Pe durata Postului Naşterii Domnului, fiecare dintre noi încearcă să facă tot ce poate pentru a se pregăti de această mare sărbătoare. Încercăm să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu postind, rugându‑ne, încercând să renunţăm la cât mai mult din omul cel vechi – omul păcătos –, prin Taina Spovedaniei, pentru a‑L primi pe Hristos în noi. Atunci când reuşim să renunţăm la ceea ce suntem, la păcate, primim ceea ce nu suntem: pe Dumnezeu în noi! „Care momente din viaţă”, spune Sf. Isaac Sirul, „ar putea fi atât de sfinte şi atât de propice primirii darurilor dumnezeieşti, decât vremea rugăciunii, în care omul vorbeşte cu Dumnezeu? În momentul acela, când Îi adresăm Lui cererile noastre şi Îi vorbim, omul îşi adună toate mişcările sufletului şi toate gândurile lui şi dialoghează singur cu Dum‑nezeu, inima lui umplându‑se în abundenţă cu Dumnezeu.”¹ Îl primim şi ne facem primiţi de El, ştiind că noi nu‑I putem aduce nimic din ceea ce avem fără să ştim cine este El. Degeaba i‑ar fi adus magii smirnă, aur şi tămâie, dacă nu ştiau cine este El. Ce valoare ar fi avut aceste daruri? Dar ei au adus daruri mărturisind că este Împărat şi Mântuitor al lumii. Astfel, orice I‑am aduce lui Dumnezeu, să o facem mărturisind că El este adevăratul Dum-nezeu, Mântuitorul născut în peştera necuvântătoarelor din Betleem şi culcat în iesle, pentru noi, pentru ca ofranda noastră să nu fie degeaba adusă.

Prima dintre chemările creștinului este deci de a‑L cunoaște pe Hristos, de a ști Cine este și ce vrea de la mine. „Iubirea dumnezeiască dă mai multă bucurie decât viața, iar cunoașterea lui Dumnezeu – care zămișlește această iubire – dă mai multă dulceață decât mierea”, zice Sfântul Isaac. Cunoaşterea lui Dumnezeu naşte dragostea, iar creştin este doar cel care iubeşte. A fi creștin înseamnă a fi îndrăgostit de Dumnezeu. Nu este vorba despre o ideologie. Viața creștină constă în a nu ne ascunde în spatele unei ideologii căreia i‑am sluji sau pe care am încerca să o propovăduim în lume, o ideologie în numele căreia i‑am supune pe ceilalți, i‑am umili, i‑am aservi, i‑am ucide. A fi creștin înseamnă a fi într‑o legătură de iubire cu Dumnezeu, o legătură a dragostei cu Cel care se face rațiunea noastră de a trăi, dar și cu cel de lângă noi. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot cugetul tău și din puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”, zice Domnul (Mc 12, 30‑31). „Fericit este deci cel care are o așa dragoste față de Dumnezeu, precum are cel nebun îndrăgostit de iubita sa”, zice Sfântul Ioan Scărarul.² De ce această iubire? Pentru că Dumnezeu Însuși a ales să trăiască cu noi într‑o legătură de iubire, pentru că Se dă cu totul pe Sine nouă și ne cere să ne dăm pe de‑a‑ntregul Lui (...).

Fiul lui Dumnezeu S‑a întrupat în istorie, Naşterea Lui este un eveniment istoric, şi chiar de la Naşterea Lui astăzi număram anii, nu de la facerea lumii. Iisus Hristos S‑a întrupat în această lume, face parte din istoria ei, nu este un Dumnezeu străin, îndepărtat, ci apropiat nouă şi asemenea cu noi, afară de păcat. Astfel, deci, chemarea noastră de creștini, provocarea noastră în această lume este cu adevărat de a descoperi, de a găsi în viața noastră această legătură de iubire cu Dumnezeu, de a‑L iubi din toată inima noastră, din toată ființa noastră, cu toată puterea noastră; căci „o dragoste aprinsă pentru Dumnezeu este destulă mângâiere pentru cel care crede, chiar de‑ar fi să‑și piardă viața”³(...).

Sărbătoarea Naşterii Domnului să vă fie izvor de bucurie şi de lumină sfântă, spre sănătatea sufletului şi a trupului, atât în Noul An cât şi în toţi anii pe care Dumnezeu îi pune înaintea fiecăruia dintre dumneavoastră.

Hristos Domnul să vă binecuvânteze!

† Iosif,
Arhiepiscop al Europei Occidentale
și Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale

Note: