Cu sute de ani în urmă, domnea peste regatul său un împărat puternic și credinicos, dar care nu avea niciun fecior. Deși îmbătrânise, nu și-a pierdut nădejdea și, împreună cu împărăteasa, se rugau în fiecare zi, cerându-i lui Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu un băiat care să moștenească tronul. Iar Bunul Dumnezeu S-a îndurat de rugăciunile lor.

Peste puțină vreme s-a născut în palat un prunc frumos și voinic pe care l-au botezat Onufrie (care înseamnă „mereu fericit”). Împăratul, care își iubea nespus feciorul, se ruga mereu pentru el. Și iată că, printr-o minune dumnezeiască, în fața împăratului a apărut un înger îmbrăcat în lumină, care i-a spus:

– Bunul Dumnezeu S-a îndurat de rugăciunile tale și m-a trimis sa-ți binevestesc rostul acestui prunc. El va aduce multă bucurie tuturor, dar pentru aceasta trebuie să crească departe de gâlceava cetății, străin de rosturile împărăției, în locuri retrase și liniștite.

– Dar, bunule înger, nu el va moșteni tronul? Dacă va fi departe, cine va conduce împărăţia?

– Împărate-luminate, Dumnezeu le poartă tuturor de grijă! Dacă vrei binele copilului, du-l cât mai departe de aici!

Și îngerul dispăru la fel de repede după cum apăruse.

Deși îi era tare greu, și-a luat fiul și a plecat cu el spre hotarul împărăţiei, unde se întindea pustiul deșertului. Cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la porţile unei mănăstiri. Călugării l-au „înfiat” pe micul prinţ, făgăduind să-l crească în credinţă și cumpătare. Împăratul le-a mulţumit și, punându-și nădejdea în mila Domnului, l-a lăsat pe prunc la mănăstire și s-a întors la treburile împărăţiei.

Iată că au trecut câţiva anișori, iar copilul a crescut. Se învăţase chiar să meargă singur, în fiecare zi, să-i ceară călugărului de la bucătărie câte o bucată de pâine. Pleca mulţumit rupându-și pentru sine câte o bucăţică, să-și astâmpere foamea, dar cu restul pâinii dispărea în biserică. Călugării care munceau de zor împrejurul mănăstirii se întrebau nedumeriţi ce-o face băieţelul cu pâinea, că doar nu o sta în biserică să mănânce? De fapt, micul Onufrie se ducea grăbit la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe și așeza în faţa icoanei o bucăţică de pâine, spunându-i Pruncului Iisus:

– Și tu ești mic și poate ţi-o fi și ţie foame... Uite, ţi-am adus pâine proaspătă, să mănânci! Apoi pleca bucuros și mulţumit.

Dar călugării, neștiind nimic din toate acestea, s-au hotărât să-l dezveţe pe copil să mai intre cu pâinea în biserică. Așa se face că, într-o zi, pe când micul Onufire a venit iar să ceară o bucată de pâine, căci i se făcuse foame, părintele de la bucătărie i-a zis răspicat:

– Azi nu primești nicio firimitură! Să te duci în biserică și să iei pâinea de unde ai pus-o!

Nedumerit, băieţelul a plecat cu lacrimi în ochi. A intrat în biserică, s-a dus la icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul și, cu lacrimi în ochi, a început să se roage de Pruncul Iisus:

 – Am venit la Tine, fiindcă mi-e foame și părintele nu vrea să-mi dea de mâncare... Așa că te rog, dă-mi și mie o bucăţică de pâine, că și eu Ţi-am dat, când am avut!... Chiar în acea clipă o dumnezeiască minune s-a întâmplat! Apăru lângă el un înger luminos și atât de frumos că băiatului nu-i venea a crede. Îngerul s-a aplecat înspre Onufrie, ţinând în mâini o pâine mare și frumoasă, caldă și cu miros îmbietor. Apoi i-a spus:

– Pruncul Iisus m-a trimis la tine, să-ţi răsplătesc bunătatea! Și mi-a spus să-ţi zic că tot ceea ce dăruiești altora, El primește, și se bucură mereu! Așa că primește și tu această pâine mare și caldă, că și tu I-ai dat atunci când ai avut!

Băieţelul s-a luminat la chip, a mulţumit frumos și a plecat cu pâinea în braţe, dar cu mare greutate, căci nu era doar o bucăţică de pâine, cum dusese el la icoană, ci o pâine mare și grea, pe care copilașul de doar câţiva anișori abia o putea ţine în braţe. Și fiind mai mult decât ar fi vrut el să mănânce, s-a dus cu ea la părintele stareţ și la ceilalţi călugări să le dea și lor.

– Ia uitaţi ce mi-a dat mie Pruncul Iisus! – zicea cu bucurie copilul, mândrindu-se cu pâinea proaspătă din braţele sale. Călugării toţi au rămas uimiţi de minunea săvârșită. Părintele stareţ le-a împărţit tuturor câte o bucată, ca să fie tuturor spre binecuvântare și învăţătură, iar călugării au spus cu toţii că niciodată în viaţa lor nu au mai mâncat o pâine atât de bună. Desigur, doar era „frământată” din dragoste și „coaptă” la flacăra credinţei și dăruită lor printr-o minune atât de frumoasă, cum numai Dumnezeu Bunul și Milostivul știe să facă!

Sfinte Părinte Onufrie, ţie, când erai copil, ţi-a dat Pruncul Iisus o pâine mare și frumoasă și, de aceea, te rugăm ca prin rugăciunile tale să ne rânduiești și nouă toate cele spre trebuinţa trupului și a sufletului, ca astfel să putem crește mari și să urmăm pilda vieţii tale! Amin!