Arhiereul Pavel Åžerpe, slujitor al Bisericii și al oamenilor

Episcopul Pavel Åžerpe (1897‑1978) este, probabil, unul dintre arhiereii cei mai puțin cunoscuți ai Bisericii Ortodoxe Române. TotuÅŸi, prin slujirea sa smerită, dar mai ales prin pozițiile deținute în cadrul Seminarului Monahal de la Neamț și al Centrului de Îndrumare Pastorală ÅŸi Misionară de la Curtea de ArgeÅŸ, arhiereul Pavel Åžerpe ÅŸi‑a lăsat puternic amprenta asupra multor clerici ortodocÅŸi români.

Născut la 18 mai 1897 în satul Rădeni, comuna Păstrăveni, județul Neamț, din părinții Nicolae și Safta, Petru, după numele primit la botez, a fost al zecelea copil din cei doisprezece frați și surori. Clasele primare le‑a urmat la Rădeni ÅŸi Târgu NeamÅ£ (1904‑1911), la finalul cărora, îndemnat de învățător, de familie, însă mânat ÅŸi de sentimentele interioare, se înscrie la Seminarul Teologic de opt clase „Veniamin Costache”, din Iași. Cu întreruperi cauzate de Primul Război Mondial, a absolvit cursurile seminarului în vara anului 1920. În toamna aceluiaÅŸi an a susținut examenul de admitere la Facultatea de Teologie din Cernăuți, fiind declarat admis. A fost nevoit să urmeze cursurile la forma „fără frecvență”, în paralel ocupând funcÅ£iile de pedagog (1920‑1921) ÅŸi respectiv de secretar (1921‑1924) la Seminarul Teologic din Roman.

În anul 1924 a devenit licențiat al Facultății de Teologie din Cernăuți, iar în toamna aceluiaÅŸi an s‑a înscris la Seminarul Pedagogic din București, pe care l‑a absolvit în anul 1925. La 29 iunie 1925, teologul Petru se căsătorește, la Constanța, cu Maria N. Vasilescu, fiică de învățător din comuna Herești, județul Ilfov, iar la 14 septembrie 1925, de ziua Înălțării Sfintei Cruci, a fost hirotonit diacon de către episcopul Ilarie Teodorescu, pe seama Catedralei Episcopale din Constanța, unde a slujit până în toamna anului 1927.

La începutul lunii octombrie 1927, diaconul Petru pleacă la București împreună cu soția, iar la 11 noiembrie 1927 este hirotonit preot în Catedrala Patriarhală de către Patriarhul Miron Cristea, pe seama acestei Catedrale. Câteva zile mai târziu este numit preot misionar pentru muncitorii domiciliați în cartierele C.A.M., „Belvedere” și C.F.R. „Grand”. La 29 iunie 1928 a deschis o capelă cu hramul „Sfânta Ecaterina” în curtea Manufacturii „Belvedere”, unde slujea duminicile și de sărbători. În urma demersurilor făcute, la 1 ianuarie 1932 se constituie propriu‑zis ÅŸi parohia „Belvedere”, formată din cartierele C.A.M. și C. F. R. „Grand”, unde părintele Petru Șerpe este „definitivat” în postul de paroh, slujind în această calitate până la 31 august 1947.

În aceÅŸti 20 de ani de pastoraÅ£ie a desfăÅŸurat o intensă activitate culturală, socială și caritabilă, în cadrul parohiei „Belvedere” din BucureÅŸti, îngrijindu‑se de dezvoltarea bibliotecii populare „A.G. Ioachimescu”, precum și de formarea spirituală și intelectuală a păstoriților săi, pe care încerca să‑i stimuleze prin șezători, festivități, conferințe, excursii, pelerinaje, reviste parohiale și împreună‑cântare în corurile întemeiate de el. La acestea s‑a adăugat pastoraÅ£ia propriu‑zisă (sau misiunea religios‑morală) desfăÅŸurată cu multă râvnă vreme de două decenii, precum ÅŸi construcÅ£ia unui lăcaÅŸ de cult unic în Å£ară prin frumuseÅ£ea lui: Biserica „Belvedere”, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (1934‑1939).

Întrucât din căsnicia preotului Petru Șerpe și a soției sale Maria nu a rezultat niciun copil, cei doi ÅŸi‑au revărsat iubirea asupra tuturor copiilor din parohie. Un proiect de suflet al părintelui Åžerpe a fost înfiiÅ£area unei grădiniÅ£e pentru copii în cartierul C.F.R. „Grand”, pentru educarea în spirit creștin a copiilor din parohie (1934). Ulterior, în anul 1940, a înființat la demisolul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” o cantină – prima cantină socială din cuprinsul Patriarhiei Române –, care a funcționat cu bucătărie proprie, sală de mese și personal calificat, asigurând în fiecare zi masa pentru mai mult de 150 de copii. De aceea nu ne miră că într‑o caracterizare a SiguranÅ£ei Statului se menÅ£iona că parohul „este cunoscut și de ultimul copil din cartierul C.A.M. Grozăvești ca un om de o cinste și bunătate excepțională”.

După trecerea la cele veÅŸnice a preotesei Maria (22 mai 1940), ÅŸi având în vedere vasta sa experiență acumulată în activitatea pastorală desfășurată pe atâtea planuri în parohia „Belvedere”, părintele Petru Șerpe a fost considerat de către patriarhul Nicodim Munteanu drept un valoros viitor episcop. De aceea, încă din aprilie 1946 numele lui se regăsește în lista candidaților pentru funcția de episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ales arhiereu‑vicar în cadrul ÅŸedinÅ£ei Sfântului Sinod din 3 iulie 1947, preotul Petru Șerpe a fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamț, în ziua de 22 iulie 1947, primind numele de Pavel. Ipopsifierea a avut loc pe 30 august 1947, iar hirotonia a fost săvârÅŸită a doua zi în Catedrala Patriarhală din București.

Noul arhiereu‑vicar a fost însărcinat cu prezidarea întrunirilor consilierilor și ale protopopilor, activităÅ£i pe care le va coordona ÅŸi după moartea patriarhului Nicodim (27 februarie 1948). După alegerea ÅŸi instalarea Patriarhului Justinian Marina, vlădica Pavel va veghea asupra bunăstării mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, în calitate de exarh. În contextul tot mai vitreg al politicii regimului comunist, va fi desemnat, alături de alÅ£i patru ierarhi, profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea NeamÅ£, al cărui director este numit la 1 iulie 1950. Va deÅ£ine această funcÅ£ie până în vara anului 1952, când seminarul monahal a fost desființat, înființându‑se un nou seminar pentru pregătirea preoților de mir.

Din toamna anului 1952 ÅŸi până la începutul lunii noiembrie 1954, când a fost trimis la Curtea de Argeș, ultimul său loc de recluziune stabilit de autorități, arhiereul Pavel Șerpe a stat la Mănăstirea „Bistrița”. După ce a sosit la Mănăstirea „Curtea de Argeș”, arhiereul Pavel a fost numit stareț al mânăstirii de către Patriarhul Justinian ÅŸi a fost însărcinat cu organizarea cursurilor de îndrumare pastorală ÅŸi cu primirea delegaÅ£iilor oficiale de peste hotare, care vizitau vechea ctitorie voievodală. S‑a dovedit un foarte bun gospodar, iar prin simțul său practic a reuÅŸit să redea strălucirea pierdută a acestui ansamblu bisericesc de o inestimabilă valoarea istorică ÅŸi spirituală. Mai mult decât atât, în perioada aplicării Decretului 410/1959, arhiereul Pavel a reuÅŸit să pună bazele unei mici obÅŸti monahale la Curtea de ArgeÅŸ. Considerat ca fiind incomod de autorităÅ£i, a fost supravegheat îndelung de Securitate, prilej cu care sursele informative scoteau din context și îi interpretu negativ fiecare gest, prezentând comportamentul arhiereului ca pe un afront față de principiile „democratice” ale regimului. După atâtea realizări și osteneli, episcopul Pavel Șerpe a trecut la cele veșnice în ziua de 18 mai 1978, la vârsta de 81 ani, în modesta sa chilie de la Mânăstirea „Curtea de Argeș”. Slujba înmormântării a fost oficiată în ziua de 21 mai, în paraclisul mănăstirii, iar înhumarea a avut loc în aceeași zi, în cripta din subsolul Bisericii „Belvedere”, din București, criptă pe care episcopul Pavel și‑o pregătise din dragoste pentru această biserică ctitorită prin ostenelile sale.

Arhiereul Pavel Åžerpe este o personalitate mai puțin cunoscută publicului larg, dar nu mai puțin interesantă. Prin viaÅ£a ÅŸi prin activitatea sa neostenită, s‑a dovedit mai degrabă un „erou de roman”, cum îl caracteriza pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan. Reunind viziunea clară cu un acut simÅ£ practic, ca preot ÅŸi apoi ca ierarh, arhiereul Pavel Åžerpe a dovedit de timpuriu vocaÅ£ie de ctitor, întemeind ÅŸi consolidând unitățile bisericești care i‑au fost încredinÅ£ate. Dar poate cea mai mare calitate a sa a fost atenÅ£ia acordată zidirii sufleteÅŸti, slujind fără compromis Biserica lui Hristos și pe semeni.