M‑am gândit mult la copii și la ce le‑ar plăcea lor. M‑am gândit că o tabără este ceva pentru care ei au un tremur sufletesc special. Când eram eu copil așteptam cu nerăbdare vara să merg undeva cu prietenii mei. Undeva departe de părinți, unde să ne jucăm de‑a maturii. Nu se punea problema pe vremea aceea de tabere de spiritualitate. Nu exista așa ceva. Mergeai pur și simplu la munte sau la mare și făceai ce îți trecea prin cap. Nu te gândeai în ce duh le faci pe toate, pur și simplu le făceai. Mă uitam cu atenție la copiii din tabăra de la Putna. Incomparabil mai maturi decât eram eu la vârsta lor. Duhov-nicește mă refer. Așadar, ca să revin, m‑am gândit că poate le‑ar face bine o schimbare. Majoritatea taberelor din anii precedenți fuseseră făcute în zona Moldovei. Am încercat Maramureșul. Nu s‑au legat lucrurile. Pur și simplu nu a fost să fie. Mi‑au scăpat din vedere lucruri esențiale, așa că Domnul nu a lăsat să se lege lucrurile. S‑au schimbat planurile în ultimul moment. Am cerut sfatul Înaltpreasfințitului și lucrurile s‑au legat. Am ajuns la Putna. Recunosc că m‑am dezechilibrat puțin. Nu știam locurile. Nu știam mănăstirea. Nu știam mai nimic. Singura alinare era că sunt sub ascultare și că în această stare îți dă Domnul de toate, și har și inspirație și putere. Părintele stareț Melchisedec ne‑a primit cu brațele deschise. Un om minunat. Tabăra a fost foarte frumoasă. Puterea și binecuvântarea ascultării…

Am stabilit că și în anul următor, adică în 2019, ne vom întoarce tot aici. E păcat să nu te bucuri de o veritabilă vatră de spiritualitate de dimensiunea duhovnicească a mănăstirii Putna. Zis și făcut. Începe tabăra. Primele zile a fost dificil. Copiii încă se cercetează unii pe altii. Sunt precauți. Încă un semn de maturitate din partea lor. E un spectacol captivant să îi urmărești din afară. Să vezi cum încet, încet, iau viață prieteniile între ei. Prietenii în Duh. Prietenii care vor ține și dincolo de viața aceasta. Sunt fire nevăzute pe care le țese Domnul Hristos, Cel ascuns tainic în Împărtășania din care ei se hrănesc la Liturghiile pe care noi le slujim pe parcursul taberei. Cu discreția și fermitatea unui Lord, Domnul lucrează în inimile lor. Copiii își intră în ritm. Dimineața și seara ne rugăm împreună în paraclisul „Sfântul Nicolae”. Cred cu tărie că vocile cristaline ale copiilor nu sunt mai prejos de ale psalților experimentați. Sper să nu supăr pe nimeni, dar eu, sincer, asta cred. Serile, după ce copiii se culcă, noi, adulții, ne adunăm ca să discutăm puțin despre ziua ce va veni, ca să putem să răspundem întrebărilor copiilor. Copiii sunt nerăbdători să știe ce vom face. Nici măcar nu le mai este foame. Preferatele lor sunt sportul și scrima. Am reușit cu ajutorul Domnului să îl aducem pe Radu Mitrachioiu, fost antrenor al lotului național de scrimă, în prezent, profesor de scrimă în Franța. Mi‑am pus și eu o mască de scrimeur pe față. E într‑adevăr o senzație aparte. Ce bine că doar acum am avut șansa să experimentez așa ceva, fiindcă dacă s‑ar fi întâmplat în adolescență poate că acum nu aș fi acum aici, cu copiii, în tabără… Toți vor să facă scrimă. Cât mai des și în sesiuni cât mai lungi. Scrimă se face în grupuri de 10. Școala „Mitropolit Iacob Putneanul” ne‑a primit pe toți. Directorul școlii, Ciprian, un apropiat al mănăstirii, ne‑a dat cheile școlii. Cine ar mai face așa ceva? Sau mai bine zis: ar face un necredincios așa? Mă îndoiesc… Școala e de nivel european. Nu exagerez. Săli de clase noi. Sală de sport acoperită. Teren de fotbal în aer liber. Totul la dispoziția noastră. Nu ne vine să credem. În sălile de clasă facem pictură de icoane pe sticlă, încondeiere de ouă, cântăm la chitară, sculptăm, jucăm teatru și discutăm diverse teme delicate. Încercăm să le spunem copiilor ca duhul lumii e opus duhului lui Hristos iar noi, crestini fiind, îl urmăm pe El, Împăratul Slavei. Un Împărat răstignit din dragoste pentru noi.

Părintele stareț a numit un ieromonah să se ocupe de noi. Încă o dovadă de dragoste și de ospitalitate din partea parintelui Melchisedec. Părintele Gherasim, responsabil de tabăra noastră, îi duce pe copii peste tot prin mănăstire: în clopotniță, la cimitir și, foarte important, se ocupă de focul taberei, foc care, simțim noi, i‑a bucurat pe copii la fel de mult ca și sesiunile de scrimă.

Am slujit împreună cu toții. O dată doar tabăra noastră, în paraclisul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cadrul mănăstirii, iar apoi cu toții în biserica mare, împreună cu Părinții de la mănăstire. Ca și anul trecut, am avut parte de o binecuvântare specială: a venit Înaltul nostru. Ne‑a impresionat. Noi cei mari știm cât de ocupat este. Are o priză la copii nemaipomenită. Am slujit împreună într‑o zi de joi. A urmat apoi predica interactivă cu copiii. Ne‑am minunat și noi de răspunsurile lor. Am fost după aceea invitați în sala domnească a mănăstirii unde, împreună cu o tabără de copii din Basarabia, am stat de vorba cu el. E incredibil ce poate sufletul unui copil‑adolescent să pună în cuvinte. Incredibil…

Spre sfârșitul taberei, sufletele copiilor se uniseră deja împreună. Majoritatea, în special cei mai măricei, erau de nedespărțit. Aceasta este puntea sufletească pe care ne‑o doream zidită. O punte care va rămâne peste timp. Lacrimile din ultima zi spun multe…

Pr. Bogdan Cârdu