Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Dragii copii, iată povestea Sfântului Onufrie, a cărui sărbătoare este în fiecare an, pe 12 iunie.
Cu sute de ani în urmă, domnea peste regatul său un împărat puternic și credinicos, dar care nu avea niciun fecior. Deși îmbătrânise, nu și-a pierdut nădejdea și, împreună cu împărăteasa, se rugau în fiecare zi, cerându-i lui Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu un băiat care să moștenească tronul. Iar Bunul Dumnezeu S-a îndurat de rugăciunile lor.
Peste puțină vreme s-a născut în palat un prunc frumos și voinic pe care l-au botezat Onufrie (care înseamnă „mereu fericit”). Împăratul, care își iubea nespus feciorul, se ruga mereu pentru el. Și iată că, printr-o minune dumnezeiască, în fața împăratului a apărut un înger îmbrăcat în lumină, care i-a spus:
– Bunul Dumnezeu S-a îndurat de rugăciunile tale și m-a trimis sa-ți binevestesc rostul acestui prunc. El va aduce multă bucurie tuturor, dar pentru aceasta trebuie să crească departe de gâlceava cetății, străin de rosturile împărăției, în locuri retrase și liniștite.
– Dar, bunule înger, nu el va moșteni tronul? Dacă va fi departe, cine va conduce împărăţia?
– Împărate-luminate, Dumnezeu le poartă tuturor de grijă! Dacă vrei binele copilului, du-l cât mai departe de aici!
Și îngerul dispăru la fel de repede după cum apăruse.
Deși îi era tare greu, și-a luat fiul și a plecat cu el spre hotarul împărăţiei, unde se întindea pustiul deșertului. Cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la porţile unei mănăstiri. Călugării l-au „înfiat” pe micul prinţ, făgăduind să-l crească în credinţă și cumpătare. Împăratul le-a mulţumit și, punându-și nădejdea în mila Domnului, l-a lăsat pe prunc la mănăstire și s-a întors la treburile împărăţiei.
Iată că au trecut câţiva anișori, iar copilul a crescut. Se învăţase chiar să meargă singur, în fiecare zi, să-i ceară călugărului de la bucătărie câte o bucată de pâine. Pleca mulţumit rupându-și pentru sine câte o bucăţică, să-și astâmpere foamea, dar cu restul pâinii dispărea în biserică. Călugării care munceau de zor împrejurul mănăstirii se întrebau nedumeriţi ce-o face băieţelul cu pâinea, că doar nu o sta în biserică să mănânce? De fapt, micul Onufrie se ducea grăbit la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe și așeza în faţa icoanei o bucăţică de pâine, spunându-i Pruncului Iisus:
– Și tu ești mic și poate ţi-o fi și ţie foame... Uite, ţi-am adus pâine proaspătă, să mănânci! Apoi pleca bucuros și mulţumit.
Dar călugării, neștiind nimic din toate acestea, s-au hotărât să-l dezveţe pe copil să mai intre cu pâinea în biserică. Așa se face că, într-o zi, pe când micul Onufire a venit iar să ceară o bucată de pâine, căci i se făcuse foame, părintele de la bucătărie i-a zis răspicat:
– Azi nu primești nicio firimitură! Să te duci în biserică și să iei pâinea de unde ai pus-o!
Nedumerit, băieţelul a plecat cu lacrimi în ochi. A intrat în biserică, s-a dus la icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul și, cu lacrimi în ochi, a început să se roage de Pruncul Iisus:
– Am venit la Tine, fiindcă mi-e foame și părintele nu vrea să-mi dea de mâncare... Așa că te rog, dă-mi și mie o bucăţică de pâine, că și eu Ţi-am dat, când am avut!... Chiar în acea clipă o dumnezeiască minune s-a întâmplat! Apăru lângă el un înger luminos și atât de frumos că băiatului nu-i venea a crede. Îngerul s-a aplecat înspre Onufrie, ţinând în mâini o pâine mare și frumoasă, caldă și cu miros îmbietor. Apoi i-a spus:
– Pruncul Iisus m-a trimis la tine, să-ţi răsplătesc bunătatea! Și mi-a spus să-ţi zic că tot ceea ce dăruiești altora, El primește, și se bucură mereu! Așa că primește și tu această pâine mare și caldă, că și tu I-ai dat atunci când ai avut!
Băieţelul s-a luminat la chip, a mulţumit frumos și a plecat cu pâinea în braţe, dar cu mare greutate, căci nu era doar o bucăţică de pâine, cum dusese el la icoană, ci o pâine mare și grea, pe care copilașul de doar câţiva anișori abia o putea ţine în braţe. Și fiind mai mult decât ar fi vrut el să mănânce, s-a dus cu ea la părintele stareţ și la ceilalţi călugări să le dea și lor.
– Ia uitaţi ce mi-a dat mie Pruncul Iisus! – zicea cu bucurie copilul, mândrindu-se cu pâinea proaspătă din braţele sale. Călugării toţi au rămas uimiţi de minunea săvârșită. Părintele stareţ le-a împărţit tuturor câte o bucată, ca să fie tuturor spre binecuvântare și învăţătură, iar călugării au spus cu toţii că niciodată în viaţa lor nu au mai mâncat o pâine atât de bună. Desigur, doar era „frământată” din dragoste și „coaptă” la flacăra credinţei și dăruită lor printr-o minune atât de frumoasă, cum numai Dumnezeu Bunul și Milostivul știe să facă!
Sfinte Părinte Onufrie, ţie, când erai copil, ţi-a dat Pruncul Iisus o pâine mare și frumoasă și, de aceea, te rugăm ca prin rugăciunile tale să ne rânduiești și nouă toate cele spre trebuinţa trupului și a sufletului, ca astfel să putem crește mari și să urmăm pilda vieţii tale! Amin!
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team