Liturghie arhierească în parohia din Tomelloso

publicat in Din viața parohiilor pe 24 Februarie 2022, 13:58

Sâmbătă, 21 Mai 2022, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie în parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din orașul Tomelloso, aflat în Spania. Chiriarhul eparhiei noastre a fost înconjurat în slujirea Sfintei Liturghii de un sobor de preoți și diaconi. 

Ierarhul, în cuvântul de învățătură, a vorbit despre însemnătatea crucii în viața duhovnicească. „Cruce înseamnă iubire și sacrificiu, căci dacă Hristos nu primea Crucea nu mai exista mântuire pentru noi, oamenii. El din iubire S-a jertfit pentru întreaga lume.” ​În continuare, Preasfinția Sa a vorbit despre asumarea vieții de familie. „În familie trebuie să fie o viață de cruce, adică  iubire și sacrificiu. De aceea multe familii se destramă, pentru că nu mai există iubire și sacrificiu; fiecare își caută propriul interes. Bărbatul trebuie să își iubească femeia precum Hristos iubește Biserica. Hristos S-a jertfit pentru Biserica Sa, asemenea trebuie să facă și soțul pentru soția lui. Din iubirea curată a celor doi copiii cresc armonios. Dacă ei vor vedea în familie respect, jertfă și iubire, vor imita ceea ce au observat la părinții lor.”

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Timotei a oficiat, pentru părintele paroh Sorin Ciprian Bogdan și pentru doamna preoteasă Loredana, rânduiala de mulțumire pentru cei 25 de ani de căsnicie, dorindu-le sănătate, viață lungă și fericire. În semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în parohia din Tomelloso, Preasfinția Sa l-a hirotesit iconom-stavrofor pe părintele Sorin Ciprian, iar doamnei preotese Loredana i-a acordat Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Iacov cel Mare”.