Adaugat la: 1 Aprilie 2010 Ora: 15:14

Întemeierea Moldovei şi recunoaşterea Mitropoliei de la Suceava

Întemeierea Moldovei este rodul unei aşa-zise „descălecări” a unui conducător venit de peste munţi în secolul al XIV-lea, voievodul Bogdan. Ca şi în cazul Ţarii Româneşti, naşterea statului moldovean este strâns legată de înfiinţarea unei mitropolii ortodoxe, chiar dacă de data aceasta domnitorul şi boierii au avut de înfruntat mai multe oprelişti înainte de a obţine recunoaşterea Mitropoliei din partea Patriarhiei din Constantinopol. Strădaniile lor au fost încununate printr-o victorie de mare însemnătate pentru afirmarea identităţii tânărului stat.

Întemeierea Moldovei şi recunoaşterea Mitropoliei de la Suceava

I.Întemeierea Moldovei prin „descălecarea” voievodului Bogdan

Pe teritoriul Moldovei existau cnezate şi voievodate ce căzuseră sub stăpânirea cumanilor şi mai apoi a tătarilor (după marea invazie de la 1241) care ameninţau să cucerească regatul Ungariei. Pentru a le putea face faţă, regele Ludovic cel Mare a înfiinţat între Siret şi Carpaţi o „marcă” de apărare, sub conducerea unui voievod român din Maramureş pe nume Dragoş. Însă întemeierea Moldovei ca stat independent este datorată „descălecării” unui alt conducător, pe nume Bogdan. Încă din vremea când era în Maramureş, el era pomenit în documentele cancelariei ungare ca „infidel” şi chiar „infidel notoriu”, adică necatolic. Voievod de credinţă ortodoxă precum alţi conducători români din Transilvania, Bogdan s-a opus convertirii la catolicism pe care doreau să o impună atât regele cât şi papa, acesta fiind unul dintre motivele plecării sale din Maramureş. La 1359 el a trecut împreună cu familia şi apropiaţii săi de partea cealaltă a Carpaţilor, silind pe urmaşii lui Dragoş să părăsească ţara şi întemeind o nouă domnie. Mai târziu însă, sub presiunea Ungariei şi a Poloniei, fiul lui Bogdan, Laţcu, a fost nevoit să se convertească la catolicism, o episcopie catolică fiind înfiinţată la Siret în anul 1370. Soarta ţării va fi hotărâtă sub urmaşul acestuia, marele domn Petru Muşat (1375-1391) care, deşi căsătorit cu o nobilă poloneză, a reuşit cu multă abilitate să evite asimilarea în sfera catolică, devenind un mare apărător al ortodoxiei în această regiune. El a extins şi întărit domnia, aşezând scaunul domnesc la Suceava, unde a ctitorit biserica numită „Mirăuţi”.

II.Recunoaşterea Mitropoliei: disputa cu Patriarhia de la Constantinopol

În timpul domniei lui Petru Muşat s-au făcut primele încercări pentru organizarea ca mitropolie a Bisericii din Moldova şi recunoaşterea ei de către Patriarhia de la Constantinopol. Doritor să întărească independenţa domniei prin numirea unui ierarh apropiat al domnului, Petru Vodă a cerut mitropolitului ortodox al Haliciului1 să hirotonească doi ierarhi pentru Moldova: pe Iosif, rudă cu el, ca mitropolit şi pe un altul numit Meletie ca episcop. Domnul s-a izbit însă de împotrivirea Patriarhului Antonie, care ţinea să trimită în Moldova un ierarh grec, supus Constantinopolului. De aceea, în jurul anului 1391, acesta Patriarhul Antonie a luat iniţiativa numirii unui mitropolit grec, cu numele Teodosie. Acesta care însă, venind în Moldova în timpul domniei lui Roman, fratele lui Petru Vodă, n-a fost lăsat să-şi ocupe scaunul, fiind nevoit să se întoarcă la Constantinopol. Atunci patriarhul a numit un alt ierarh, Ieremia, ceea ce i-a nemulţumit şi mai mult pe moldoveni, care l-au trimis şi pe acesta înapoi.

Supărându-se foarte tare, patriarhul a aruncat atunci anatema asupra întregii ţări, afurisind pe domn, pe cei doi ierarhi, pe boieri, pe preoţi şi pe credincioşi.

Această situaţie nefericită a continuat sub domnia lui Ştefan Muşat (1394-1399), care a trimis la Constantinopol solie şi scrisori de împăcare, dar s-a lovit din nou de refuzul Patriarhului Antonie. Acesta a trimis pe Mitropolitul de Militene în Moldova, fără ca acesta să-i poată convinge pe moldoveni. Într-o tentativă ulterioară, patriarhia a trimis un alt ierarh de rang înalt, Mitropolitul Mihail al Betleemului, dar nici acesta nu a reuşit să obţină rezultatele dorite, ridicându-se totuşi anatema asupra clerului Moldovei. Este de amintit că, între timp, Mitropolitul Ciprian de Kiev (aflat la Moscova) s-a oferit să restabilească ordinea prin includerea Moldovei în marea mitropolie a Kievului. Patriarhia a respins însă propunerea, susţinând că aceasta trebuie sa aibă propriul mitropolit, numit de Constantinopol.
Împăcarea cu Patriarhia şi recunoaşterea definitivă a Mitropolitului Iosif, cel rânduit de la început, au loc odată cu urcarea la domnie a evlaviosului domn Alexandru cel Bun (1400-1432). Din fericire, lucrurile au fost înlesnite şi de alegerea unui nou patriarh la Constantinopol, Matei, care a înţeles pericolul prelungirii acestei situaţii în contextul ofensivei catolice din acea vreme, care ar fi putut transforma Moldova într-o simplă regiune vasală a Poloniei. Patriarhul Matei a primit favorabil solia lui Alexandru cel Bun şi printr-o gramată patriarhală din 26 iulie 1401 Mitropolitul Iosif a fost în sfârşit recunoscut ca mitropolit al Moldovei, un moment de mare biruinţă pentru tânăra Moldovă.

III.Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava

După recunoaşterea Mitropoliei, spre a consfinţi scaunul Sucevei ca scaun mitropolitan, la îndemnul domnului şi al Mitropolitului Iosif s-au adus aici moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă (1415). Acesta fusese un negustor grec în Trebizonda, din Asia Mică şi suferise moarte martirică în Cetatea Albă în jurul anului 1330. Cronica povesteşte cum acestea „au ajuns la auzul dreptcinstitorului domn a toată Moldovlahia […], bărbat împodobit cu multe virtuţi, dar şi iubitor de mucenici” care a trimis „un boier cu destulă oaste să aducă cu dânsul cu mare cinste trupul vrednic de slavă al mucenicului”. Pe când alaiul se apropia de cetatea domnească, domnitorul, mitropolitul, boierii şi mulţimea credincioşilor i-au ieşit în întâmpinare „cu făclii, cu cădelniţe şi cu miruri bine mirositoare”, însoţindu-l apoi până la Suceava, unde domnul îl proclamă ocrotitor al ţării şi îl aşeză cu mare evlavie în biserica domnească.


Ioana Georgescu -Tănase (Roma)


Bibliografie:
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii ortodoxe române, Bucureşti, 2006
Jean Meyendorff, Aristeides Papadakis, L’orient chrétien et l’essor de la papauté, Cerf, Paris, 2001

Întemeierea Moldovei şi recunoaşterea Mitropoliei de la Suceava

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni