Adaugat la: 1 Iulie 2010 Ora: 15:14

Libertatea de a fi fericit

Sunt stări care îți vin de la sine în cuvinte. Și altele pe care te străduiești să le prinzi în cuvinte. Sunt texte care îți sunt dăruite, care sunt parcă scrise de o altă mână prin mâna ta. Și altele pe care te forțezi să le scoți din tine. Sunt cuvinte care strigă să iasă afară. Și nu poți, nu te lași până nu pui totul negru pe alb. Pe hârtie, pe calculator, pe telefon. Pe ce îți vine la îndemână.

Libertatea de a fi fericit

Sunt locuri care te inspiră, te umplu, te bucură. Mânăstirea Cantauque (1) este unul dintre ele. Datorită locului, al călugărilor, al pelerinilor.

Lumea e bună prin scop, frumoasă ca facere, complexă prin viețuire și spirituală prin materialitate.” (2)

De la Horia Bernea și de la Irina Nicolau (3) am învățat că materia e frumoasă, că fragmentul este frumos, el dă mărturie despre întreg; am învățat că un petec poate fi frumos pentru că pus lângă un altul și un altul și un altul creează un întreg.

Dacă despre obiecte putem vorbi în fragmente sau petice, despre viața omului putem vorbi în frânturi. Ele sunt cele care ne rămân întipărite când ne gândim la oameni, locuri, întâmplări, rugăciuni. Ne amintim de momentele frumoase (sau nu) prin frânturi. Zâmbete, gesturi, cuvinte, reacții, priviri. La fel simt că este când participăm la o liturghie care ne bucură dincolo de cuvinte. Când ne rugăm. Ne arată Domnul frânturi din frumusețea Lui și a vieții pe care ne-o pregătește. Ca să ne încurajeze. Frânturi, pentru că mai multe poate nu am putea duce.

Am făcut această introducere pentru că vreau să vă povestesc frânturi din pelerinajul de la Cantauque. Frânturi din ceea ce au văzut ochii mei, din ce a simțit inima mea. Frânturi, pentru că nu pot cuprinde tot ce am văzut și trăit în drum spre, la și plecând de la Cantauque.

În drum spre Cantauque
Am trăit ceea ce v-am scris până acum, despre fragmente și frânturi. Imagini și gânduri care mi-au venit în goana trenului. În timp ce vedeam câmpuri întregi de maci sângerii amestecați cu verdele ierbii, pâlcuri de salcâmi, o pupăză în zbor, niște egrete pe malul unui lac și munți în depărtare. Incredibil câtă odihnă găsesc în frumusețea lor!

La Cantauque
Pot să vă spun de mâncarea de la mănăstire, dar știți și voi că e mai bună decât orice altă mâncare din orice alt loc. Pot să vă vorbesc despre muzica de acolo. Dar și despre asta știți. Asa că aleg câteva frînturi din Cantauque. Pe care le voi numi.

Poftă bună, nu vorbim, ci la masă pescuim
Pescuim vorbe bune în timp ce pescuim din farfurie. La Cantauque, în timpul mesei nu se vorbește, ci se ascultă. Întâi, Părintele Jacob sună din clopoțel pentru rugăciune. Apoi să ne așezăm. Apoi semn că putem începe. Apoi un călugăr citește, noi mâncăm și avem urechile ciulite. Sunt fragmente care odihnesc. Care dau de gândit. Care bucură. Care pot aduce revelații. După inima fiecăruia. Clopoțelul se aude din nou să ne dea semnal că putem turna apă în pahare. Apoi, sună din nou să ne spună că masa s-a terminat. Și facem rugăciunea. Doar duminica și la sărbători se vorbește în timpul mesei.

Bucurie
Părinții de la Cantauque emană bucurie. Cel care ne-a organizat pelerinajul și ne-a însoțit peste tot a fost părintele Samuel. Ne-a primit cu focul făcut în sobă pentru că, deși eram în luna mai, venise un val de frig și vânt. Părintele Samuel ne-a dus în vizită la biserica unde se află moaștele Sfântului Policarp, în cheile Galamus (Gorges de Galamus) unde ne-a bătut un vânt de era să ne ia pe sus, dar noi tot nu ne-am dat bătuți!

La capătul cheilor ne aștepta un picnic de care ne-am bucurat din plin. Părintele Samuel a fost o gazdă monahală și un ghid cum nu am văzut până acum.

Frumosul
La Cantauque ești înconjurat de frumos. Oriunde ai întoarce capul. De la oameni și obiecte la natură. Cel mai bine vorbesc fotografiile.

Firescul
Asta defineşte ce am simțit acolo.

Masca și mândria
De astea trebuie să ne debarasăm ca să putem trăi firescul. Domnul ne vrea fără mască. Vrea să ne punem în fața lui așa cum suntem, cu toate neputințele. Să nu ne mai ascundem. Să nu mai jucăm teatru în fața sinelui și în fața Lui. Asta înseamnă să lăsăm mândria deoparte...

