Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Când Domnul se înalță, se înalţă prin El și umanitatea Lui. Iisus Hristos este Dumnezeu și Om, iar de‑a dreapta Tatălui stă în deplinătatea dumnezeirii și a umanității Sale. Înălțarea este momentul în care Hristos deschide calea omenirii către potențialul pe care omenirea l‑a pierdut cu mult timp în urmă, prin neascultarea și căderea lui Adam. Calea pe care a închis‑o atunci Adam pentru omenire o redeschide Domnul acum, în chip sporit, pentru că de data asta nu avem înaintea noastră doar un potențial teoretic, neatins de nimeni. Avem cu noi acum un Om în carne și oase, îl avem pe Hristos Însuși, care a împlinit, pentru prima oară de la zidire, potențialul pe care Adam nu apucase să îl atingă. Adam a fost ca un prunc în pântecele maicii lui, încă neformat pe de‑a‑ntregul, fiindcă neascultarea l‑a oprit înainte de vreme din creșterea întru Chipul după care fusese zidit.
Abia în Domnul vedem cine suntem cu adevărat, abia în Hristos ne vedem propria ființă, ne vedem aşa cum ne vede Dumnezeu încă de când ne‑a zidit, ca sfinți în devenire, nu ca păcătoși în agonie. Dar mai vedem ceva: prin Înălțarea Sa, Domnul ne arată care este relația dintre noi și El, ca Stăpân al nostru. Iar relaţia asta mântuitoare devine exemplu și poruncă pentru relația dintre noi și lumea zidită, lumea peste care ne‑a rânduit Dumnezeu stăpânitori. În lumea asta, ne poruncește Domnul, noi trebuie să fim sarea, elementul sfințitor, așa cum El este sfințirea noastră. Lumea asta, ne arată Domnul prin Înălțarea Sa, are nevoie de om ca să se înalțe la ce trebuie să fie, așa cum noi avem nevoie de El pentru a ne înălța la potențialul nostru. Lumea e căzută, ca și noi; lumea e în suferință, ca și noi; lumea e deformată, ca și noi. Toate au căzut, toate s‑au întunecat prin căderea lui Adam, adică prin căderea noastră.
Domnul ne arată că putem înălța lumea asta, pe care căderea noastră a tras‑o în jos. Așa cum Hristos ne‑a redeschis calea către deplina Umanitate, așa și noi trebuie să redeschidem acestei lumi calea către potențialul ei. Pentru că toate pot fi sfințite, toate pot fi ridicate, toate pot fi unite cu Domnul. Pe nimeni nu vrea Domnul să piardă și nimic nu e zidit în afara Iubirii Sale. Leul din viața Cuvioasei Maria Egipteanca sau ursul Sfântului Serafim, furtunile și bolile care se potolesc la rugăciunea sfinților, apele pe care ei pășesc, văzduhul în care ei se înalță – toate elementele naturii sunt „înălțate” prin harul care sălășluielte în Sfinții lui Dumnezeu. Noi suntem Potirele în care se sălășluiește Duhul Sfânt, iar sfințirea noastră atrage sfințirea întregii lumi. Întoarcerea noastră la starea cea dintâi atrage întoarcerea lumii la starea ei dintâi. Asta ne e chemarea, acesta ne e rostul în lumea de faţă.
Dar până nu pricepem lecția asta de iubire și de responsabilitate vom cădea împreună cu lumea, așa cum se întâmplă în timpul acesta de pandemie. După cum noi am tras zidirea în jos, prin neascultarea primului om, tot astfel ne trage şi lumea pe noi în jos, acum. După căderea lui Adam s‑a creat un lanț al căderii, din care Domnul ne înalță pentru ca şi noi să înălțăm lumea. Până nu ne asumăm responsabilitatea de stăpâni duhovnicești ai acestei lumi vom rămâne neînăltați împreună cu ea. Nu putem îngropa talantul acesta la nesfârșit. Domnul ni l‑a încredințat și, mai devreme sau mai târziu, va trebui să dăm răspuns pentru acțiunile noastre în lume. Începuturile dezastrului se desfășoară deja limpede înaintea noastră. Lumea pe care am fost chemați să o ridicăm se prăbușește și ne trage după ea, în prăbușirea ei. Natura peste care am fost chemați să fim stăpâni începe să strige către Domnul, iar Domnul ne va găsi ca pe stăpânul care își bătea sluga fără motiv.
Am fost chemați la loc de mare cinste, am fost înălțați prin firea umană a lui Hristos până în sânul Sfintei Treimi. Dar cinstea aceasta vine cu o responsabilitate pe măsură. Noi suntem cei care trebuie să luptăm pentru fiecare om, pentru fiecare animal, pentru fiecare copac, pentru fiecare strop de apă curată și pentru fiece fir de aer nepoluat. Noi, cei ce Îi urmăm lui Hristos, suntem dăruiţi cu ochi să vedem dincolo de interesele financiare și politice ale zilei, noi avem harul să vedem în zidire Chipul Ziditorului. Domnul se înalță, dar Înălțarea Sa ne lasă poruncă să înălțăm lumea. Lumea asta, în care zeci de mii de oameni se îneacă în apele mărilor pentru că urechile noastre încă nu au auzit porunca iubirii. Lumea asta, în care milioane de copii mor înfometați an după an. Lumea asta, pe care o măcelărim pădure cu pădure, specie după specie. Lumea asta, în care viața se măsoară în bani, nu în duh, și în care aproape că nu mai încape un viitor fără suferinţă. Însă lumea asta nu este separată de noi, este însăși chemarea noastră, pentru că noi suntem stăpânitorii și sarea acestei lumi. Iar dacă sarea își pierde gustul, ne întreabă Domnul, cu ce va mai fi sărată?
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team