Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Dragi copii,
în fiecare an, a doua zi după Rusalii, creștinii ortodocși prăznuiesc Sfânta Treime. Cea mai frumoasă reprezentare a Sfintei Treimi îi aparține pictorului și sfântului Andrei Rubliov.
Vă aduceți aminte de versetele din Biblie în care Dumnezeu i se arată lui Avraam la stejarul Mamvri?
„Apoi Domnul S‑a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri. [...] Atunci ridicându‑şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l‑a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s‑a închinat până la pământ.” (Facerea 18, 1 ‑2).
După cum obsevați, primul verset ne spune că „Domnul S‑a arătat lui Avraam”, pentru ca în cel de‑al doilea verset să aflăm că „trei Oameni stăteau înaintea lui”. Înțe-legeți cine sunt cei trei Oameni? Aceștia sunt Domnul.
În versetul următor, Avraam li se adreseaza celor trei bărbați cu „Doamne”: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!” (Facerea 18, 3). Deși bărbații erau trei la număr, Avraam li se adresează ca unei singure persoane. Acest lucru explică faptul că Dumnezeu este Unul întreit în Persoane: Dumnezeu‑Tatăl, Dumnezeu‑Fiul și Dumnezeu‑Sfântul Duh.
Având ca reper această întâlnire a lui Avraam cu Dumnezeu, Andrei Rubliov a reprezentat în icoana sa Sfânta Treime sau Troița1.
Priviți cu atenție icoana. Cine din icoană credeți că Îl reprezintă pe Tatăl? Cine pe Fiul și cine pe Sfântul Duh?
Persoana din mijloc Îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos. Dacă vă amintiți de icoana din biserică, Hristos este îmbrăcat în culorile acelorași veșminte: roșu‑purpuriu, care simbolizează firea omenească, și albastru, care simbolizează firea dumnezeiască. Un alt detaliu interesant este copacul din spatele Său, care simbolizează lemnul Sfintei Cruci. Dacă priviți cu atenție, veți observa că Mântuitorul Hristos se află în Potirul format din conturul Tatălui și de Sfântul Duh (liniile galbene din imaginea alăturată), așa cum la fiecare Liturghie Sfântă Trupul și Sângele Lui se dăruielte credin-cioșilor spre a se împărtăși.
Persoana aflată în stânga icoanei este Dumnezeu‑Tatăl, Cel în care se naște din veci Fiul și din care purcede Duhul Sfânt. Un indiciu care ne ajută să înțelegem acest lucru este că celelalte două Persoane (Fiul și Duhul Sfânt) Îl privesc împreună pe Tatăl. Acest lucru este sugerat și de faptul că în spatele Lui se înalță o „casă”, căci „în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt”. Pe Tatăl îl reprezintă și hlamida2 în roz purpuriu aurit.
Persoana din dreapta icoanei este Duhul Sfânt. Acesta este îmbrăcat în culoarea verde, pentru că verdele simbolizează Viața, de aceea și preoții, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), se îmbracă în veșmânt de culoare verde. Observați și stânca din spatele persoanei Duhului Sfânt, care simbolizează piatra din care Moise a izvorât apă, ceea ce ne duce cu gândul la Apa Vieții, care este harul Duhului Sfânt.
Imaginea „de viață‑făcătoarei Treimi” apare nu numai pe iconostase, ci și în celelelalte icoane, pe veșmintele liturgice, pe cruci, pe vasele liturgice, pe candelabre, ceea ce mărturiseşte adorarea tainei Treimii.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team