Superstiție și frică
Cuvinte și stări care pot ucide un suflet. I-am scris cândva mamei mele că simt uneori întreg neamu’ nost’ care curge prin mine. Bunici și străbunici, unchi și mătuși, cei pe care îi știu din viață și cei pe care îi știu din povești. Cu bune și cu rele. Mai ales cu relele, pentru că pe alea le vezi mai ușor, alea sunt potențate în momente de criză. Am trăit ani de zile convinsă că sunt doar o păcătoasă, că nu am dreptul să mă bucur, să fiu fericită. Credeam că trebuie toată viața „să îmi plătesc păcatele”, ale mele, alor mei, ale neamului meu. Expresia asta este larg folosită și am căzut și eu un timp în capcana ei. Din când în când simțeam că nu am dreptul la fericire. Că toată viața e un chin. Am trăit un timp cu superstiția că după o bucurie mare urmează o durere mare. Cu alte cuvinte, am trăit în frică. Dar nu frica cea bună. Pelerinajul acesta m-a scuturat de frica asta.

Evanghelia și evanghelizarea
Unul din cele mai importante lucruri pe care ni le-a transmis părintele Jacob a fost să ne întâlnim, tinerii și nu numai și să citim Evanghelia. Ca să putem mărturisi. Citirea Evangheliei a fost temelia pe care s-a format comunitatea din care mai târziu s-au născut părinții de la Cantauque.
Am făcut două ateliere de citire a Evangheliei. Un balsam! Și un elan. Prea ne ascundem noi după deget și nu îndrăznim. Dar tocmai la asta suntem chemați, să îndrăznim să mărturisim! Suntem responsabili de lumea din jur. Nu e cazul să ne temem de cuvântul evanghelizare doar pentru că alții fac acest lucru într-un fel care a dat cuvântului conotații negative.

Muzica
L-am avut lângă noi și pe Părintele Roger de la Toulouse, care ne-a învățat să cântăm. Iar în ultima zi a pelerinajului, duminică, am cântat la parohia acestuia.

Rugăciunea
Părintele Jacob ne-a îndemnat să regăsim firescul rugăciunii personale.

Ȇtre du desir
Expresie dragă părintelui Jacob. Toti oamenii sunt făcuți să fie „être du desir”. Unii sunt, alții caută să devină. Domnul a pus în inima fiecăruia dorinţa, şi eu aş zice chiar dorul. După El. După Viaţă. Şi căutăm asta în fel şi chip şi ne înşelăm în multe feluri în căutarea noastră.

Numai că Domnul vede inima noastră. Şi la un moment dat omul vede şi el, simte că drumul lui nu duce acolo unde își dorește. Că surogatul de iubire nu este iubire. Că o iubire care nu te ajută să crești nu e iubire. De câte ori nu am simţit că sufletu-mi plânge, că vrea cu totul alt drum decât cel pe care eram și cu totul altă viață!

După pavecerniță, ultima slujbă la care am participat, am luat-o pe coclauri. De fapt, pe dealurile din jurul mănăstirii. Am plâns de bucurie cînd mi-am dat seama că Domnul nu vrea să fiu nefericită.

Și mi-am adus aminte că și Părintele Teofil vorbea despre acest lucru. Poți ajunge la Domnul și prin bucurie, nu neapărat prin durere! Eu am ajuns la Domnul prin durere. Numai că mi-a readus bucuria.

În plimbarea mea, am revăzut în minte frânturi din drumul meu spre Domnul. Mulțimea de pași pe care El i-a făcut spre mine atunci când eu am făcut doar un singur pas spre El. Și cum să nu-I mulțumesc?

Rendre grâce au Seigneur
Dați slavă Domnului pentru toate câte le trăiți! Spunea parintele Jacob la Paris, la întâlnirea Apostolia, în martie anul acesta. Dați slavă și pentru încercări și pentru boli și pentru nedreptăți. Nu doar pentru sănătate. Începeți totul mulțumind lui Dumnezeu. Mulțumindu-i mereu, pentru toate, viața ni se umple.

Fericirea are chipul Tău/ Și-n privirea Ta voi sta mereu
Eu am fost formatată de lume într-un anume fel. Țin minte o mulțime de cântece, de la pionieri, la șlagăre și melodii de neuitat. Nu contează o fi fost bună, o fi fost rea cravata. Contează ce am făcut eu cu ea. Cu cravata și cu toate experiențele din viața mea. Ce sens le-am dat.

O auziți pe Mihaela Runceanu cântând fericirea are chipul tău? Ei bine, pe lângă formatarea de la lume, am fost totusi formatată iniţial de Domnul. După Chipul și asemănarea Lui. Și cum Domnul m-a readus acasă, am făcut drumul de la am cravata mea, sunt pionier la dă-mi mie haină luminoasă. Și atunci pentru mine acel Tu din cântecul Mihaelei nu poate fi decât Domnul!

Plecând de la Cantauque, am simţit mai mult ca oricând că toate întâmplările din viața mea au avut un sens. Doar trecând prin ele, pot acum să simt că sunt liberă. O libertate pe care numai Domnul o dă.

Slavă Ție, Celui ce m-ai chemat la viață!

Ce bine e la Tine pe pământ, și câtă bucurie să fiu oaspetele Tău! (4)

Ana Birta, Lille

Note de subsol

1. Vezi Apostolia, martie 2010.
2. Horia Bernea, pictor, creator al Muzeului Țăranului Român și director al acestuia. S-a întors la Domnul în anul 2000, într-un spital din Paris, după o operație la inimă. http://www.muzeultaranuluiroman.ro/index.php?page=horia-bernea
3. Scriitor, creator al Muzeului Țăranului Român, alături de Horia Bernea. http://www.muzeultaranuluiroman.ro/irina-nicolau.html
4. Acatist de mulțumire - Slavă lui Dumnezeu, cântat de Marian Moise

Libertatea de a fi fericit

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni