La Fântâna lui Iacov din Samaria, de la Nablus (Sihar), este loc de pelerinaj din vechime. Fântâna este adâncă de 35 m şi astăzi găsim aici o biserică nouă, frumoa­să, înălţată în cinstea femeii samarinene, Sfânta Fotini, a Sfântului Iustin Martirul (samarinean din Neapole) şi a Sfântului Nou Mucenic Filumen, ale cărui moaşte se află în biserica pe care a slujit-o cu preţul vieţii sale şi unde, la 29 noiembrie 1979, a fost omorât în timpul Vecerniei de către un evreu extremist.

De aici am plecat spre ţărmul Mării Mediterane, la Cezareea Palestinei (sau Maritimă), unde nisipul, adierea vântului, soarele şi valurile creează un climat foarte plăcut. Nu întâmplător, Irod cel Mare a mu­tat capitala Iudeii aici, a construit un com­plex de palate, un templu şi amfiteatrul în care îşi va găsi sfârşitul nepotul său Irod Agripa I (FA 12). Din această Cezaree, Sfântul Apostol Pavel a plecat în călătorie spre Roma, iar noi, pelerinii, spre Nazaret.

Conform unei tradiţii locale vechi, menţionată şi în scrierea apocrifa Proto-Evanghelia lui Iacov, Sfântul Arhanghel Gavriil i s-a arătat prima dată Maicii Domnului lângă un izvor, care este folosit până astăzi. Fecioara Maria avea ascultarea de a aduce apă în casă de la acest izvor. Surprinsă de arătarea cea minunată, Maica Domnului s-ar fi speriat şi ar fi fugit spre casă, unde îngerul i-a vorbit din nou şi ea a primit să-L poarte în pânte­cele său şi să-L nască pe Mântuitorul lumii. Izvorul şi casa sunt legate printr-un tunel, care ar fi putut să adăpostească creştini în primele veacuri. O frumoasă bazilică roma- no-catolică se află pe locul unde ar fi fost atelierul Sfântului Iosif. Pe locul sinagogii în care a predicat Iisus se găseşte acum o biserică ortodoxă unită cu Roma.

În timpul Mântuitorului Hristos, Nazaretul era un orăşel de comercianţi, dintre care mulţi erau rău famaţi. Revenind în Nazaret după ce Şi-a început lucrarea mântuitoare, Iisus rosteşte profeţia lui Isaia împlinită de El: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Lc 4, 18-19). Mâniaţi de exemplele date de Mântuitorul despre persecutarea profeţilor Ilie şi Elisei de către înaintaşii lor, localnicii au vrut să-l arunce de pe sprânceana muntelui. Iisus S-a întors atunci în Capernaum, centrul activităţii Sale, locul din care lumina lumii va străluci neamurilor (Mt 4, 12-17) şi unde Şi-a „pes­cuit” primii ucenici. Casa lui Petru a fost descoperită de arheologi cu ajutorul jurnalului de călătorie al vestitei pelerine Egeria şi datată după straturile de ceramică. Lângă ruine­le acesteia au fost reconstituite părţi din vechiul oraş şi sinagoga ce datează din sec. VI aflată probabil pe locul mai vechii sinagogi în care a propovăduit Iisus.

Următorul popas l-am făcut la ţărmul Mării Galileii, la Tabgha celor şapte izvoare, locul înmulţirii pâinilor şi peştilor (Mc 6, 34-44). Prin această minune, Hristos Se împărtăşeşte ucenicilor sub forma simbo­lului euharistic al peştelui şi al pâinii (cf. Pr. Prof. V Mihoc). Tot aici, după Înviere, Petru este repus în apostolie în virtutea prieteniei pe care i-o poartă lui Hristos (cf. Pr. Prof. V. Mihoc). Ziua următoare am petrecut-o în jurul Mării Galileii, vizitând ruinele bisericii de la Kursi, din ţinutul gherghesenilor, ce redau atmosfera deco­rului creştin antic, păstrat parcă până astăzi în liniştea, pacea şi frumuseţea rămăşiţelor de ziduri rămase în picioare ca mărturie peste veacuri a minunii alungării răului şi vindecării demonizatului. Tot în zona respec­tivă se crede că s-ar afla şi muntele Fericirilor, însă locaţia exactă nu este cunoscută. Predica de pe Munte este redată în trei capitole de Evanghelistul Matei. Acestea sunt probabil o prezentare succintă a punctelor principale ale cuvântării Mântuitorului, care e posibil să se fi întins pe parcursul unei zile întregi. Relatarea cu de-amănuntul ar fi putut astfel constitui echivalentul a 100-200 de pagini scrise (cf. Pr. Prof. V Mihoc), fapt ce ne aminteşte de încheierea Evangheliei după Ioan 21, 25: „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin”.

Ziua următoare, o parte dintre preoţii pelerini au slujit Sfânta Liturghie la biserica or­todoxă arabă din Nazaret, împreună cu părintele profesor Vasile Mihoc şi preoţii comunităţii palestiniene. A fost o experienţă deosebită, trăită în mijlocul unei comunităţi creştine vii, unde toţi cei prezenţi au cântat pe tonul mişcător şi unduitor al arabei liturgice. Un exem­plu grăitor pentru cei care ne străduim să introducem cântarea generală a credincioşilor în bisericile noastre. Am vizitat, după aceea, ruinele cetăţii antice Meggido şi ne-am în­dreptat către muntele Tabor, unde Hristos Şi-a arătat slava Sa, însă nu toată, ci doar atât cât au putut Apostolii să primească (cf. troparul sărbătorii). De pe vârful muntelui se re­varsă lumină, linşte şi pace, locul oferind şi o privelişte minunată asupra văilor mănoase din împrejurimi şi asupra Galileii de sud. La sărbătoarea Schimbării la Faţă, un nor lumi­nos din care se desprind bulgări ca de vată descinde asupra bisericii şi a credincioşilor, o minune anuală recurentă, alături de alte două, mai bine cunoscute, lumina sfântă pasca­lă şi întoarcerea Iordanului la sărbătoarea Botezului Domnului.