Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a găzduit la Madrid, în perioada 6-9 octombrie, lucrările Congresului Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, lucrări care s-au reluat prin prezența fizică a participanţilor, după o pauză cauzată de pandemie.
Peste 230 de delegați ai parohiilor din cele trei eparhii aflate în jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (Arhiepiscopia Europei Occidentale, Episcopia Italiei, Episcopia Spaniei și Portugaliei) au luat parte la lucrările congresului, întru încercarea unor răspunsuri comune și practice, în acord cu Cuvântul Evangheliei, la problemele actuale ale societății în care trăiesc credincioșii ortodocși.
În seara zilei de joi, 6 octombrie, a avut loc deschiderea oficială a congresului prin săvârșirea slujbei de Te Deum, în Catedrala eparhială „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Madrid, de către Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, la care au participat membri delegați ai congresului. Părintele prof. dr. Grigore Dinu Moș a susținut apoi conferința cu titlul „Rugăciunea într-o lume secularizată”.
Ziua a doua a început prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Episcopală din Madrid. În prima parte a zilei, părintele prof. dr. Vasile Mihoc a susținut conferința cu titlul „Rugăciunea în Noul Testament”. Părintele a evidențiat faptul că Mântuitorul Iisus Hristos Se oferă pe El Însuși ca model de practicare a rugăciunii desăvârșite. S-a rugat deseori Tatălui pentru a arăta legătura Lui cu Dumnezeu-Tatăl și I-a învățat pe ucenici să se roage, îndemnându-i să se încredințeze Tatălui. Cea de a doua parte a zilei a început cu atelierul „Discernământul pastoral și mijloace pastorale de cultivare a discernământului credincioșilor prin spovedanie”, susținut de părintele prof. dr. Patriciu Vlaicu.
În cadrul Adunării Mitropolitane, desfășurate tot vineri, s-au prezentat dările de seamă ale celor trei eparhii din componența Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Reprezentanții asociaţiei „Nepsis” din Italia, Spania, Franța, Elveția, Anglia și Irlanda au arătat, de asemenea, activitățile desfășurate în ultimii doi ani, iar preoteasa Alexandra Drăgănicea, de la Paris, a expus proiectul mitropolitan al tinerilor cercetași, intitulat „SCOUT – SOEOM”.
La final au fost dezbătute concluziile celor opt ateliere tematice care au avut loc pe parcursul zilei, dezbateri axate pe aspectele privind „Anul omagial” și „Anul comemorativ 2022” în Patriarhia Română, dar și pe răspunsurile date provocărilor pastorale și misionare de actualitate în diaspora Europei Occidentale.
De asemenea, la lucrările congresului a participat şi dl. Gheorghe-Florin Cârciu, secretar de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În cuvântul adresat ierarhilor și preoților, acesta a adus mulțumiri pentru toată activitatea pastoral-misionară și social-filantropică desfășurată în parohiile mitropoliei, dar și pentru păstrarea fidelității față de valorile spirituale românești, promovate cu curaj și demnitate.
Cea de-a treia zi a congresului a început prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către ierarhii din cele trei eparhii aflate sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a subliniat importanța rugăciunii în viața creștinului, care aduce bucurie duhovnicească. Experiențele rugăciunii în cadrul Sfintei Liturghii sunt unice, euharistice și aduc mulțumire. Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să facă rugăciuni unul pentru altul, mai ales în momentele de încercare, să caute scăpare în rugăciune și în Duh, deoarece rugăciunea înseamnă comuniune și întâlnire în Duh, înseamnă dragoste față de celălalt.
După o întâlnire cu reprezentanții Departamentului Românilor de Pretutindeni, la care s-au discutat și s-au oferit informații referitoare la soluțiile de finanțare puse la dispoziție diasporei de către guvernul României, participanții la congres au vizitat diferite obiective turistice din capitala spaniolă.
Duminică, 9 octombrie, în ultima zi a congresului, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, și cu Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a slujit Sfânta Liturghie în catedrala ortodoxă din Madrid.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team