Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
În viața noastră duhovnicească nu există poate o lucrare mai urgentă decât aceasta: să reînnoim în noi teama și uimirea noastră față de miracolul și faţă de taina propriei noastre persoane. Cuvântul taină trebuie subliniat cu precădere: cine sunt? Ce sunt? Răspunsul nu este deloc evident. Căci nu cunosc decât o parte infimă din mine însumi. Limitele persoanei omenești sunt extrem de largi. Ele se întind foarte departe în spațiu, până la infinit; ele se situează înainte și înapoi în timp și în afară de timp, în veșnicie. Există în lăuntrul meu adâncuri ascunse, necercetate, care îmi depășesc înțelegerea.
Episcop Kallistos Ware, Împărăția lăuntrică
Când Moise a vrut să știe numele Domnului, Acesta i‑a răspuns: „Eu sunt Cel ce sunt.” Și a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce se numește Eu sunt m‑a trimis la voi.” (Exodul 3, 14).
Noi toți spunem „eu sunt”, afirmație care constituie temelia persoanei noastre și un semn de recunoaștere a obârșiei noastre divine, căci Dumnezeu este singura Ființă care există cu adevărat, fără început și fără sfârșit și fără să depindă de nimic și de nimeni, astfel încât spunând „eu sunt” mărturisim prezența Lui în noi. Fiind făcută după chipul lui Dumnezeu, „persoana nu este o categorie naturală, ea este o categorie spirituală” (Părintele Philippe Dautais, Chipul lăuntric).
Dacă ne despărțim de Dumnezeu, ne despățim de propria noastră ființă, care fără Dumnezeu nu este decât neant. În acest caz, a spune „eu sunt” este o minciună, iar viața noastră pământească este și ea o minciună, căci ne face să credem că existăm și că suntem vii, ceea ce este cu neptință când rupem legătura cu Cel ce Este, care dă ființă și viață la tot ce există. Despărțindu‑se de Dumnezeu și voind să existe și să trăiască prin el însuși, Adam a pierdut viața veșnică, dându‑și el însuși moartea: „Rupându‑se de Dumnezeu, Adam moare. (…) Păcatul lui a fost de a se îndoi de Dumnezeu, de a voi să‑și făurească o viață proprie, independentă de El, și chiar ruptă de El, după exemplul lui Lucifer. Aici se află esența păcatului lui Adam: a fost un pas spre autodeificare.” (Sf. Sofronie, Viața Lui este a mea).
„Eu sunt” este un atribut dumnezeiesc care i‑a fost dat omului în momentul în care a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, putem spune și noi, precum Tatăl ceresc, „Eu sunt cel ce sunt”? Nu, nu avem dreptul să o spunem, căci după căderea în păcat a lui Adam omul nu mai este cel ce este. Desprinzându‑se de Dumnezeu, el și‑a pierdut propria lui natură și s‑a condamnat el însuși la moarte.
A ne cunoaște pe noi înşine înseamnă a cunoaște neputința și nimicnicia făpturii noastre muritoare și a ne ruga Domnului să ne ajute să regăsim chipul Lui în noi: „Rugăciunea constă de multe ori în a expune lui Dumnezeu starea noastră jalnică, slăbiciunea, acedia, îndoiala, teama, înspăimântarea, deznădejdea, într‑un cuvânt tot ce este legat de condițiile existenței noastre.” (Sf. Sofronie, Rugăciunea, experiență a veșniciei).
A ne cunoaște pe noi înşine însemnă a fi conștienți că tot ce suntem și tot ce avem vine de la Dumnezeu: „Ce lucru ai pe care să nu‑l fi primit?” (1 Cor. 4, 7).
A fi cu adevărat ceea ce sunt înseamnă a recunoaște prezența lui Dumnezeu în mine și a spune împreună cu sfântul Sofronie: „Nu am viață, lumină, bucurie, înțelepciune sau putere decât în Tine, o, Dumnezeule.” (Sf. Sofronie, Rugăciune în zori de zi).
Recunoscând neputința și nimicnicia făpturii noastre pământești, noi adeverim în același timp obârșia noastră dumnezeiască, fără de care nu am putea cunoaște starea noastră căzută: „ Măreția omului este mare prin accea că își cunoaște nimicnicia; un copac nu‑și poate recunoaște nimicnicia. (...) Măreția omului este atât de vizibilă încât ea reiese chiar din nimicnicia lui. (...) Căci cine se simte nefericit că nu este rege, dacă nu un rege deposedat?” (Pascal, Cugetări).
Spre deosebire de celelalte animale, care sunt ceea ce par a fi, animalul omenesc – partea exterioară a persoanei noastre, singura la care are acces cercetarea științifică – nu este adevăratul om. Chipul pe care‑l văd în oglindă se schimbă și îmbătrânește de‑a lungul anilor, dar cel ce spune în mine „ Eu sunt” este întotdeauna același om, care se află în suflet și nu în trup. Așa încât putem afirma că omul natural – specia animală numită homo sapiens – nu există în realitate, dat fiind că adevărata noastră identitate este de natură divină. Adevăratul meu eu nu sunt eu, ci Duhul lui Dumnezeu care sălăsluiește în mine: „Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu, și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Cor. 3, 16). Putem spune prin urmare că „nu există o natură omenească; tot așa cum nu există un om în sensul pe care îl înțelegem dintotdeauna: adică un om având o natură proprie, proprie oamenilor și care le aparține, o natură omenească. Omul nu este altceva decât Fiul lui Dumnezeu. El își trage obârșia din Dumnezeu, natura lui provine din cea a lui Dumnezeu. Făcând din om o ființă vie, dându‑i o viață care nu se află decât în el, Dumnezeu i‑a dat în acest fel aceeași natură cu a sa: cea a vieții. Astfel, Dumnezeu l‑a făcut pe om după chipul și asemănarea lui.” (Michel Henry, Cuvintele lui Hristos).
Dacă credem că Hristos este calea, adevărul și viața (Cf. Ioan 14, 6), tot ce ne depărtează de Hristos este minciună sau amăgire. A ne cunoaște pe noi înşine înseamnă a ști să măsurăm distanța care ne separă de Hristos și a reduce pe cât posibil această distanță. Astfel încât principala noastră cale de cunoaștere este credința, care este cu totul opusă cunoașterii științifice. Căci „antropologia îl studiază pe om ca să vadă ce este omul, dar noi îl studiem pe Hristos ca să vedem ce este omul.” (Arhimandrit Rafail Noica, Ce este omul?).
Fără Hristos suntem pierduți într‑un labirint lăuntric fără ieșire și nu putem cunoaște altceva decât neputința și deznădejdea făpturii noastre muritoare: „Separată de Dumnezeu‑Cuvântul, gândirea omnească își pierde sensul și menirea ei. (…) Gândirea este cu adevărat un iad dacă nu se transformă în gândire a lui Hristos.” (Sf. Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul‑Om).
Fără lumina lui Hristos, duhul omenesc rătăcește în întuneric și cunoașterea de sine este imposibilă; căci, despărțită de Dumnezeu, ființa omenească nu are nicio substanță proprie și se reîntoarce în neant: „Acolo unde nu este Dumnezeu nu există nici omul. Pierderea chipului lui Dumnezeu duce la dispariția chipului omenesc, dezumanizează lumea, înmulțește «posedații». Ab-senței lui Dumnezeu i se substituie apăsătoarea prezență a unui om obsedat de sine însuși, a unui autoidolatru.” (Pavel Evdokimov, Vârstele vieții duhovnicești).
Umanismul ateu constituie o astfel de deificare a omului muritor, cu alte cuvinte o deificare a morții și a neantului. Această imagine denaturată și falsă a omului, care nu mai știe cine este, de unde vine și unde se duce, este cauza principală a tuturor rătăcirilor, crizelor și dezastrelor lumii moderne.
A ne cunoaște pe noi înşine înseamnă a privi dincolo de limitele ființei noastre muritoare, în adâncurile sufletului nostru, acolo unde se face simțită setea noastră mistuitoare de Dumnezeu, căci „este firesc ca sufletul, făcut după chipul lui Dumnezeu, să‑l dorească pe Dumnezeu ca fiind prototipul său”. Într‑adevăr, „toată experiența neamului omenesc dovedește acest dor nestins și mistic al duhului omenesc față de infinit, faţă de nemurire și faţă de viața veșnică.” (Sf. Iustin Popovici, op. cit.).
Ceea ce ființa muritoare dorește mai presus de toate nicio altă ființă muritoare nu i‑o poate da, ci numai Fiul lui Dumnezeu, care ne arată calea pentru a redeveni ceea ce suntem: fiii lui Dumnezeu, făcuți după chipul și asemănarea Sa: „Privește în tine însuți: vezi cuvântul și gândirea, imagine a adevăratului Duh și a adevăratului Cuvânt.” (Sf. Grigore de Nyssa, Facerea omului).
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team