publicat in Cuvânt filocalic pe 28 Aprilie 2008, 13:20
Sf. Arsenie cel Mare este considerat sfânt cuvios (sfânt călugăr) de către Biserica Ortodoxă și este menționat în sinaxare la data de 8 mai, împreună cu apostolul și evanghelistul Ioan Teologul; slujba lui a fost păstrată și se cântă împreună cu a Apostolului. Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului egiptean. El reprezintă pentru tradiția monastică creștină unul din campionii fugii de lume și model râvnit de toți isihaștii.
Provenit dintro familie nobilă, cuviosul Arsenie s-a născut la Roma, în vremea în care a murit sfântul Antonie cel Mare (356). A avut numeroase funcții și onoruri la curetea împărătească, și se pare că a fost chiar profesorul viitorilor împărați Arcadie și Onoriu. În anul 394, părăsind lumea și fala ei, Arsenie a fugit în taină în Egipt și a devenit călugăr la Schit, lângă avva Ioan Colov. După ce a trăit o perioadă la Petra, apoi în Canope din Alexandria, a părăsit definitiv Schitul,după devastarea acestuiaa în 434 și a petrecut ultimii ani ai vieții sale la Troe, azi Toura, la 15 km SE de Cairo.
Prăznuirea cuviosului Arsenie cel Mare se face pe data de 8 mai, acesta fiind una din figurile din Pateric care s-a evidențiat mai ales prin apoftegmele sale, și rămâne celebru prin ardoarea cu care a părăsit lumea, fiind un model râvnit de toți isihaștii : «Arsenie, îngere, puterea tăcerii (isihiei), roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!» (Canonul Părintilor, din Sâmbăta brânzei, cântarea întâi).
.
Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărătesti, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: «Doamne, îndrumează-mă, ca să stiu cum mă voi mântui». Åži i-a venit glas zicându-i: «Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui».
Acesta, după ce s-a dus la viața pustnicească, iarăși s-a rugat, același cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Åži a auzit glas zicându-i: «Arsenie, fugi, taci, liniștește-te; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii».
Un frate a rugat pe Avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Åži i-a zis lui bătrânul : pe cât îți este cu putință, nevoiește-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu și să biruiască patimile cele din afară.
Se zicea pentru avva Arsenie că precum nimeni din palat nu purta mai bune haine decât dânsul când era în palat, așa nici în viața călugărească nimeni nu purta mai proaste decât dânsul.
Zis-a avva Arsenie : de vom căuta pe Dumnezeu, se va arăta nouă și de-L vom ține pe El, va rămâne cu noi.