Adaugat la: 1 Martie 2009 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (martie 2009)

Dacă am spune doar primele două cuvinte ale rugăciunii Tatăl nostru conştientizând sensul lor profund, atunci intrarea noastră în viaţă s-ar schimba în mod radical. Dacă eu sunt fiul Tătălui Celui fără de început, înseamnă că eu mă aflu în afara puterii morţii, înseamnă că eu nu sunt rob ci Domn, după chipul Domniei lui Dumnezeu, înseamnă că sunt liber cu adevărat, în sensul unic şi adevărat al cuvântului "libertate". Petrecând într-o astfel de stare, fiecare om îl receptează pe oricare frate al său ca pe un "fiu al Învierii" şi încetează să fie pentru mine un străin sau un nimic, ci devine fratele meu veşnic. Cum spunea stareţul Siluan: "Fratele nostru este viaţa noastră".
Pr. Sofronie Saharov, Scrisoare către sora lui, Maria, 5 octombrie 1968


Zis-a avva Antonie: părinţii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe sine şi făcându-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. Iar noi ieşind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi singuri, îndată începem a vindeca pe alţii şi întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi şi auzim de la Domnul zicând: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine.
Patericul egiptean

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Sfânta Evanghelie după Matei, V, 6

Precum uşile băilor, deschizându-se necontenit, împing căldura dinăuntru afară, aşa şi sufletul când vrea să vorbească multe, chiar dacă le-ar spune toate bune, împrăştie şi slăbeşte puterea ţinerii de minte prin poarta grăitoare. Prin aceasta mintea uită să spună lucrurile care se cuvin la vreme potrivită şi împărtăşeşte de-a valma oricui se nimereşte o amestecătură de gânduri, nemaiavând nici pe Duhul Sfânt, care să-i păzească cugetarea ferită de năluciri. Căci lucrul bun scapă totdeauna vorbăriei, fiind străin de orice vălmăşag şi imaginaţie. Bună este deci tăcerea la vreme, ea nefiind decât mama gândurilor prea înţelese.
Filocalia I, Diadoh al Foticeii

Câţi moderni, satisfăcuţi de propria lor modernitate, câţi oameni novisimi, orbiţi de patima de a fi cât mai recenţi, câţi oameni care mobilizează puterea unui tigru şi viclenia unui şarpe în perspectiva de înţelegere a unei efemeride, câţi oare dintre noi - oameni recenţi ai unei lumi din ce în ce mai recente - mai posedă discernământul de a pricepe că orice progres din vizibil se face pe seama unor amputări în invizibil?
H.-R. Patapievici, Omul recent

Smerenia înscrie credinţa în existenţa de zi cu zi. Nu am nimic al meu care să nu-mi fie dat. Fragil, gata să se rupă atât de adesea, firul vieţii mele nu este păstrat şi reînnodat decât prin voinţa de neînţeles a Altuia. Smerenia este un dar al lui Dumnezeu Însuşi şi un dar care vine de la El… Smerit este vameşul din parabolă, care, neputându-se pretinde virtuos, ca un dispreţuit colaborator al puterii ce se afla, nu contează decât pe mila lui Dumnezeu, în timp ce fariseul, prea bun, dupa părerea lui, nu mai are nevoie de Mântuitor. Omul perfect, sigur pe el, mândru de virtutea lui, nu-I mai lasă loc şi lui Dumnezeu în lume, pentru că îl ocupă el pe tot. Cel smerit, dimpotrivă, se deschide gratuităţii mântuirii, o primeşte cu recunoştinţă, îmbrăcându-şi inima în haină de sărbătoare.

Smerenia este o virtute pe care o vedem la celălalt, dar pe care n-o putem vedea la noi înşine. Cel care ar spune: “sunt smerit” ar fi un biet înfumurat. Smerit devii fără să-ţi propui, prin ascultare, detaşare, prin respectul tainei, în gratuitatea sa, prin deschidere deci, la primirea harului. Şi mai ales prin "frica de Dumnezeu", care nu este teroarea sclavului în faţa unui stăpân aspru care pedepseşte, ci spaima subită de a nu-şi pierde viaţa în iluzie, în pântecele mereu nesătul al eului, în balonul umflat cu aer al patimilor. "Frica de Dumnezeu" ne face smeriţi şi ne eliberează de teama de lume ce se transpune încetul cu încetul în această teamă uimită la care ajunge orice mare dragoste… Smerenia este temelia şi consecinţa "virtuţilor"; şi una şi celelalte ascunse privirilor noastre. Este o sensibilitate la înviere a întregii fiinţe.

Olivier Clément, Comentariu la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul


Selecţia textelor: Daniel Chira

 

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni