Adaugat la: 1 Septembrie 2010 Ora: 15:14

Pentru dreapta credință și pentru neam: viața și martiriul sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu

Născut din părinţii Papa (Pavel) şi Stanca Brâncoveanu la anul 1654, Constantin Brâncoveanu era descendent după tată din marea şi influenta familie a boierilor Craioveşti1, iar după mamă, din vechea familie a Cantacuzinilor.

Pentru dreapta credință și pentru neam: viața și martiriul sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu

A fost căsătorit cu Maria lui Neagoe, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, cu care a avut 11 copii, dintre care 4 băieţi şi 7 fete.

Viaţa lui este marcată de complotul prin care s-a încercat să i se extermine neamul, primele victime fiind însuşi tatăl său Papa şi un copil substituit în ultima clipă lui Constantin Brâncoveanu, pe care răsculaţii şeimeni şi dorobanţi veniseră în 1655  să-l ucidă. Aşa cum Irod ucide 14000 de prunci  nevinovaţi, căutând să ucidă pe Iisus, Acesta scăpând prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, tot aşa şi acum Constantin Brâncoveanu este păzit de Pronie pentru greaua misiune pe care o avea de împlinit pentru Neam şi Biserică.

A fost crescut de mama sa Stanca şi de bunica dinspre tată, Păuna Greceanu, în casele lor de sub dealul Mitropoliei din Bucureşti. Două persoane din familia Cantacuzinilor l-au influenţat în educaţia lui, şi anume unchii dinspre mamă: Şerban Cantacuzino, viitorul domn şi, mai ales, Constantin Cantacuzino Stolnicul, unul dintre cei mai de seamă cărturari ai epocii. Aşa se face că personalitatea tânărului Constantin Brâncoveanu s-a conturat complex, dând ceea ce poate lipsea mentorilor săi Cantacuzuni: echilibru şi coerenţă.

LUAREA DOMNIEI

Moartea lui Şerban Vodă îl ia prin surprindere. Însă cu toate că era descendent al Basarabilor şi nepot al lui Matei, Brâncoveanu nu s-a gândit niciodată la tron, deşi ocupase diferite dregătorii înalte.

Dealtfel, de nici un alt domn nu s-a mai auzit că nu a căutat domnia, ba, mai mult, atunci când le-a fost propusă de alţii să o fi refuzat: nici Ştefan, nici Mihai, nici evlaviosul domn Neagoe Basarab. Toţi dinaintea lui şi de după el s-au socotit îndreptaţiţi la tron şi au căutat să-l ocupe. Aşadar, cu sfatul boierilor ţării, Constantin Brâncoveanu este ales domn. Ştiind însă cât de schimbatoare erau firile boierilor, cât de mari erau conflictele de interese şi că pârile şi intrigile la Poarta Otomană şi la curţile europene nu conteneau, îi pune pe boieri să îi jure credinţă.

Într-o scrisoare trimisă către ţarii Rusiei, Constantin Brâncoveanu parcă întrezăreşte ce avea să se întâmple, spunând: "Slujba mea este să îndur năpăştile şi chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos şi al Domnului nostru Dumnezeu, pentru credinţa, pentru Una, Sfântă, Ortodoxă şi Apostolească Biserică". În octombrie 1688, Constantin Brâncoveanu este ales domn când avea numai 34 de ani, vârsta bărbatului desăvârşit.

ÎN SLUJBA ŢĂRII

Constantin Brâncoveanu a încercat în timpul domniei sale să pună la adapost ţara Românească şi să sprijine şi celelalte două provincii româneşti, Moldova şi Transilvania.

Într-o lume a realităţilor politice cu evoluţie sinuoasă, dictate de interesele şi capriciile cancelariilor europene, singurul mijloc de păstrare a autonomiei era adoptarea unei politici suple, adaptabile cu usurinţă fluctuaţiilor Istanbulului sau Vienei. Brâncoveanu trebuia să facă în aşa fel încât niciodată să
nu rămână singur în faţa turcilor şi să nu aibă doi duşmani deodată.

Faptul că a domnit 26 de ani în vremuri aşa de tulburi indică faptul că a fost înzestrat de Dumnezeu cu calitaţi alese, fiind totodată şi un om al realismului. Să nu uitam că în timpul domniei sale a fost contemporan cu 12 patriarhi de Constantinopol, Moldova schimbând 12 domni, iar la Istanbul într-un singur an schimbându-se nu mai puţin de 4 viziri. Este demn de menţionat faptul că Poarta l-a confirmat în câteva rânduri ca domn pe viaţă, oferindu-i şi tronul Moldovei, pe care l-a refuzat.

PATRONAJUL CULTURAL

Dintre ctitoriile brâncoveneşti amintim pe cea de la Hurezi, cel mai reprezentativ complex monastic al acestui stil, cuprinzând mai multe biserici şi schituri (dorit de domnul martir a-i servi drept necropola pentru familia sa), precum şi biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. A ctitorit mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus din ţara Făgăraşului, şi re-ctitorit multe altele în ţară. A sprijinit prin numeroasele sale danii biserici şi mânăstiri din întreg Orientul creştin, îndeosebi la locurile sfinte, Sinai şi Muntele Athos.

Mănăstirea Hurezi

A construit cinci palate în acelaşi stil, păstrându-se până astazi numai trei: la Mogoşoaia, lângă Bucureşti, la Potlogi, lângă Târgovişte şi Casa Băniei din Craiova. A înfiinţat Academia Domnească în 1694, în chiliile de la Sf. Sava din Bucureşti. Odată cu aducerea în tară a lui Antim Ivireanul, fost episcop de Râmnic şi ulterior mitropolit al ţarii Româneşti, om dăruit cu multe calităţi – cunoştea foarte bine câteva limbi, fiind şi un artist desăvârşit în ale sculpturii, broderiei şi orfevrăriei – s-au putut pune bazele a 5 tipografii domneşti: la Bucureşti, Târgovişte, Snagov, Râmnic şi Buzau. De numele lui Antim se leaga triumful deplin al limbii române în cult. Astfel, fiind episcop de Râmnic, tipăreşte Apostolul, Evanghelia, Octoihul, Molitfelnicul şi Liturghierul.

De numele lui Brâncoveanu se leagă şi editarea primei ediţii integrale a Scripturii în româneşte: Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688. Cel mai însemnat act de susţinere a Răsăritului Ortodox din partea lui Constantin Brâncoveanu îl constituie însă introducerea tiparului în culturile arabă şi georgiană.

Ştiind că preoţii ortodocşi din Arabia nu au cărţi de cult, a tiparit un Liturghier şi un Ceaslov în limbile greacă şi arabă. Apoi, cu literele turnate la Snagov de către mitropolitul Antim, a trimis la Alep, în Siria, o tipografie arabă, prima din istoria lor, care scoate imediat de sub teasc Psaltirea arabă, având pe frontispiciu stema ţării Româneşti şi iniţialele lui Constantin Brâncoveanu. Tipografia a funcţionat vreme de aproape două Biserica Sf. Gheorghe Nou, Bucureşti secole, până in 1899, tipărind peste 76 de titluri.

A trimis o tipografie şi în Georgia, patria mitropolitului Antim, unde s-au tipărit primele cărţi georgiene: Evanghelia şi Liturghierul.

Paradoxal, tot lui Constantin Brâncoveanu îi revine cinstea de a fi tiparit prima carte în limba turcă din toata lumea otomană.

Este vorba de Proschinitarul Ierusalimului şi a toată Palestina, tipărit în 1701, la Bucureşti.

Demn de menţionat este faptul că scopul tiparului brâncovenesc nu era comercializarea cărţilor - mare parte din tiraje adesea nu trecea de o mie - ci erau împărţite gratis de către Domnie sau Mitropolie, în baza principiului că adevărul nu poate fi vândut.

SFÂRSITUL

La viaţa creştină exemplară ca cea a lui Constantin Brâncoveanu nu se putea decât o moarte creştină exemplară. Pe Hristos L-a vândut unul dintre colaboratorii săi; pe Brâncoveanu l-au vândut rudele sale şi sfetnicii. Putea Hristos să scape de calvar? În accepţiune omenească, da, ar fi putut. Asta
îi "sugerase" si Petru. Putea şi Brâncoveanu să fugă... Dar nu... paharul trebuia băut până la capăt.

În Miercurea Mare a anului 1714 a sosit la Bucureşti capugiul Mustafa Aga care, în sala divanului şi a boierilor, a pus pe umerii voievodului năframa de mătase neagră, semnul mazilirii. A urmat sigilarea vistieriei şi în cele din urmă jefuirea de averea sa. În ziua următoare boierii sunt sfătuiti să-şi aleagă un alt domn, fie pământean, fie străin. Boierii au răspuns că ei îl vor domn tot pe Brâncoveanu. Supărat, reprezentantul Porţii l-a numit pe Ştefan Cantacuzino, vărul său. În Vinerea Mare, Brâncovenii îşi incep calvarul, în drumul lor spre Istanbul.

Înainte de plecare i-a spus vărului său aceste cuvinte: "Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-Se voia Lui. Dacă sunt însă fructul răutăţii omeneşti, pentru pieirea mea, Dumnezeu să-i ierte pe vrăjmaşii mei, dar păzească-se de mâna teribilă şi răzbunătoare a Judecăţii divine!" La Istanbul, Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei, împreună cu sfetnicul Ianache sunt închişi în subteranele tenebroase ale închisorii Edicule iar doamna Maria închisă şi ea într-una din camerele de sus. Din aprilie şi până în iulie, Brâncovenii au fost supuşi la cele mai inimaginabile torturi, otomanii căutând să afle unde îşi ţin restul averilor.

Au apelat şi la şiretlicuri, pentru a scoate ultimul ban pe care se gândeau că îl mai au acasă în ţara Românească, prin făgăduirea iertării. Muftiul otoman îi obţine chiar graţierea cu condiţia ca fostul domn să se lepede de creştinism şi să treacă la islamism. Evident, Brâncoveanu a refuzat. Este închis din nou şi iarăşi torturat. Văzând că nu mai scot nimic de la el, otomanii i-au hotărat pieirea. În ziua de 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, în ziua când doamna sa Maria îşi sărbatorea onomastica iar bătrânul voievod împlinea 60 de ani, a fost scos împreună cu cei patru fii şi sfetnicul său numai în cămăşi şi desculţi, escortaţi la locul de execuţie din vecinatea seraiului. Pe langă sultan erau prezenţi şi reprezentanţi ai Germaniei, Rusiei, Frantei, Angliei...

Execuţia a durat puţin. Li s-au scos căciulile de pe cap iar sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Înainte de execuţie, au fost întrebaţi daca vor să treacă la mahomedanism.

Glasul înăbuşit al Brâncoveanului celui bătrân a răsunat, înspăimântat de această insultă: "Fiii mei, iată, toate avuţiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem şi sufletele! Staţi tari,  bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seama la moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi din credinţa ortodoxă pentru viaţa şi lumea aceasta! Aduceţi-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărţi de Hristos; că nu sunt vrednice muncile şi nevoile acestea de aici spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre".

S-a început cu sfetnicul Ianache. Au căzut pe rând capetele fiilor Constantin, Ştefan şi Radu. Teribla privelişte – asemenea supliciului veterotestamentar al macabeilor – era pentru bătranul lor tată o mai mare suferinţă decât propria sa moarte.

Când a venit rândul lui Matei, feciorul cel mic de numai 12 ani, sub puternica impresie   cumplitei tragedii, s-a pierdut cu firea şi, omeneasca frică de moarte, l-a făcut să se arunce la picioarele padişahului, cerând disperat să fie lăsat în viaţă, promiţând în schimb că va trece la mahomedanism.
Pentru bătrânul tată, după cele trei morţi trupeşti ale fiilor mai mari, o şi mai teribilă moarte părea că avea să se împlinească, prin pierderea sufletului celui mic.

Este cumplit să suferi mucenicia pentru credinţa ta, dar este de-a dreptul imposibil – omeneşte vorbind – să dispui de a altuia, prin trimiterea la moarte a propriului fiu. Numai Dumnezeu-Tatăl, Care ne-a iubit atât de mult a mai făcut-o şi, prin ascultare, Patriarhul Avraam ar mai fi putut să o facă.

Vorbele bătrânului Brâncoveanu au dat însă materialitate harului Duhului Sfânt care era deasupra lor şi au avut efectul asteptat asupra copilului: "Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, să mori de o mie de ori, decât să-ţi lepezi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ".

Atunci copilul s-a întărit şi, întinzându-şi liniştit gâtul pe butuc, a zis călăului: "Vreau să mor creştin. Loveşte!"

Şi poate că cea mai amară suferinţă pătimită de Brâncoveni încă nici nu a fost spusă.

Patriarhia de Constantinopol, aflată sub controlul turcilor, a aruncat anatema asupra lor2. Brâncoveanu, care susţinuse întreg Răsăritul Ortodox ca nimeni altul, este anatematizat de Biserică. I s-a dat sa bea paharul amărăciunii până la capăt, blestemat de ai săi, după chipul Mântuitorului
Suferinţele vajnicului tată şi voievod se apropiau de sfârşit. A şasea lovitura a călăului – mai puţin dibace sau poate obosită după celelalte execuţii – face ca şi capul marelui Brâncoveanu să nu se despridă de trup cu uşurinţă. Este rostogolit în ţărână, aproape de capetele fiilor săi, ca într-o ultimă îmbratişare…

Trupurile sunt aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate în suliţi pe uliţele Istanbulului şi expuse la prima poartă a seraiului. Trupurile au fost pescuite de creştini şi înmormântate la mânăstirea din insula Halki pe care domnitorul o re-ctitorise. Mai târziu, d-na Maria a adus trupul în tară la biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti unde, la mormant, tot de teama turcilor, nu a scris numele. L-a inscripţionat însă pe candela de deasupra mormântului.

Deşi Cantacuzinii au încercat, prin corespondenţa lor, să se disculpe de rolul nefast pe care l-au jucat în îndepartarea de pe tron şi execuţia Brâncovenilor, cronicile timpului sunt unanime în a-i acuza. Aşa se face că doamna Păuna, soţia vărului Ştefan Vodă Cantacuzino îşi pierde minţile la mânăstirea Dintr-un Lemn din Vâlcea, chiar în ziua de Sfânta Marie, când are loc execuţia Brâncovenilor.

Sfinţilor Martiri Brâncoveni, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Pr. Constantin Popescu
Mirfield, Anglia

BIBLIOGRAFIE:

1. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006.
2. Laviniu-Aurelian Badulescu, Pentru Dumnezeu şi Neam – 290 de ani de la Martiriul Sfinţilor Brâncoveni, Ed. Agora, Craiova, 2004.

Note:

1. Basarabii erau şi ei descendenţi din boierii Craioveşti.
2. Deşi Brâncovenii au fost propuşi spre canonizare încă din anul 1950, datorită faptului că "anatema" dată de Patriarhia de C-pol nu fusese ridicată, nu au putut fi canonizaţi în acel an. Abia în anii ’’60, la insistenţele Patriarhului Iustinian Marina, Patriarhul de atunci al Constantinopolului, Atenagoras, a ridicat această "anatemă", pregătindu-se astfel terenul pentru canonizarea Sf. Brâncoveni, în anul 1992.
 

Pentru dreapta credință și pentru neam: viața și martiriul sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni