În secolul III înaine de Hristos, Ptolemeu al II-lea Filadelful (284-247) îi convoacă la Alexandria pe cei 72 de înţelepţi pentru a traduce Vechiul Testament în greceşte, traducere care, după numărul autorilor, avea să fie numită Septuaginta („șaptezeci” în latină). Faraonul îşi dorea mult această scriere în monumentala Bibliotecă din Alexandria, una dintre cele Şapte Minuni ale Lumii.

Când Simeon ajunge la pasajul „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia 7, 14), el traduce „Fecioară” prin „Femeie”, pentru că i se pare imposibil ca o fecioară să nască. Pentru îndoiala sa (izvorâtă din prudență, nu din reavoință), Dumnezeu îi dă o „pedeapsă blândă”: să nu moară până nu-L va vedea cu ochii lui pe Cel născut din Fecioară.

Când Iisus împlinește 40 de zile, este dus de Iosif și Maria la templu, pentru a fi închinat lui Dumnezeu, conform tradiției iudaice pentru primul născut. Simeon, care era preot și avea aproape de 300 de ani, este cel care îl primește în brațele sale pe Prunc.

Pe loc, de pe ochii minții i se ia ceața: îl ținea în brațe pe Mântuitorul lumii! Atunci rostește zguduitoarea frază: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel”.