Temele celor două paremii de la Iezechiel au legătură una cu cealaltă: la momentul morții Mântuitorului se ascultă textul care cuprinde vedenia Sfântului Proroc cu oasele uscate, care, prin porunca Domnului, aducându-se în ele „duh de viață”¹ „vor fi vii”, căci „voi pune pe voi vine și voi aduce pe voi carne și voi întinde pe voi piele și voi pune duhul Meu peste voi” „și veți cunoaște că Eu sunt Domnul” (37, 5-6). Exegeza patristică interpretează descoperirea profetică ca o anticipare a învierii oamenilor la sfârșitul istoriei². În ajunul Cincizecimii se citește o parte dintr-o profeție în care se spune că poporul evreu va fi adunat din toate țările: „Și voi stropi asupra voastră cu apă curată și veți fi curățiți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri… Și vă voi da inimă nouă și duh nou voi pune în voi; și voi lua inima de piatră din trupul vostru și vă voi da o inimă de carne. Și duhul Meu îl voi pune în voi și vă voi face să umblați după rânduielile Mele și judecățile Mele să le păziți și să le împliniți” (36, 25-28).

Persoana care „va pune duhul Meu peste voi” din cele două grupe de versete de mai sus este Dumnezeu-Tatăl, iar Dumnezeu-Duhul Sfânt, Cea de a Treia Persoană a Preasfintei Treimi, va da „duh de viață” și „duh nou”, de unde și numirea Sa în rugăciune(a) „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului… Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino șite sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea”. Așadar, am redat o parte din argumentarea biblică a rugăciunii cu care-L invocăm pe Duhul Sfânt înaintea Sfintelor Liturghii și în Rugăciunile Începătoare.

Venirea Duhului Sfânt cere o pregătire sufletească și trupească, lucru indicat chiar de Iezechiel 36, 25, căci stropirea cu apă, pentru evrei, trimitea la ritualurile de purificare (Ieș. 29, 4; Num. 8, 7; Lev. 16, 4; Ps. 50, 7), iar pentru noi, creștinii, poate face referire la o spălare fizică pentru îndepărtarea întinăciunii trupești și a altor impurități, dar, mai mult, la spălările sufletului cu baia lacrimilor, la o stare conștientă de pocăință. Dat fiind faptul că omul este alcătuit din două elemente, trup și suflet, pregătirile pentru sfintele slujbe ale fiecărui creștin le au în vedere pe ambele. De exemplu, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că harul Duhului Sfânt se pogoară „acolo unde este curățenie trupească și sufletească, unde este cumințenie, unde sunt celelalte virtuți”³.

În textele originale din Iezechiel, cuvântul „carne” este redat prin substantivul comun baśar, „și voi aduce pe voi carne” (37, 6), „și vă voi da o inimă de carne” (36, 26), avându-se în vedere partea organică a trupului; la Ioel 3, 1 se profețește: „Și (așa) va fi după aceea: voi revărsa din Duhul Meu peste tot trupul”⁴, adică „peste toată carnea”⁵, ceea ce înseamnă că Pogorârea Duhului Sfânt se face și peste (în) trup și în suflet, sfințindu-le împreună⁶; acest lucru ne responsabilizează în a ne feri de patimi și vicii care distrug sufletul, dar și trupul; după cum apa Botezului, sfințită fiind, cuprinde întreg trupul, cu Sfântul și Marele Mir se ung ochii, urechile etc., Sfânta Împărtășanie se primește cu gura, cu untdelemnul de la Sfântul Maslu se ung organele corespunzătoare simțurilor etc., și așa se sfințesc, tot așa ele au vocația de a rămâne afierosite tot timpul lui Dumnezeu⁷. Deci harul lui Dumnezeu și milostivirea divină mă ajută să conştientizez cu ce mari binecuvântări sunt dăruit în decursul întregii vieți, și mai ales faptul că la Cincizecime mă reînnoiesc, mă refac sufletește, psihic și trupește.

De aici decurge importanța pregătirii anuale pentru Praznicul cel mare al Cincizecimii și de fiecare dată când este nevoie, mai cu seamă la orice încreștinare la care particip ca naș sau părinte. Imediat, în săptămâna următoare, Penticostarul îndeamnă la o păstrare prin lucrare a harului Duhului⁸.

În vederea primirii harului Duhului Sfânt, nu se rămâne doar la o pregătire care privește partea fizică a persoanei, ci imediat este amintită și lucrarea sa duhovnicească: „Dar cum am putea atrage ajutorul Duhului și cum îl vom face să rămână în noi? – Prin fapte bune și viețuire curată! După cum lumina candelei se întreține cu untdelemn, și când se termină untdelemnul, se stinge și flacăra, tot așa, când facem fapte bune și când sufletul nostru este plin de fapte de milostenie, harul Duhului rămâne în noi cum rămâne flacăra întreținută de untdelemn”⁹. Păstrarea harului nu depinde de vreo cauză externă: „Nici firea, nici vârsta, nici altceva nu ne pot împiedica atunci când zelul și râvna sunt vii; când credința este arzătoare…”¹⁰. Așadar, „precum focul are nevoie de lemne, tot așa și harul are nevoie de buna noastră voință, ca pururi să fie nestins”¹¹. „Este pusă o condiție pentru coborârea harurilor pe care să le atragă rugăciunea peste noi. Această condiție este iubirea, precum condiția iubirii este supunerea filială față de porunci”¹².

De ce am amintit la început de prăznuirea Sfântului Proroc Elisei? Pentru că Dumnezeu a lucrat prin el minuni mari care prefigurau deja Pogorârea Duhului Sfânt. La despărțirea de dascălul său, Sfântul Proroc Ilie, el i-a cerut ca „Duhul care este în tine să fie îndoit în mine” (4 Reg. 2, 9), fapt care s-a și întâmplat, căci a înviat un mort, i-a poruncit lui Neeman sirianul să se spele în Iordan, iar acesta s-a curățit de boala leprei, a anihilat efectul unor fructe otrăvitoare etc. Aceste minuni făcute asupra sufletului și trupului unor oameni, dar și asupra elementelor naturii arată lucrarea parțială a harului Sfântului Duh asupra întregii creații, în Noul Testament ele devenind lucrări obișnuite care se desăvârșesc la Pogorârea Sfântului Duh și ori de câte ori Acesta este invocat¹³.