Fiecare început de an bisericesc este marcat de multe evenimente în parohii; la multe dintre aceste evenimente se rânduieşte să particip si eu: hramuri, conferinţe, cateheze, seri duhovniceşti şi altele. De multe ori, ca să poţi ajunge în toate locurile, e nevoie de ceva rugă­ciune, ca să prinzi legăturile între avion, tren şi vreo maşină care te ia de la o destinaţie şi te duce la alta. E mereu un prilej să cunoşti oameni noi, chipuri noi, caractere noi şi de fiecare dată ră­mâi uimit când descoperi în fiecare persoană o nouă amprentă a lucrării dumnezeieşti. De mul­te ori am fost fascinat de tainele lui Dumnezeu, ascunse în unele dintre cele mai profunde su­flete pe care am avut ocazia să le întâlnesc.Aşa a rânduit Domnul, ca într-un an să merg la una dintre mănăstirile noastre din sud, mănăstire care aduce multă bucurie şi mângâ­iere nu doar românilor ortodocşi din zonă, ci şi multor italieni, care au o evlavie deosebită pentru viaţa monastică şi sunt foarte mândri că anume acolo este o adevărată mănăstire, cu monahi precum odinioară. Ei sunt ferm convinşi că Domnul îi ocroteşte şi îi ajută me­reu pentru rugăciunile călugărilor.

Acea zi petrecută la mănăstire a fost foar­te binevenită, bateriile duhovniceşti au fost din nou încărcate la maxim şi am prins pute­re pentru următoarea perioadă, care se arăta a fi destul de încărcată.

Drumul spre aeroport a fost unul rapid, fără prea multe peripeţii. Ele au început însă odată cu ajungerea la destinaţie. Ca în toate aeropor­turile moderne, şi în acest modest aeroport din sud au fost instalate de puţin timp borne elec­tronice pentru formalităţile de check-in. Trebuie să vă mărturisesc ceva înainte de a continua...

Italienii din sud sunt foarte conservatori şi nu privesc cu ochi buni inovaţiile, mai ales cele teh­nologice. Italianul din sud e om de suflet, om care se încrede în cuvânt mai mult decât în ori­ce. Onoarea este virtutea numărul unu la aceşti oameni, care au o sensibilitate aparte faţă de va­lorile familiei, ale bisericii şi, în general, faţă de toate valorile creştine.

Când m-am apropiat de prima bornă elec­tronică disponibilă pentru a face check-in-ul, îndată ce am introdus datele de identificare mi-am dat seama că rezervarea pe care cre­deam că o am, pentru a ajunge la o altă destinaţie, în realitate nu exista... Mi-am zis că poate am greşit ceva şi am încercat să refac toa­tă procedura, dar fără sorţi de izbândă. Am ob­servat că lângă mine apăruse un poliţist: era cel care asigura ordinea în aeroport. Fără să-mi dau seama, între noi s-a înfiripat un dialog la care nu m-aş fi aşteptat niciodată.

-Sunteţi călugăr cumva? întreabă, parcă ti­mid la început, poliţistul.

-Da, îi spun eu, cu un ton mai curajos.

-Sunteţi călugăr ortodox, aşa-i? Şi sunt aproape sigur că veniţi de la mănăstire!, zice poliţistul cu mai mult zel şi cu o bucurie deo­sebită că, într-adevăr, veneam de la mănăstire, mănăstire emblematică în acea zonă, mănăs­tire cu adevărată viaţă duhovnicească.

-Da, îi răspund eu, tocmai mă întorc de la mănăstire şi trebuie să merg în nord, la un hram într-o parohie unde a binecuvântat epi­scopul să slujesc.

-Păi, hai să vă ajut, cu ce vă pot ajuta?! zice poliţistul cu o şi mai mare bucurie, încer­când să desluşească numele meu din buletin ca să putem face check-in-ul.

-Încerc să fac check-in-ul..., am început să-i explic.

-...Şi nu merge, eram sigur că nu merge, le-am spus de nenumărate ori să nu aducă aces­te borne, astea nu sunt bune... Eram sigur că nu sunt bune, nimeni nu reuşeşte să se descur­ce cu ele...

Şi, în acelaşi fel încrezător, mi-a luat baga­jul din mână şi a pornit către serviciul clienţi, unde cu siguranţă cunoştea pe cineva.

-Haideţi după mine, rezolvăm imediat! Cum să nu reuşiţi să faceţi check-in-ul, doar avionul pleacă în 45 de minute...?! Şi doar le-am spus de atâtea ori că nu sunt bune cal­culatoarele astea! Nu era oare mai bine îna­inte, când aveai o persoană în faţă, când pu­teai să vorbeşti cu cineva        ? Şi doar le-am

zis!!! Dacă nu le ziceam, mai înţelegeam, dar eu le-am zis!

Şi, tot vorbind, am ajuns la serviciul clienţi... unde, trecând înaintea cozii, poliţistul a expli­cat problema mea unei doamne care încerca amabil să înţeleagă ce se petrece:

-Vedeţi că iarăşi nu vă merg calculatoare­le?! Părintele trebuie să ia avionul în 45 de mi­nute şi nu poate face check-in-ul. Off, calcula­toarele astea! Vai de noi! Să ne fie ruşine!

În timp ce doamna de la ghişeu încerca să înţeleagă de ce nu apar pe lista pasagerilor, poliţistul a început să mă încurajeze:

-Mai puteţi, părinte? Lăsaţi că rezolvăm imediat, ne ajută Domnul, nu ne lasă. Să ştiţi că eu le-am spus să nu pună acele borne auto­mate, dar ce, credeţi că m-au ascultat? Cât m-am rugat la Dumnezeu să lase lucrurile aşa cum erau înainte... că era mai bine, dar nu a fost chip...

-Cred că am găsit problema, a zis doam­na de la ghişeu. Părintele nu are zbor astăzi, ci peste o lună! La aceeaşi oră, aceeaşi cursă! De asta nu poate face check-in-ul, nu e programat pentru azi.

Vă mărturisesc... în acea clipă mi-am dat seama! De oboseală, am încurcat datele! Am cumpărat biletul pentru ziua precisă, dar luna era greşită... Am zis în inima mea: „Doamne, iartă-mă, că din neatenţia mea i-am încurcat pe aceşti oameni, ba i-am şi necăjit...”

Am încercat să mai spun un pic de rugă­ciune în taină şi, până să realizez ce se întâm­plă, bunul poliţist a pornit o discuţie cu doam­na de la ghişeu, ca să salveze situaţia! Dacă ratam zborul, pierdeam hramul şi dădeam pes­te cap tot programul!

-Oare nu v-am zis eu să nu puneţi borne automate? Aţi văzut cum maşinăriile voastre au încurcat datele de zbor ale părintelui?

-Calculatoarele nu încurcă datele, dom­nule poliţist... greşeala a fost făcută la rezerva­re, a spus doamna timid, nevrând să-l contra­zică prea mult pe cel ce încerca să rezolve o situaţie de nerezolvat.

-Cum să greşească părintele, doamnă?! Nu vedeţi că dânsul vine de la mănăstire şi tre­buie să ajungă neapărat la hram, unde l-a tri­mis episcopul? După ce că maşinăriile voastre au încurcat treaba, mai daţi vina pe părintele? Da’ se poate aşa ceva?!

Să ştiţi că, în acel moment, m-am făcut roşu ca pepenele! Am vrut să spun că, mai mult ca sigur, eu am greşit rezervarea! Voiam însă să-i rog să găsim o soluţie pentru a putea prin­de avionul care în câteva minute urma să ple­ce. Poliţistul însă nu s-a lăsat:

-  Schimbaţi acum biletul şi corectaţi greşeala, să nu ne facem de ruşine în faţa unui călugăr! Vă rog frumos! Hai, nu mai staţi pe gânduri, nu vedeţi că întârzie părintele? Dacă aveţi calculatoare stricate, eu ce să vă fac...

Sărmana doamnă nu a mai putut spune ni­mic... A schimbat biletul, mi-a făcut check-in-ul şi mi-a dat cartea de îmbarcare, zâmbind şi urându-mi un zbor liniştit (şi toate acestea gra­tis!)... Iar poliţistul nostru, care nici prin filme nu mai poate fi găsit, mulţumit de fapta bună pe care o făcuse, mi-a zis:

-Părinte, hai, mergeţi repede, se închide poarta! Dar mai întâi binecuvântaţi-mă şi să vă rugaţi pentru mine!

-Amin!

Atât am reuşit să spun, copleşit de emoţii...

Pentru poliţist m-am rugat. M-am rugat şi pentru doamna de la ghişeu. M-am rugat şi mă rog în continuare pentru toţi acei oameni buni din sud, oameni cu inimă caldă, cu suflet mare, oameni care au loc în inimă şi pentru Dumnezeu, şi pentru biserică, şi pentru călugări, şi pentru mireni, pentru tot omul cel necăjit şi întristat, pentru tot omul sărac şi neputincios, pentru tot omul pribeag şi rătăcit, pentru tot omul singura­tic şi neputincios, pentru tot omul uitat de toţi.

De fiecare dată mă bucur când întâlnesc astfel de oameni! Îi priveşti în ochi şi vezi su­flete curate, suflete minunate.

Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lu­crurile Tale şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!

Arhimandrit Atanasie Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma