Sfântul Willibald de Eichstätt

InformaÅ£ii despre viaÅ£a acestui sfânt aflăm în biografia scrisă în jurul anului 778 de către Hugeburg, o călugăriÅ£ă din mănăstirea Heidenheim. Această biogra­fie nu ne oferă date foarte exacte referitoare la copilăria ÅŸi părinÅ£ii lui Willi­bald. Cel mai vechi manuscris care se păstrează despre Sf. Willibald datează din jurul anului 800.

În orice caz, Willibald s-a născut în jurul anului 700 ca prim copil al unei familii an- glo-saxone creÅŸtine din Wessex, în sudul Angliei. Mai târziu, începând cu secolul al XII-lea, sunt numiÅ£i ÅŸi părinÅ£ii săi: Richard ÅŸi Wuna (Wina). Dintre cei cinci fraÅ£i ai lui Willibald, doar doi sunt pomeniÅ£i cu numele lor: Wunibald (sau Wynnebald) ÅŸi Walburga. O mare parte din copilărie Willibald ÅŸi-a petrecut-o la mănăstirea Waldheim (Waltham) din sudul Angliei.

ANII DE PELERINAJ

În vara anului 720, Willibald, însoÅ£it de tatăl său ÅŸi de unul din fraÅ£i, Wunibald, a plecat într-un pelerinaj la Roma. În biografia dedicată lui Willibald de către Hugeburg sunt amintite nu mai puÅ£in de 77 de localităÅ£i ÅŸi 13 nume legate de acest pelerinaj. Descrierea aceasta este una foarte interesantă, chiar dacă în redactarea biografiei călu­găriÅ£a Hugeburg a comis unele greÅŸeli, cum ar fi, spre exemplu, faptul că pelerinii au intrat pe teritoriul Italiei ÅŸi doar după aceea au trecut Alpii.

O localitate din Italia este amintită în mod special în biografie: Lucca. Aici a tre­cut la cele veÅŸnice tatăl lui Willibald, fiind înhumat în biserica Sf. Frigdianus.

La data de 11 noiembrie 720, ziua închinată de către Biserică Sf. Martin, pelerinii au ajuns la Roma, vizitând mai întâi biserica din Lateran si apoi pe cea închinată Sf. Petru. După cele câteva zile sau săptămâni petrecute la Roma, Willibald, însoÅ£it de o parte din­tre prietenii săi, a continuat pelerinajul spre Å¢ara Sfântă, trecând prin Sicilia. Între anii 723-727 pelerinii au vizitat Å¢ara Sfântă, petrecând multă vreme la Ierusalim. La întoarce­re s-au oprit vreo doi ani la Constantinopol (între 727 si 729), unde au trăit ca zăvorâÅ£i în apropierea bisericii închinate Sf. Apostoli, făcând apoi o călătorie scurtă si la Niceea.

CÄ‚LUGÄ‚R ÎN RENUMITA MÄ‚NÄ‚STIRE DE LA MONTECASSINO

Între anii 729 si 739, Willibald a contribuit la ridicarea spirituală, dar si materială a mănăstirii de la Montecassino, înfiinÅ£ată de către Sf. Benedict, care fusese distrusă, având aici mai multe ascultări între care amintim pe cele de portar si apoi de eclesiarh.

În anul 739, la rugămintea unchiului său, Winfried-Bonifatie, a fost trimis de către papa Grigorie al IlI-lea (731-741) pentru a-l ajuta în lucrarea misionară de pe terito­riul Germaniei de astăzi. Se pare că într-o discuÅ£ie purtată cu papa înainte de plecare, Willibald i-a explicat acestuia pe larg situaÅ£ia crestinilor din Å¢ara Sfântă. După Pastile anului 740, Willibald a plecat spre Germania, făcând un scurt popas la Lucca pentru a se reculege la mormântul tatălui său.

HIROTONIA ÎNTRU PREOT ÅžI APOI EPISCOP

Este cunoscut faptul că nobilul bava­rez Suidger i-a dăruit Sf. Bonifatie un te­ren în regiunea Eichstatt (regio Eihstat), pentru a servi drept centru al misiunii sale. În Eichstatt, într-un loc pustiu în care se păstrase o bisericuÅ£ă închinată Sf. Fecioare Maria, Willibald a fost hirotonit preot de către Bonifatie, în prezenÅ£a ducelui Suidger, la data de 22 sau 23 iulie 740. Un an mai târziu, pe 21 sau 22 octombrie 741, Bonifatie l-a hirotonit episcop în localita­tea Sulzenbrucken, la sud de Erfurt, regi­une în care ÅŸi fratele lui Willibald, Wunibald, desfăÅŸura o activitate misiona­ră, fiind hirotonit episcop tot de către un­chiul său, Bonifatie, în prezenÅ£a episcopi- lor Burkhard de Wurzburg ÅŸi Witta de Buraberg.

STARET AL MÄ‚NÄ‚STIRII ÅžI EPISCOP DE EICHSTÄ‚TT

ÎnsoÅ£it de trei prieteni din Roma, Willibald ÅŸi-a început actvitatea la Eichstatt. În anul 741 a ridicat o mănăsti­re care a devenit mai apoi centrul activi­tăÅ£ii misionare pentru teritoriile bavarez, ÅŸvab ÅŸi franc. Willibald se considera a fi un episcop aparÅ£inând Regatului franc.

În faÅ£a mănăstirii din Eichstatt, Willibald a lăsat să fie ridicată o biserică episcopală pe locul căreia se află astăzi ca­tedrala din Eichstatt, care-i poartă nume­le. De acolo a desfăÅŸurat o activitate misi­onară remarcabilă. În luna aprilie a anului 742 a participat la un sinod (Concilium Germanicum) Å£inut de episcopii franci din estul Regatului. Sinodul a fost convo­cat de către majordomul Carlmann. Acesta a decretat apoi deciziile sinodului ca legi pentru întreaga populaÅ£ie. La acest sinod au mai luat parte, pe lângă Bonifatie, alÅ£i ÅŸase episcopi: Burgardum de Wurzburg, Regenfridum de Koln, Willibald de Eichstatt, Dadanum de Erfurt ÅŸi Eddanum de Strasburg.

La data de 1 mai 743 a fost Å£inut un nou sinod, de această dată în localitatea Les Estinnes, în teritoriul controlat de că­tre Carlomann. Probabil că la sinod a par­ticipat ÅŸi Willibald, deÅŸi nu s-a păstrat o listă completă a celor aflaÅ£i de faÅ£ă. La în­ceputul anului 745, a avut loc un sinod ge­neral al episcopatului franc. La acest sinod a fost hotărâtă înfiinÅ£area Arhiepiscopiei de Koln, iar episcopul Gewilib de Mainz a fost depus. Willibald a fost, de aseme­nea, unul dintre participanÅ£i.

Willibald este amintit în scrisoarea a 73-a a lui Bonifatie, dar ÅŸi într-o scrisoare de ameninÅ£are a acestuia ÅŸi a episcopilor săi (Wera, Burghard etc.), adresată rege­lui Ethelbald. Din anul 750, Willibald l-a sprijinit pe călugărul anglo-saxon Sola să ridice mănăstirea din Husen, mai târziu Solnhofen. În anii 751-752, împreună cu Wunibald, Willibald a ridicat mănăstirea din Heidenheim, în Gan Sualafeld. Se pare că în anul 753 Willibald l-a întâlnit ulti­ma dată pe marele misonar Bonifatie, un­chiul său.

ASOCIAÅ¢IA DE RUGÄ‚CIUNE A CLERULUI

În anul 762, episcopii Willibald de Eichstatt, Chrodegard ÅŸi Mengingard au făcut parte dintre cei care au hotărât să înfiinÅ£eze o asociaÅ£ie de rugăciune a clerului, prin testamentul de la Attigny. Conform celor susÅ£inute de către Dr. Heinrich Wagner, prima bio­grafie despre Sf. Bonifatie a fost re­dactată de către Willibald la îndemnul episcopilor Lullus de Mainz ÅŸi Megingand de Wurzburg. Această primă biografie (Vita prima) se pare că a scris-o între 755-756 ÅŸi 768.

În anul 768, când Megingand s-a ho­tărât să renunÅ£e la demnitatea de episcop, arhiepiscopul Lullus ÅŸi Willibald au fost cei desemnaÅ£i să se ocupe de numirea suc­cesorului acestuia. În anul 777, Willibald a strămutat la Heidenheim rămăÅŸiÅ£ele pă­mânteÅŸti ale fratelui său, Wunibald, mort în anul 761, iar un an mai târziu a sfinÅ£it acolo o nouă biserică. În anul 780 a fost terminată ridicarea celei de-a doua mă­năstiri din episcopia sa. Un an mai târziu, Willibald a luat parte la sfinÅ£irea mănăsti­rii din Neustadt am Main, la care au par­ticipat arhiepiscopul Lullus ÅŸi regele franc Carol cel Mare.

La data de 7 iulie 787 (după unii 788) Willibald a trecut la cele veÅŸnice ÅŸi a fost înhumat în cripta bisericii sale din Eichstatt, urmaÅŸ al său fiind ales Gero.

CANONIZAREA ÅžI CINSTIREA SF. WILLIBALD

În anul 989, rămăÅŸiÅ£ele pământeÅŸti ale Sfântului Willibald au fost aÅŸezate într-o nouă criptă, situată pe latura vesti­că a catedralei. Ulterior, relicvele sale au mai fost mutate de trei ori: în 1256 (aÅŸe­zate în noua catedrală), în 1269 (aÅŸeza­te într-un relincvar în partea vestică a ca­tedralei) ÅŸi în 1745.

În afară de osemintele păstrate în relicvare, din anul 1745 (an în care s-au săr­bătorit o mie de ani de la înfiinÅ£area epi­scopiei de Eichstatt) se mai păstrează moaÅŸte ale sale ÅŸi într-o cutie de sticlă aÅŸe­zată într-un sarcofag de marmură în cate­drala care-i poartă numele.

Sf. Willibald, rudă a Sf. Bonifatie ÅŸi mare misionar pe pământul Germaniei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoÅŸii!