Ura

În Vechiul Testament ura este descrisăîn mod normal ca un sentiment opus iubirii.Prin urmare verbele „a urî” [ebr. שָׂנֵא(śānÄ“’)] ÅŸi „a iubi” [ebr.אָהַב  (’āhaḇ)] sunt foarte frecvent folosite în opoziÅ£ie (cf. Pild 10, 12; 13, 24; Eccl 3, 8; 9, 1.6 ; Mal 1, 2-3), mai ales în expresiile referitoare la iubirea binelui ÅŸi ura răului (cf. Am 5, 15; Mih 3, 2).

Dar ura poate fi de asemenea ÅŸi rezultatul unei rivalităÅ£i, precum cea dintre Iosif ÅŸi fraÅ£ii săi (cf. Fac 37,4); a unei adversităÅ£i ce înlocuieÅŸte iubirea senzuală, precum în drama familială a fiilor lui David, Amon ÅŸi Tamara (cf. 2Rg 13, 15); a unei simple exasperări între prieteni (cf. Pild 25, 17); a unei lipse de confidenÅ£ăconjugală (cf. Deut 24, 3; Jud 14, 16). Tot de urăse vorbeÅŸte ÅŸi atunci când o persoană nu mai suportă o altă persoană, ca în cazul femeilor repudiate (cf. Fac 29, 31; Deut 21, 15; Pild 30, 23). Tatăl care nu-ÅŸi mustră fiul la vremea cuvenită,îl „urăÅŸte” (Pild 13, 24), pedeapsa fiind consideratăexpresie a dragostei părinteÅŸti ÅŸi a binelui persoanei. Chiar ÅŸi alegerea lui Israel de către Dumnezeu pentru a-l face poporul Său se exprimăprin „ura” faÅ£ăde Isav (cf. Mal 1, 2-3); ceea ce nu exclude ca Dumnezeu sădea lui Edom propriul său teritoriu (cf. Deut 2, 5.12.22).

Legea Vechiului Testament interzicea ura între fraÅ£i, adică între evrei ca membri ai aceluiaÅŸi neam: „Să nu duÅŸmăneÅŸti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porÅ£i păcatul lui. Să nu te răzbuni cu mâna ta ÅŸi să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubeÅŸti pe aproapele tău ca pe tine însuÅ£i” (Lev 19, 17-18). Ea poruncea, de asemenea, iubirea de străini: „Să iubiÅ£i ÅŸi voi pe pribeag, că ÅŸi voi aÅ£i fost pribegi în pământul Egiptului” (Deut 10, 19).

A urî, a detesta, a dispreÅ£ui se spune mai ales atunci când este vorba de duÅŸmani (cf. Fac 26, 27; Lev 26, 17; Num 10, 35; Jud 11, 7; 2Rg 5, 8; Is 60, 15).

În cartea Psalmilor, duÅŸmanii sunt cei care urăsc pe nedreptpe slujitorii lui Dumnezeu (cf. Ps 17, 20; 20, 8; 24, 20; 33, 20; 34, 19; 37, 19; 40, 5.7; 43, 7; 68, 5). DuÅŸmanii psalmistului, care variază de la întreaga comunitate la o singură persoană, de la clasa politică la cea religioasă, sunt în acelaÅŸi timp ÅŸi duÅŸmani ai lui Dumnezeu pentru că-L „urăsc” pe El (cf. Ps 67, 1; 80, 14).AceÅŸtia urăsc „pacea” (Ps 119, 7) ÅŸi „învăÅ£ătura” (Ps 49, 18), lucrează „cu vicleÅŸug” (Ps 82, 3) împotriva poporului lui Dumnezeu ÅŸi „urăsc Sionul” (Ps 129, 5). Desigur, astfel de oameni trebuiesc urâÅ£i (cf. Ps 138, 21). Psalmistul se roagă pentru eliberarea, păzirea ÅŸi mântuirea sa de aceÅŸti duÅŸmani (cf. Ps 24, 20-21; 85,16; 108, 2.4), cerând ca ei să aibă soarta pe care au dorit-o celor drepÅ£i (cf. Ps 7, 11-15; 9, 15; 34, 7; 142, 12).

AÅŸa cum omul este capabil să iubească pe Dumnezeu, tot aÅŸa el este capabil ÅŸi să-L urască (cf. IeÅŸ 20, 5; Dt 5, 9; 7, 10; 32, 41.43; Ps 67, 1; 73, 5.24; 82, 2). Dumnezeu este urât atunci când sunt încălcate poruncile Sale ÅŸi poporul Său este persecutat. Ura împotriva lui Dumnezeu este semn de respingere persistentăÅŸi de împietrire constantă a omului.

