Acest obiectiv este o preocupare cu atât mai intensă cu cât pare aproape imposibil omului contemporan, oricât de creștin ar fi el; și această carte nu ezită să pătrundă în adâncurile inimii omenești, căzută pradă mândriei, geloziei, egoismului, și a tot ceea ce se adeverește a fi o o piedică în calea iubirii: toate aceste lanțuri care țin omul în robie și îl împiedică să ajungă la libertatea de a-și iubi aproapele dar și de a iubi pe Dumnezeu, și în sfârșit de a se iubi pe sine însuși. 

Autorul explorează comportamentul uman până în cele mai mici detalii ale vieții de zi cu zi, în care fiecare se va recunoaște în taină, uneori cu rușine – simțind un anumit disconfort lăuntric –, dar de bună seamă în chip mântuitor. Într-adevăr, aceste pagini, pe măsură ce le parcurgem, deschid puțin câte puțin inima celui care se adâncește în ele, și îl ajută să înceapă a se vedea pe sine într-un fel mai conștient, mai lucid. Uneori va roși lăuntric, uneori dimpotrivă va râde de sine însuși, cu această pace pe care o simte cel care se știe sub privirea blândă și iubitoare a Domnului. 

Această carte este o întâlnire. O întâlnire cu Dumnezeul Cel milostiv, care nu încetează a-mi deschide brațele Sale părintești și a revărsa peste păcatul meu balsamul iubirii Sale. O întâlnire cu aproapele, această „interioritate la fel de tainică și profundă ca și a mea, dar diferită, și voită astfel de Dumnezeu”. O întâlnire cu propria mea inimă care, în ciuda tuturor bunelor principii și a intențiilor sale evanghelice, se găsește mereu confruntată cu această incapacitate efectivă de a iubi. 

Mitropolitul Iosif folosește rând după rând un limbaj de o simplitate liniștitoare și mângâietoare. Discursul său este presărat cu cuvinte din Sfinții Părinți, dintre cei vechi și cei contemporani, care se arată ca niște flori ce-și răspândesc parfumul delicat, care deja ne sugerează, ca o pregustare, mireasma Împărăției ce va să vină.