Comentariu literar la „Romanţă în stil vechi” de George Topârceanu – sau amintiri din tabăra MOREOM Neamţ

publicat in Taberele MOREOM pe 1 Septembrie 2010, 15:38

Credem că George Topârceanu s-ar fi bucurat să audă poemul său uşor adaptat şi cântat în cor de 80 de glasuri de copii, de 80 de „prunci drăgălaşi”... Ştim că la început poemele erau scrise pentru a fi cântate… Iar poemul lui George Topârceanu a fost Imnul Taberei Neamţ 2010. https://apostolia.eu/index.php/elite-dating-apps-london/ | https://apostolia.eu/index.php/smite-duel-matchmaking/ | best dating ebooks | how to ask a hookup out | https://apostolia.eu/index.php/revolution-dating-florida/

Se stinge amurgul cu roşii văpăi,
Şi noaptea de vară
Se-aşterne-n tăcere pe munţi şi pe văi,
Înaltă şi clară.

La marginea apei să îşi caute vad
O turmă se-abate.
Răsare şi luna din codrii de brad,
În singurătate.

Măicuţele-n umbra părerii de rău
Se duc să se culce;
Din vale se-aude un glas de pârău
Sălbatec şi dulce.

Odihna se-aşterne pe sfântul lăcaş
Din vremea străbună.
Şi numai o ceată de prunci drăgălaşi
Mai cântă sub lună…..

Tabăra Neamţ 2010? O poveste frumoasă cu 80 de copii români din toată Europa şi 16 animatori. O poveste adevărată cu Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ şi Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla. O poveste cu ploaie şi soare, un roman cu suspans în căutarea unei comori, un poem cântat cu „Andrii Popa” şi „Noi suntem români”, o frântură de timp cu mâini împreunate la rugăciune dar şi la dansuri populare, cu priviri concentrate la pictarea Mahramei Domnului sau la creaţia de păpuşi în porturi populare, de flori ornamentale, de cruciuliţe din fir de bumbac, de animale din pastă de modelat, de candele şi metanii din mărgele de lemn. O poveste vie cu un Dănilă Prepeleac al lui Creangă dar şi al zilelor noastre, care „vorbeşte fluent” moldoveneşte, aşa ca oamenii locurilor care ne-au primit, dar care e conştient şi de epoca noastră, o epocă a internetului şi a hip-hopului, pe care au reuşit să ni le facă pentru câteva clipe mai puţin prozaice, iar aceasta datorită piesei de teatru concepută de cele două Dane (Cavaleru şi Monah) şi interpretată de nu mai puţin de 35 de actori, bineînţeles copii participanţi la tabără.

Lacrimile de la despărţirea din dimineaţa de 2 August au completat ceea ce cu o seară mai înainte strigaseră copiii la focul de tabără de la stâna Seminarului Teologic de la Neamţ, în ale cărui ospitaliere clădiri ne-am desfăşurat activităţile: „Noi de-aicea nu plecăm/Nu plecăm acasă/Până nu ne săturăm/De tabăra noastră” sau „Mai vrem o săptămână” (parafrază a lui „Mai vrem încă o zi” de anul trecut).

Cine poate să uite amuzantele jocuri de cunoaştere din prima zi? Sau dialogul cu maica Siluana Vlad de sâmbătă după-masă? Sau Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Horaiţa din sărbătoarea Sfântului Pantelimon? De vizita Înaltpreasfinţitului Serafim? Ori frumoasele clipe petrecute împreună cu părintele nostru Mitropolit Iosif? Cine nu îşi aminteşte cu drag de Marian, care ar descreţi şi cea mai încruntată frunte cu umorul şi generozitatea lui? De Ioan în rolul excelent interpretat de „gânsac” din piesa de teatru „Dănilă Prepeleac”, de tumbele spectaculare ale lui Andrei, de Mateus care la cei şapte ani ne-a impresionat cu cunoştinţele de geografie când am jucat „Munţi-Ape-Ţări” aşteptând cuminţi să ne vină rândul la spovedit? De Mihaela şi Marius care ne-au încântat cu cântece populare frumos interpretate cu inflexiunile specifice zonei Gorjului? De Adrian care rostea atât de sobru şi emoţionant „Tatăl nostru” în portugheză? De fiecare chip din tabără, de frumoasa solidaritate „mici-mari” din pelerinajul de la Sihla şi din fiecare zi?

Cine nu îşi aminteşte cu emoţie de prieteniile legate ori continuate de la un an la altul? De seara de rugăciune din prea frumoasa biserică a Seminarului de la Neamţ, gazda taberei noastre când, după un moment sportiv de „mersul piticului” în frunte cu părintele Mircea în curtea seminarului, urmat de un moment muzical în preajma chitarei Laurei şi de câteva clipe de poezie din opera Sfântului Ioan Iacob, am intrat cu toţii în biserică pentru a ne închina moaştelor sfântului şi a ne spune fiecare, în cămara sufletului, rugăciunile de seară?

„O, Om, ce mari răspunderi ai!” ne aminteşte Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ. Animatorii taberei au simţit în mod deosebit răspunderea pe care au avut-o faţă de copii iar aceasta s-a manifestat prin multă dragoste şi atenţie faţă de ei, prin autoritate când a fost nevoie, printr-o „ureche” mereu atentă la nevoile lor, prin efortul permanent pentru ca ei, copiii, să fie mereu bucuroşi, să nu le lipsească nimic, să înveţe cele mai frumoase lucruri, să petreacă zece zile ne neuitat. Părintele Mircea Filip şi „echipa”: părintele Cornel Elisei, părintele Adrian Iuga, sora Iulia, Elena Balea, Rodica Chirteş, Amalia Boboia, Alexandra Mareş, Lavinia Cercel, Dana Monah, Dana Cavaleru, Laura Pasăre, Silviu Cluci, Florina Hoza, Benedict Both, preoteasa Iulia Filip – o echipă de animatori care zi şi noapte au muncit, cu braţele şi mintea, pentru ca Tabăra Neamţ să fie o tabără de neuitat.

Şi credem că au reuşit… Iar pentru aceasta îi mulţumim înainte de toate Bunului Dumnezeu, Măicuţei Sfinte, Sfinţilor care ne-au primit „la ei acasă”: Ioan Iacob şi Teodora şi părintelui nostru Mitropolit Iosif , a căror ocrotire şi binecuvântare am simţit-o ca pe un dar de mare preţ, pe care îl purtăm şi acum în suflete.

Parcă îl auzim pe părintele Mircea, de acolo de la Paris, spunându-ne tuturor, mici şi mari: „-Vă e dor cumva de tabără? – Da! – Nu vă aud, vă e dor cumva de tabără? – DAAAAAAAAAAA !!!!!!! – Atunci ne vedem la anul!” Cu ajutorul Domnului şi spre slava Numelui Său!

Preoteasa Iulia FILIP (animator) – parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”, Romainville-Paris