Potrivit Vechiului Testament Dumnezeu ÎnsuÅŸi urăÅŸte. El este descris ca unul ce urăÅŸte pe toÅ£i cei ce încalcă Legea (cf. Ps 5, 5); pe cei ce practica idolatria (cf. Dt 12, 31; 16, 22; Ps 30,6; Ier 44, 4); pe cei ce-i aduc un cult formal ÅŸi nesincer (cf. Is 1,14; Am 5,21); pe cei ce nu Å£in promisiunile făcute (cf. Mal 2, 16); pe cei ce săvârÅŸesc fărădelegi ÅŸi se jură strâmb (cf. Zah 8, 17); pe cei iubesc nedreptatea (cf. Ps 5, 16; Pild 6, 16-19; 8, 13; Is 61, 8; Ier 12, 8; 44, 4; Os 9, 15).

Chiar dacăDumnezeu este descris în Vechiul Testament ca cel care pedepseÅŸte răutatea celor ce-L urăsc pe El până la al treilea ÅŸi al patrulea neam (cf. Dt 5,), totuÅŸi profetul Iezechiel spune că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci, „mai degrabă, să se întoarcă de la căile sale ÅŸi să fie viu” (Iez 18, 23). Iar cartea înÅ£elepciunea lui Solomon insistă asupra faptului că Dumnezeu nu poate urî propria Sa creaÅ£ie: „Pentru că iubeÅŸti toate cele ce sunt ÅŸi nimic nu urgiseÅŸti din cele ce ai făcut, că dacă ai fi urât un lucru, nu l-ai fi plăsmuit” (Sol 11, 24).

În Noul Testament substantivul „ură” (gr. μá¿–σος) este complet absent, fiind folosit doar μισá½³ωechivalentul grec al verbului ebraic שָׂנֵא(śānÄ“’). Ca ÅŸi în limba ebraică, sensul verbului μισá½³ωpoate varia în funcÅ£ie de context. El poate avea sensul de a iubi mai puÅ£in, a prefera pe altcineva. Apostolul Pavel îl utilizează astfel în epistola sa către Romani (Rom 9,13) atunci când îl citează pe profetul Maleahi (Mal 1, 2-3). AcelaÅŸi sens se regăseÅŸte ÅŸi atunci când Iisus Hristos spune celor ce-L urmau: „Dacă vine cineva la Mine ÅŸi nu urăÅŸte pe tatăl său ÅŸi pe mamă ÅŸi pe femeie ÅŸi pe copii ÅŸi pe fraÅ£i ÅŸi pe surori, chiar ÅŸi sufletul său însuÅŸi, nu poate să fie ucenicul Meu” (Lc 14, 26; Mt 10, 37; In 12, 25). Dar μισá½³ωpoate avea în Noul Testament ÅŸi sensul propriu de duÅŸmănie, dispreÅ£, adversitate: „AÅ£i auzit că s-a zis : «Să iubeÅŸti pe aproapele tău ÅŸi să urăÅŸti pe vrăjmaÅŸul tău».” (Mt 5, 43); „Mântuire de vrăjmaÅŸii noÅŸtri ÅŸi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi” (Lc 1, 71); „Căci ÅŸi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiÅ£i, slujind poftelor ÅŸi multor feluri de desfătări, petrecând viaÅ£a în răutate ÅŸi pizmuire, urâÅ£i fiind ÅŸi urându-ne unul pe altul” (Tit 3, 3); „Ai însă partea bună că urăÅŸti faptele nicolaiÅ£ilor, pe care le urăsc ÅŸi Eu” (Apoc 2, 6).

Prin moartea Sa pe Cruce, Iisus Hristos a omorât „ura” (Ef 2, 14-16) eliminând pentru totdeauna diferenÅ£ele culturale ÅŸi religioase care ridicau ziduri de neînÅ£elegere între oameni. Epistola către Evrei nu ezită să pună pe seama lui Iisus cuvintele din Ps 45, 8: „Iubit-ai dreptatea ÅŸi ai urât fărădelegea” (Evr 1, 9). Însă ura Mântuitorului este aici împotriva păcatului, nu ÅŸi a celui păcătos. Ceea ce El urăÅŸte este starea de păcat de care trebuie să se elibereze omul; astfel se explică ÅŸi mânia lui Hristos faÅ£ă de vânzătorii din Templu sau atacurile Sale violente împotriva învăÅ£ăturii fariseilor (cf. Mt 21, 12; 23). Dimpotrivă, ura între oameni este interzisă în mod expres de către Mântuitorul. În Predica de pe Munte, El citează o maximă populară cunoscută contemporanilor Săi: „Să iubeÅŸti pe aproapele tău ÅŸi să urăÅŸti pe vrăjmaÅŸul tău” (Mt 5, 43). Dacă porunca de a iubi aproapele este promovatăde Legea Mozaică (cf. Lev 19,18), în Vechiul Testament nu există însă nici o învăÅ£ătură potrivit căreia duÅŸmanii trebuiesc urâÅ£i; se poate vorbi chiar de porunca iubirii duÅŸmanului (cf. IeÅŸ 23, 4; Dt 22, 4).În cuvântul Său, Iisus Hristos caută să desăvârÅŸească Legea dându-i un caracter universal care nu cunoaÅŸte restricÅ£ii nici de hotare, nici de rasă, nici de religie etc. La ură, omul trebuie să răspundă cu iubire, înlocuind blestemul cu binecuvântarea (cf. 1Pt 3, 9). De aceea el nu trebuie se lase învins de rău, ci să biruiască răul cu binele (cf. Rom 12, 21).

Cei care doresc să devină ucenici ai lui Iisus Hristos trebuie să urască tot ceea ce-i separă de El, adică însuÅŸi sinele (cf. In 12, 25) sau propria familie (cf. Lc 14, 26).Aici, verbul „a urî” înseamnă, aÅŸa după cum spune Evanghelistul Matei, „a iubi mai puÅ£in” (cf. Mt 10, 37). Pentru creÅŸtinul adevărat întâietatea sau prioritatea trebuie dată lui Iisus Hristos ÅŸi ÎmpărăÅ£iei lui Dumnezeu (cf. Mt 6, 33),vieÅ£ii spirituale ÅŸi libertăÅ£ii sufleteÅŸti pentru a nu fi înrobiÅ£i de grijile pentru bunurile materiale (cf. Mt 6, 24).

Venirea în lume a lui Iisus Hristos a marcat începutul eliberării oamenilor: „Mântuire de vrăjmaÅŸii noÅŸtri ÅŸi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi” (Lc 1, 71). Această eliberare nu se realizează însă imediat. ToÅ£i cei care-L urmează pe Iisus ÅŸi acceptă învăÅ£ătura Lui trebuie să se aÅŸtepte la rândul lor să fie urâÅ£i: „Åži veÅ£i fi urâÅ£i de toÅ£i pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârÅŸit, acela se va mântui” (Mt 10, 22). De altfel, unul dintre semnele venirii a doua a Mântuitorului ÅŸi al sfârÅŸitului lumii este ura neamurile împotriva celor ce vor crede în El (cf. Mt 24, 9). Această ură este o consecvenÅ£ă a celei exprimate împotriva lui Iisus care a dus la moartea Sa pe cruce: „Dacă vă urăÅŸte pe voi lumea, să ÅŸtiÅ£i că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât” (In 15, 18-25). Astfel, pătimirile ÅŸi moartea lui Iisus Hristos, aÅŸa cum sunt ele descrise în Evanghelii, se încadrează în context urii nedrepte a celui drept de către duÅŸmanii săi (cf. In 7, 7; 15, 25).

Potrivit Evangheliilor sinoptice ura lumii împotriva creÅŸtinilor se va manifesta prin persecuÅ£iile la care aceÅŸtia vor fi supuÅŸi (cf Mt 10, 22; 24, 9; Mc 13, 13; Lc 21, 17), dar care trebuie totuÅŸi considerate un motiv de bucurie, asigurându-se astfel mântuirea (cf. Mt 5, 10; Lc 6, 22; 1Pt 3, 13). În Evanghelia după Ioan, ura lumii împotriva lui Hristos este o consecinÅ£ă a faptului că oamenii au urât Lumina (adică descoperirea lui Dumnezeu în lume în persoana lui Iisus Hristos), ÅŸi au preferat întunericul în loc să-L accepte pe Hristos ÅŸi să creadă în El (cf. In 3, 20). De aceea, ura lumii împotriva creÅŸtinilor se va manifesta prin persecuÅ£ie ÅŸi excluderea lor din sinagogi, îndeosebi a creÅŸtinilor care continuau sa fie ataÅŸaÅ£i practicilor religioase iudaice (cf. In 16, 2; 17, 14).

 

Bibliografie:

• Hasel, Gerhard F., „Hate”, în: Geoffrey W.Bromiley (ed.), The international Standard Bible Encyclopedia, II, Grand Rapids, Michigan, 1982, pp. 629-632.
• OttoMichel, „μισέω”, în: Gerhard Kittel (ed.),Theologisches Wörterbuch zum Neuen Testament, IV, W. Kohlhammer, Stuttgart ²1979, pp. 687-698.
• Assis, Elie, „Love, Hate and Self-Identity in Malachi: A New Perspective to Mal 1:1-5 and 2:10-16”, în: Journal of Northwest Semitic Language 35 (2009), pp. 109-120.
• Guyette, Fred, „Scripture and the field of hate studies: traversing biblical landscapes”, Biblical Theology Bulletin41 (2011), pp. 59-67.
• Hobbs, Raymond T.; Jackson, Kenneth P., „The Enemy in the Psalms”, Biblical Theology Bulletin 21 (1991), pp. 22-29.
• Shelly,Matthews; Gibson, Leigh E. (eds.), Violence in the New Testament, T&T Clark, London, New York, 2005.