadă a harului, când Dumnezeu este cu noi şi totul este uşor : ne e uşor să ne rugăm, ne e uşor să iubim pe aproapele, ne e firesc şi la îndemână să trăim după poruncile lui Hristos. Să spunem că după această primăvară dintâi care ţine o vreme mai mult sau mai puţin îndelungată, vine o perioadă pe care am putea-o numi de pierdere a harului. Aceasta poate fi o adevărată pierdere datorată unui gând păcătos sau unei fapte păcătoase, şi/sau amândurora. Pedagogia lui Dumnezeu este ascunsă. Dar, pentru simplitate, aş numi perioada aceasta o perioadă de pierdere a harului. Ea este esenţială pe calea mântuirii. Căci atunci putem fie să ne pierdem curajul şi să părăsim lupta, fie dimpotrivă să ne întărim în răbdare, să trăim şi să făptuim mai departe ca atunci când aveam harul lui Dumnezeu asupra noastră. Este nevoie de această perioadă de pierdere a harului, la fel de mult cum este nevoie ca un copil, la un moment dat, să nu mai fie purtat în braţele mamei sale, să înceapă să meargă el însuşi fără să mai fie ţinut tot timpul de cineva.

Şi dacă ne întărim în răbdare în această vreme de încercare sau de trecere prin pustiu, atunci vine cea de-a treia perioadă care este redobândirea harului. Se poate spune că această a doua perioadă este cea în care omul creşte cu adevărat, se zideşte; la început, el numai primise ce i se dădea, acum este o perioadă de asimilare pentru a ajunge la ceea ce sfântul Pavel numeşte plinirea vârstei lui Hristos. În această a doua perioadă este esenţială virtutea răbdării. Părintele Sofronie a fost duhnovnic în mai multe mănăstiri greceşti de la Muntele Athos, şi spunea că unul dintre cuvintele pe care un duhovnic le foloseşte cel mai des când dă un sfat, este « răbdare ». Deci răbdarea, care poate părea un lucru destul de mediocru, este totuşi de căpătâi, căci ea ne ajută să mergem mai departe în această perioadă de încercare. Un călugăr rus a făcut şi el un fel de schemă a vieţii duhovniceşti, prima perioadă a primirii harului, o asimila cu credinţa, a doua perioadă a pierderii harului o asimila cu nădejdea, când încă nu avem ceea ce căutăm, dar suntem totuşi purtaţi, iar în smerenia sa nu s-a socotit vrednic de a vorbi despre cea de-a treia perioadă, plinătatea, pe care o asociază iubirii. Deci credinţă, nădejde, iubire, cele trei virtuţi de căpătâi. Cea de-a doua virtute de căpătâi, este răbdarea, hypomonia.