Sfânta Liturghie în viaţa credincioşilor

publicat in Cuvântul mitropolitului Serafim pe 1 Iulie 2022, 17:00

Sfânta Liturghie, în cadrul căreia se săvârșește Euharistia sau taina Trupului și a Sângelui Domnului, este slujba cea mai importantă a Bisericii. Adunarea credincioșilor la rugăciune, în biserică, pentru săvârșirea Euharistiei și pentru împărtășirea cu Sfintele Taine transformă întreaga adunare în Biserica lui Hristos, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că este „trupul lui Hristos” (Coloseni 1, 18). Astfel, credincioșii devin, tainic (mistic), mădulare ale Trupului Domnului, ale acestui imens organism care este Biserica, și mădulare unii altora (cf. 1 Corinteni 12, 27); toți devin una cu Hristos și una întreolaltă (cf. 1 Corinteni 10, 17). Ce taină mare este aceasta! Numai Hristos euharistic îi unește și îi socializează cu adevărat pe oameni! Fără Euharistie nu există Biserică. Toate grupările care nu au Euharistie nu sunt și nu pot fi Biserica lui Hristos. Cea mai completă tâlcuire a Liturghiei o datorăm unui credincios mirean: Sfântul Nicolae Cabasila, care a trăit în secolul al XIV‑lea.

Părinţii din vechime spuneau că, în vremurile de pe urmă, Dumnezeu îi va mântui pe oameni prin necazurile care vor veni asupra lor din cauza înmulţirii păcatelor. Astăzi, se pare că trăim aceste vremuri. Într‑adevăr, doar necazurile îi fac pe cei mai mulţi să caute Biserica, să participe la Sfânta Liturghie, să se roage şi să postească pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu. Dacă sunt primite fără tulburare și puse pe seama păcatelor proprii, necazurile ne fac mai înțelepți și ne ajută să ne îndreptăm viaţa după poruncile lui Dumnezeu. Iar a trăi după voia lui Dumnezeu înseamnă a ne găsi locul în Biserică, a fi conştienţi că nu putem trăi legătura cu Dumnezeu în mod singuratic, ci numai încadraţi în organismul mare al Bisericii, prin care suntem în comuniune vie cu Dumnezeu, în Sfânta Treime, cu Maica Domnului, cu îngerii şi cu sfinţii, dar şi cu semenii noştri trecuți în veșnicie sau cu cei care trăiesc pe pământ. Aceasta este Biserica: o comuniune a sfinţilor; a sfinţilor care prin harul lui Dumnezeu și nevoința lor au devenit una cu Hristos, şi a noastră cu ei, a credincioşilor, care tindem spre sfinţenie. Iar Sfânta Liturghie este marele laborator al sfinţeniei. În Sfânta Liturghie devenim contemporani cu Mântuitorul Hristos, participăm la marea dramă a vieții Sale pământești, de la nașterea în Betleem până la răstignirea pe cruce, pâna la moartea și învierea Sa. Iar la fiecare împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului, Hristos ia tot mai mult chip în noi şi devenim una cu El.

De aceea este important să urmărim cu atenţie desfăşurarea Sfintei Liturghii, de la început până la sfârșit; nu ca spectatori, ci cu conștiința că suntem împreună‑slujitori alături de preot şi că locul nostru din biserică nu‑l poate umple nimeni, decât noi înşine. A nu participa la Sfânta Liturghie înseamnă a‑L uita în mod voit pe Hristos, care se jertfeşte pe masa Sfântului Altar pentru mântuirea tuturor și a fiecăruia, pentru binele tuturor și al fiecăruia. A nu participa la Sfânta Liturghie înseamnă a prefera idolii lumii acesteia, adică somnul, petrecerea, plimbările, prietenii care ne vin în vizită atunci când ar trebui să mergem la biserică… Să nu uităm că duminica este „ziua Domnului” şi nu a omului. Ea trebuie cinstită cu sfinţenie, adică închinată lui Dumnezeu, dacă vrem să‑L avem pe El apărător şi ocrotitor, căci Dumnezeu îi cinsteşte pe cei ce‑L cinstesc pe El, respectându‑I poruncile. Cine participă cu atenţie Sfânta Liturghie, încercând să se lase pătruns de rugăciunile şi de cântările ei, acela simte cum dulceaţa lor îi umple inima, iar harul lui Dumnezeu îl transformă, dându‑i gânduri bune, de iertare şi de pocăinţă, şi curaj în lupta cu ispitele sau cu necazurile vieţii. Noi nu ne dăm seama de cât bine ne lipsim dacă nu participăm regulat la Sfânta Liturghie. Și de cât bine ne lipsim dacă nu ne împărtășim regulat cu Trupul şi cu Sângele Domnului. Căci „cine mănâncă Trupul meu şi bea Sângele meu, acela are viaţă veşnică” (Ioan 6, 54). Pentru aceasta trebuie să ne silim să ducem o viaţă plăcută lui Dumnezeu, ferindu‑ne de păcate, rugându‑ne zilnic şi făcând cât mai mult bine semenilor noştri, căci legea lui Hristos se cuprinde în iubirea semenilor.

Viaţa creştină înseamnă, după Sfântul Nicolae Cabasila, retrăirea împreună cu Hristos a vieţii Sale pământeşti, de la naştere până la înălţarea la cer, trecând prin cruce, moarte şi înviere. Necazurile şi suferinţele vieţii acesteia nu se pot compara cu slava viitoare. Ele ţin de condiţia umană în starea ei de cădere şi sunt îngăduite de Dumnezeu pentru ca prin ele să ajungem la omorârea „omului vechi” din noi, la nașterea „omului nou” în Hristos. Dar bucuria Învierii, izvorâtă din credinţa nestrămutată în biruinţa finală, copleşeşte şi transfigurează orice necaz, orice suferinţă. Viaţa creştină este, în fond, o bucurie şi o sărbătoare neîncetată. „Asemenea copiilor”, zice filozoful român Horia‑Roman Patapievici, „găsesc în a fi creştin sentimentul bucuriei înalte şi certitudinea că sărbătoarea deja a început prin noi şi că desfăşurarea ei nu are capăt.”

† Mitropolitul Serafim

dating organist | hook up troy alabama | https://apostolia.eu/index.php/best-dating-site-for-gay-professionals/ | https://apostolia.eu/index.php/dating-zurich-english/ | https://apostolia.eu/index.php/dating-companies-toronto/