Adaugat la: 1 Septembrie 2010 Ora: 15:14

Sfântul Ioan, comoara din oraşul căutătorilor de aur

Grija pentru turma ta în pământeasca ei petrecere a preînchipuit rugăciunile pe care totdeauna le înalţi pentru toată lumea. De aceea, ajungând la cunoaşterea iubirii tale, credinţa ne-am întărit, sfinte ierarhe şi făcătorule de minuni Ioane! Cu totul sfinţit de Dumnezeu prin împărtăşirea preacuratelor Taine şi astfel veşnic întărit prin acestea, te-ai grăbit spre nevoinţă, preafericite tămăduitorule. Grăbeşte şi acum spre ajutorul nostru, al celor ce te cinstim pe tine cu toată inima. (Troparul Sfântului Ioan de Shanghai şi San Francisco)

Sfântul Ioan, comoara din oraşul căutătorilor de aur

Părintele Serge Kotar este unul dintre preoţii slujitori ai catedralei Maica Domnului – ocrotitoarea celor necăjiţi de la San Francisco (catedrală a cărei construcţie a fost terminată prin grija sfântului Ioan). A luat parte la scoaterea, în anul 1993, a sfintelor moaşte ale vlădicăi. În anul 1994 a înfiinţat „Saint John’s Academy”, şcoală ortodoxă pentru copiii până la 12 ani unde studiile se fac în limba engleză. Ca un ucenic al sfântului lângă ale cărui sfinte moaşte îşi aduce zilnic elevii la terminarea orelor, părintele îi primeşte cu multă dragoste şi bucurie pe pelerinii veniţi în acest loc parcă rupt din Rai.
(Ioana Căpităneanu)

Apostolia: Când a venit Sfântul Ioan la San Francisco?

Pr. Serge Kotar: A venit în toamna anului 1962, în ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, lucru de mare însemnătate, întrucât această sărbătoare este legată de cele mai importante momente din viaţa sfântului. A fost primit cu braţele deschise, căci marea parte a enoriaşilor de aici erau credincioşi pe care el îi evacuase cu ani în urmă în insula Tubabao (Filipine), precum şi orfani pe care îi salvase în China (sfântul avea obiceiul să culeagă copiii orfani de pe stradă).

Apostolia: Sfântul a ajuns în Statele Unite într-un moment de cumpănă, care era cauza?

Pr. Serge Kotar: De fiecare dată când se construieşte o biserică apar o mulţime de probleme, căci diavolul nu vrea ca lăcaşul să se ridice. Cei implicaţi în construcţia catedralei se învinuau unii pe alţii, iar sfântul Ioan a fost trimis să pună capăt acestei situaţii. Responsabilii l-au târât însă la tribunal, unde a fost aflat fără de vină.

Apostolia: Cum l-au primit credincioşii?

Pr. Serge Kotar: Mulţi dintre credincioşi cunoşteau sfinţenia vieţii sale, mai ales aceia pe care el îi păstorise cu ani în urmă. Aceştia îl îndrăgeau foarte mult, aveau mare încredere în rugăciunile şi ajutorul său, astfel încât îi încredinţau cu nădejde orice problemă îi frământa. Majoritatea credincioşilor l-au primit deci cu bucurie; unii însă îl considerau ciudat, nu reuşeau să înţeleagă felul lui de viaţă iar aceşti oameni i-au făcut mari probleme.

Apostolia: Cum se deşfăşurau zilele lui?

Pr. Serge Kotar: Sfântul Ioan era cu totul în afara timpului. Nu dormea niciodată, nici măcar nu avea un pat în chilie. Noaptea cerceta adesea bolnavii în spitale. Ziua şi-o începea cu sfintele slujbe; se împărtăşea zilnic cu Trupul şi Sângele Mântuitorului! Se implica în activitatea instituţiilor de învăţământ, lua parte la examenele din şcolile religioase, se punea trup şi suflet în slujba organizaţiilor caritative (care erau numeroase în acea vreme). Nu era aspect al vieţii comunităţii ortodoxe ruseşti la care sfântul să nu ia parte.
Astfel se desfăşurau zilele lui: îi cerceta pe cei aflaţi în nevoi, pe cei bolnavi, primea credincioşi (atât ziua cât şi noaptea), dar cea mai mare parte din timp o consacra sfintelor slujbe şi rugăciunii.

Apostolia: Ce ne puteţi spune despre plecarea sa la Domnul?

Pr. Serge Kotar: În acea vreme sfântul ducea chiar el în parohiile din golful californian icoana Maicii Domnului de la Kursk (o icoană făcătoare de minuni din secolul al XIII-lea, aflată la New York, dar care era dusă în biserici spre închinare).

Ajungând la Seattle, unde se afla cea din urmă biserică din eparhia sa, a luat parte la slujba de seară, după care a mers în vizită la unii credincioşi ce locuiau în preajma bisericii. Întorcându-se apoi în casa parohială, aflată lângă biserică, s-a retras în chilie. Deodată s-a auzit un zgomot puternic. Sfântul căzuse pe podea, însă nu îşi pierduse cunoştiinţa. A fost aşezat în fotoliu, în care a trecut la Domnul la puţin timp după aceea.

S-a pus mai apoi problema transportării trupului înapoi la San Francisco fără a-l îmbălsăma (acest lucru era interzis, căci, pentru a ajunge în California, trebuiau traversate două state, Washington-unde se afla Seattle şi Oregon). Dar cu ajutorul Domnului acest lucru a fost posibil.
Acolo a venit o altă încercare: din pricina cutremurelor, în oraşul San Francisco era interzisă îngroparea celor adormiţi. Cerând autorităţilor o derogare, în câteva zile s-a obţinut mai mult decât atât: primăria a promulgat un decret prin care figurile bisericeşti de seamă puteau fi îngropate în biserică.

Apostolia: Când a fost deschisă racla?

Pr. Serge Kotar: Racla a fost deshisă pe data de 12 octombrie 1993, în taină, la miezul nopţii; erau de faţă doi arhiepiscopi, un grup de preoţi şi diaconi şi un singur mirean, care în toţi anii de la adormirea episcopului a avut în grijă paraclisul în care acesta era înmormântat.

Sicriul era aşezat într-un sarcofag mare, din ciment, foarte greu. Am ridicat mai întâi capacul (cu mare greutate) şi am văzut sicriul acoperit de mantia episcopală – mantia purpurie arăta ca nouă, de parcă ar fi fost aşezată acolo cu o zi înainte. Am dat mantia la o parte, descoperind astfel sicriul; la vederea acestuia ne-am îngrozit, căci era atât de stricat încât atingându-l, degetul intra în el. Am încercat să-l ridicăm cu multă grijă, pentru a nu-l distruge. De cum l-am deschis am văzut că trupul era acoperit de un praf alb, astfel că nu am putut să ne dăm seama în ce stare erau rămăşiţele pământeşti ale sfântului episcop. După curăţarea lor, trebuie să mărturisim despre starea în care se aflau – erau nestricate. Le-am scos din acea raclă şi le-am aşezat în alta, din lemn. Acestea se întâmplau în luna octombrie 1993.

În ianuarie 1994 ne-am întors a doua oară pentru a spăla trupul şi a-l îmbrăca în veşminte noi. Cum niciunul dintre noi nu făcuse vreodată acest lucru, nu prea ştiam cum să procedăm. Am început să spălăm sfintele moaşte cu mare grijă pentru a nu le frânge. Însă unul dintre monahii vârstnici ne-a spus: „Frecaţi bine, sunt tari!” Întregul trup era tare, aşa că am început să frecăm, iar apoi sfântul parcă a revenit la viaţă, a fost de-a dreptul uimitor. Am spălat mai apoi părul, care era mai jos de talie. Părintele arhiepiscop a scos vechile veşminte şi l-a îmbrăcat în altele noi, după care am aşezat sfintele moaşte în noua raclă din lemn. Ne-am dat seama însă că părul sfântului era ud, aşa că am mers acasă şi i-am spus soţiei: „Am nevoie de uscătorul tău de păr.” După uscarea părului, s-a ivit o altă problemă: ne-am dat seama că nu aveam cruce să-i punem sfântului în mâini. Aşa că am plecat iar acasă. Părintele Peter a plecat şi el acasă la dânsul şi a adus o cruce mare din lemn. Eu am adus o cruce mică şi deosebită, pe care sfântul o are în mâini acum. Felul în care mi-a fost încredinţată această cruce este cu totul aparte. Eram diacon pe atunci, iar vlădica Antonie, care i-a urmat sfântului Ioan ca arhiepiscop m-a luat cu el la o biserică din afara oraşului care urma să fie închisă. Pe când închideam sfântul altar, am văzut pe sfânta masă o cruce foarte frumoasă. Am căpătat îndrăzneală şi i-am spus arhipăstorului: „Mi-aţi putea da mie această cruce, dacă nu aveţi nevoie de ea?”. Vlădica a refuzat, zicând: „Nu, nu, nu, nu.” Am terminat de împachetat totul şi pe când ne pregăteam să plecăm m-a chemat zicându-mi: „Ţine crucea, ţi-o dau ţie!” Mulţi dintre noi ne-am zis că vlădica Antonie, care era un foarte bun episcop, văzuse cu duhul că această cruce avea să fie aşezată în racla sfântului Ioan.

Am aşezat astfel sfintele moaşte în noua raclă, am închis-o şi a rămas în paraclis până la canonizare, vreme de 6 luni. După acest răstimp racla a fost deschisă iarăşi şi s-a făcut o pomenire, iar apoi a fost dusă sus şi aşezată în mijlocul catedralei unde a avut loc slujba trecerii vlădicăi Ioan printre sfinţi. Iar după această slujbă racla a fost aşezată acolo unde se află astăzi.

Apostolia: Ce ne puteţi spune despre minunile înfăptuite de/prin Sfântul Ioan?

Pr. Serge Kotar: Cele mai dese minuni sunt cele ale vindecării multor oameni bolnavi de cancer.
Multă lume scrie scrisori sfântului Ioan, iar pe plic aştern numele lui, de parcă ar fi în viaţă. Noi le aşezăm sub raclă, iar mai apoi le ardem. Acele persoane revin după un timp şi ne spun: ne-am rugat sfântului Ioan iar el ne-a ajutat.

Interviu realizat de Ioana Căpităneanu, 21 iulie 2010, San Francisco

Nota de subsol

1-referitor la titlu. San Francisco este supranumit „oraşul căutătorilor de aur”.

Sfântul Ioan, comoara din oraşul căutătorilor de aur

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni