Monahi și cuvinte despre monahi. Sfântul Antonie cel Mare

De la Sfântul Antonie cel Mare s‑au păstrat, în afara apoftegmelor cuprinse în Pateric, Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, în 170 de capete, cuprinse în Filocalie, 7 Scrisori, precum şi alte scrieri.

Monah desăvârșit, Sfântul Antonie a creat în jurul său o şcoală a nevoinţei pentru ucenicii care veneau către el, iar modelul său rămâne până astăzi neîntrecut. În învățătura sa, condiţia curăţirii sufletului de patimi este îndepărtarea de răul din lume şi îndreptarea tuturor energiilor spirituale către Dumnezeu. Viaţa duhovnicească este călăuzită de smerenie şi discernământ, două virtuţi puse mereu în valoare mai ales de povăţuirile din Pateric. Într‑una dintre ele, Avva Antonie își sfătuiește ucenicii zicând: „Cu adevărat avva Iosif a aflat calea, căci a zis: nu ştiu.”; în alta îi îndeamnă să încordeze arcul nevoinței cu măsură, pentru a nu fi covârșiți de exces. Prin aceste virtuți şi prin împotrivirea la ispitele duhurilor necurate, monahul poate dobândi curăţia sufletului şi cunoştinţa.

Înţelepciunea monahului nu este după măsurile lumii, ci este aceea care conduce sufletul la Dumnezeu. Sfântul Antonie definește rațiunea ca fiind o cale a desăvârșirii. Monahul râvnitor este un om pe deplin raţional, în înţelesul profund al cuvântului, care Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi care se cunoaşte pe sine. Căci „omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să‑I placă Lui”. Și iarăși: „omul cel raţional se cunoaşte pe sine până în adâncurile minţii sale; pentru că cel ce se cunoaşte pe sine cunoaşte mila Creatorului şi toate pe care Acesta le lucrează în făpturile Sale.”.

În efortul său sufletesc, monahul nu este singur, căci este mereu sprijinit de lucrarea Duhului lui Dumnezeu. În omul izbăvit de patimi, „Duhul convieţuieşte iubitor cu mintea, ca una care împlineşte poruncile pe care Duhul i le‑a încredinţat”. Prin acestea sufletul este condus la desăvârşire. 

Ce nume purtăm?

„Despre numele voastre cele trupești nu este nimic de spus: ele vor dispărea. Dar dacă cineva ajunge să cunoască numele său cel adevărat, acela va ajunge să întrezărească și numele Adevărului. Atât timp cât s‑a luptat cu îngerul în noapte, Iacov s‑a numit Iacov. Dar când s‑a luminat de ziuă, el a fost numit Israel, adică mintea care vede pe Dumnezeu.”

Lucrarea virtuților

„Cel care bate fierul mai întâi se gândeşte ce va face: seceră, sabie, secure. Aşa şi noi trebuie să ne gândim ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar.”

Cuvânt și tăcere

„Trei dintre părinţi aveau obiceiul să vină în fiecare an la avva Antonie. Şi doi îl întrebau despre gânduri şi despre mântuirea sufletului, însă unul tăcea mâlc, fără să întrebe nimic. Într‑un târziu, îi spuse avva Antonie: 

– Iată că vii de atâta amar de vreme aici şi nu mă întrebi nimic. Iar acela îi răspunse:

– Îmi este de ajuns să te văd, părinte.”

Rugăciune

„I‑a spus un frate avvei Antonie: – Roagă‑te pentru mine. Iar el: – Nici mie nu‑mi va fi milă de tine, nici lui Dumnezeu, dacă singur nu te străduieşti şi nu te rogi Lui.

Frica și iubirea de Dumnezeu

„Zis‑a avva Antonie: – Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc pe El. Căci dragostea scoate afară frica.”

Rău pentru rău

„Au venit odată nişte fraţi la avva Antonie zicând: – Spune‑ne un cuvânt prin care să ne mântuim. – Aţi auzit Scriptura, vă ajunge. Iar ei: – Și de la tine vrem să auzim, părinte. – Spune Evanghelia: dacă te loveşte cineva peste obrazul drept, întinde‑i‑l şi pe celălalt. Zis‑au frații: – Nu putem face aşa. – Dacă nu‑l puteţi întinde şi pe celălalt, atunci răbdaţi măcar unul. – Nici asta nu putem. – Dacă nu puteţi nici asta, atunci măcar nu răspundeţi cu rău la rău. – Nici asta nu putem. Atunci, lăsându‑i, bătrânul îi spuse ucenicului său: – Fă‑le puţină fiertură, că sunt neputincioşi. Iar lor le zise: – Dacă asta nu puteţi și aia nu vreţi, ce să vă fac? Este nevoie de rugăciune.”