A venit primăvara şi copiii se bucurau de apropierea sărbătorii Paştelui. Învăţătoarea le-a povestit copiilor istoria învierii lui Iisus şi, pentru a sublinia schimbarea, adică trecerea de la moarte la noua viaţă, învăţătoarea a dat fiecărui copil câte un ou din plastic în care, acasă, să pună ceva care să reprezinte noua viaţă. A doua zi copiii au readus ouăle, le-au înapoiat învăţătoarei şi aceasta le-a deschis. În primul ou găsi o floare.

– Da, spuse învăţătoarea, floarea este luată din natură, este semnul unei noi vieţi.

Un copil din spatele clasei a ridicat mâna şi a spus:

– Este oul meu!

În al doilea ou era un fluture din plastic:

– Cu toţii ştim că dintr-o omidă atât de urâtă ia naştere un fluture aşa de minunat.

În următorul ou a găsit o pietricică pe care creştea muşchi de pământ. Al patrulea ou era neobişnuit de uşor. L-a deschis şi acesta era gol. „Acesta precis e al lui Jonathan, s-a gândit ea. Probabil că nu a înţeles ce trebuia să facă cu oul. Ce păcat că am uitat să-i spun mamei sale!”. Deoarece nu a vrut să-l pună într-o situaţie jenantă, fără să spună nici un cuvânt, a pus oul deoparte şi a întins mâna să ia un altul. Deodată Jonathan s-a anunţat că vrea să spună ceva.

– Doamnă învăţătoare, de ce nu vreţi să vorbiţi despre oul meu?

Încurcată, învăţătoarea a răspuns:

– Dar, Jonathan, oul tău e gol!

El a privit direct în ochii ei şi a spus:

- Da, dar şi mormântul lui Iisus a fost gol!

Pentru o vreme nimeni nu a scos niciun cuvânt. Când învăţătoarea şi-a revenit, l-a întrebat pe Jonathan:

– Ştii tu de ce mormântul era gol?

– Da, a răspuns el, Iisus a fost omorât şi pus în mormânt. Dar Tatăl său L-a înviat din morţi! Învăţătoarea a fost profund impresionată de răspunsurile copilului. Acest băiat considerat cam ciudat și foarte modest la învățătură a înţeles adevărul Învierii mai bine decât toţi ceilalţi copii.

Peste trei luni Jonathan a murit. Nu mică a fost mirarea celor veniţi la înmormântare, să-şi ia rămas bun de la el, când au văzut pe capacul sicriului 15 coji de ou.