De aceea, când am auzit-o vorbind pe Maica Siliana, pe de o parte despre necesitatea de a ne cunoaște bine folosind mijloacele de cunoaștere de sine ale științelor umane, iar pe de altă parte despre necesitatea de a ne hrăni din Părinții Bisericii, am crezut că visez. În scurta convorbire pe care am avut-o, m-a făcut să înțeleg că a fi ortodoxă și psihoterapeută era o binecuvântare pentru Biserică, în zilele noastre, și că își dorea să întâlnească psihologi și psihoterapeuți care să-i transmită pedagogia. Pentru moment, această viziune mi s-a părut improbabilă, însă când m-am întors acasă m-am grăbit să-i ascult din nou cuvintele inspirate și să le transcriu. Atunci Apostolia mi-a cerut un articol despre Maica Siluana. A face cunoscut mesajul Maicii Siluana mi s-a părut un dar ceresc, pentru că această monahie atipică deschidea un spațiu nou, încă nebătătorit, pentru ortodocși. Apoi am revăzut-o pe Maica Siluana în Franța, la o întâlnire organizată la Saintes de Părintele Paul Ganem. A citit articolul, a fost emoționată de primirea mesajului ei în spațiul ortodox francez, apoi, spre marea noastră fericire, a propus pentru francezi seminarii de formare în pedagogia sa. Maica Siluana iubea foarte mult Franța și pe francezi. Astfel, lucrurile s-au pus în mişcare și s-a format un grup de vreo douăsprezece persoane, care a participat timp de şase ani la seminariile ei, până atunci destinate numai românilor. A fost o mare binecuvântare, o mare bucurie, dar și mult de lucru; lucru asupra noastră, cu ajutorul Duhului Sfânt. Maica Siluana nu făcea lucrurile pe jumătate. Susținută de smerita rugăciune a două dintre monahiile sale, ne-a adâncit cu vigoare în sufletele noastre adesea tulburate, pentru a ne învăța să Îi dăruim toate durerile lui Hristos. Învățătura sa este foarte concretă. Ea presupune să pornim de la ceea ce trăim în trupul nostru, în duhul nostru, și să identificăm din ce în ce mai fin tot ce se pune în calea întâlnirii cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Atunci, așa cum o mamă africană mestecă mai înainte hrana pentru a i-o da apoi pruncului ei, am fost și noi hrăniți la început de această nouă pedagogie, pentru a putea treptat să descoperim în noi pedagogia dumnezeiască. Învățătura a fost foarte serioasă, foarte structurată, dar mereu cu bucurie, pentru că Maica Siluana nu te lasă să rămâi lipit de adâncul dramatic al durerilor tale ancestrale, ci face lucrurile cu multă veselie. Mereu plecam regenerați de un suflu de viață dătător.

PĂRINTELE CONSTANTIN

Chiar în ziua înmormântării ei, Părintele Constantin Sturzu, preot al parohiei din vecinătatea Mănăstirii „Sfântul Siluan” de la Iași, a povestit, într-un omagiu emoționant către Maica Siluana, cum a avut bucuria de a o întâlni și cum a descoperit lucrarea sa prin intermediul Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pe care tocmai îl înființase în strada Tălpălari. Încă de la sosirea lor, monahiile au început întâlnirile săptămânale, care se numeau „serile Tălpălari” – o adevărată școală a cunoașterii de sine și a înțelegerii lucrării lui Dumnezeu în viețile noastre. Învățătura Maicii Siluana, ne spunea părintele Constantin, este o invitație la a deveni din ce în ce mai vii, mai îndrăzneți, învățând în același timp să ne cunoaștem și să ne spovedim păcatele, să ne zdrobim inimile fără încetare, dăruindu-le milostivirii Domnului, să păstrăm fierbinte dorința Sfintei Împărtășanii, să fim prezenți la Liturghie și să cultivăm fără încetare rugăciunea.

Părintele Constantin ne desluşeşte şi stilul Maicii Siluana: „Oamenii veneau la biserica din Tălpălari pentru a o întâlni pe Maica (așa o numeam cu toții, mai pe scurt), dar ea primea și invitații pentru a face conferințe ori seminarii în România, în străinătate. Era o persoană harismatică și care știa să transmită înțelesul profund al lucrurilor într-un limbaj simplu și clar. Era nonconformistă, avea umor și știa să mânuiască autoderiziunea. Vorbea cu multă spontaneitate, încrezătoare în inspirația Duhului Sfânt.”.

ÎNVĂȚĂTURA MAICII SILUANA: A ÎNVĂȚA SĂ DEVENIM PURTĂTORI DE MIR

În 2019, la o conferință susţinută la Cluj în Duminica Femeilor Mironosițe, Maica Siluana ne spunea cum a învățat puțin câte puțin să devină o femeie purtătoare de mir și ne invita să devenim și noi femei și bărbați purtători de mir. Aceste Mironosițe, plecate de cu ziuă la mormântul lui Hristos pentru a-L unge, știau foarte bine că intrarea mormântului era închisă cu o piatră grea, dar credința lor era mare: știau că cineva le-o va da la o parte. Știau că nu puteau să o dea singure la o parte, că nu puteau nici să o miște, nici să o ridice, dar că Dumnezeu știa ce să facă.

Da, numai Dumnezeu poate ridica pietrele grele ale păcatelor noastre, ale perversiunilor noastre, ale tulburărilor noastre, dar are nevoie şi de noi, de împreună-lucrarea noastră, de angajamentul nostru. Învățătura Maicii Siluana este o adevărată școală de cunoaștere de sine, întru a învăța să ne punem în funcțiune liberul arbitru și să devenim împreună-lucrători din ce în ce mai conștienți cu Dumnezeu.

Astfel, Maica Siluana ne invită să cultivăm această credință a Mironosițelor, să înaintăm pe calea lui Hristos, pe calea cea strâmtă a credinței noastre, cunoscându-ne pe noi înșine din ce în ce mai bine. Învățătura sa ne dă chei potrivite timpului nostru, pentru a descifra în noi toate schemele de inadaptare pe care le-am construit pe nisipurile mișcătoare ale eului nostru rănit, dar care zăvorăsc relația adevărată cu Domnul. Maica Efrema, care continuă învățătura Maicii Siluana, arată că aceste moduri pervertite de legătură cu lumea și cu aproapele nostru, și bineînțeles cu Dumnezeu, sunt „minciuni”. Astfel, tot țelul acestei fine pedagogii este de a reuși să identificăm cu precizie toate minciunile în noi și de a învăța să le dăruim Domnului, ca pe o prescură, pentru a descoperi adevărata Iubire a lui Dumnezeu.

DOAMNE, ÎNVAȚĂ-MĂ ADEVĂRATUL DOR DE TINE!

Cea dintâi întrebare din primul seminar a fost „cine sunt eu”. Sunt această persoană care face fapte bune, care se spovedește, care lucrează asupra patimilor mele… Dar la ce îmi folosesc toate astea? Îmi vor ușura poverile pentru a mă ridica mai mult către Domnul, vor trezi în mine o adevărată dorință de a fi cu Dumnezeu? Foarte repede pot să-mi dau seama însă că ceea ce fac nu ajunge. Pot să simt foarte repede o anumită nemulțumire, pentru că nu sunt cu adevărat cel ce sunt. Dar ce este această nemulțumire? Cine sunt eu cu adevărat?

„Dacă ai ști darul lui Dumnezeu”, ai cunoaște această dorință fierbinte de Dumnezeu, acest „dor”. Noi trebuie deci să descifrăm diferitele noastre dorințe. Sunt unii care ne atrag pe autostrăzile pilotului automat, cum ar fi dorința de a avea, de a atrage privirea celuilalt, de a face tot felul de lucruri. Această dorință este un impas, o închidere în ciclul infernal al patimilor noastre. Dar există și adevăratul „dor” de Dumnezeu, care ne face să luăm calea bine trasată, de generații și generații de Părinți și Sfinți, care ne duce la Împărăție.

Atunci, ne spune Maica Siluana, să trezim în noi acest Dor! „Doamne, învață-mă adevăratul dor de Tine!”. Acest „dor” de Dumnezeu, care este flacăra vieții, îl experimentăm din când în când, dar adesea e și pus pe pauză. Atunci, pentru că nu trăim în permanență în acest loc de întâlnire cu Dumnezeu, care ne dă bucuria, trebuie să facem în permanență acest salt interior, acest salt noetic.

Pe această cale a întoarcerii ne-a însoțit Maica Siluana, ajutându-ne să identificăm limpede, datorită unor exerciții foarte practice și prin rugăciune, tot ce se pune în calea unei adevărate întâlniri cu Hristos.

SCRISOAREA DE RĂMAS BUN

Iată scrisoarea pe care Maica le-a adresat-o tuturor celor care o iubeau, la câteva luni înainte de nașterea sa la Ceruri. 

„Iubiții mei copii, vă rog, chemați Numele Domnului, și să știți că dacă mă duc la Cer, dacă trec la cele veșnice, vă iau pe toți cu mine în rugăciunile mele. Vă iubesc. Nu vă fie frică de suferință. Am suferit nespus când eram tânără. Acum sufletul meu se odihnește, iar trupul meu suferă. Știți, copiii mei, ce sunt ridurile? Sunt crăpăturile pământului ars prin care se vede frumusețea sufletului. Vă îmbrățișez cu Bucurie Sfântă…”.

Pentru rugăciunile iubitei noastre MAICI SILUANA, Doamne, mijlocește pentru noi, ca să putem, fiecare după chemarea lui personală, să-i continuăm lucrarea, de care lumea noastră de astăzi are atâta nevoie. Amin.

Christine Artiga