Hristos a înviat!

Sărbătoarea cea plină de lumină a Învierii Domnului este cea care dă sensul adevărat al vieţii noastre creștine. Din ea ne luăm dorin-ţa de a trăi veșnic cu Dumnezeu. Însă Învierea, în care toți nădăjduim, trece prin Crucea Fiului Său, în care iubirea dumnezeiască și necondiţionată pentru umanitate se revarsă asupra lumii întregi. Dumnezeu-Tatăl ne încredinţează că orice cruce a noastră își găsește alinare în Crucea Fiului Său. Orice rană a sufletului își găsește vindecarea în rănile cuielor din mâinile și din picioarele și din coasta Lui, străpunse pe Cruce. Orice zbucium al sufletului pus înaintea Crucii îl ia asupra Lui și nu ne lasă singuri, Crucea fiind iubirea până la moarte pentru noi, cea care înțelege tot, asumă tot, poartă tot și „ne unește într-un trup, omorând prin ea vrăjmășia, apropiindu-ne de Dumnezeu-Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2, 16-18). Pentru orice păcat pus înaintea Crucii Lui, Hristos a strigat către Tatăl Ceresc: „Părinte, iartă lor, că nu știu ce fac.” (Luca 23, 34); iar tâlharului de-a dreapta Lui, care şi-a recunoscut păcatele şi L-a rugat să nu îl uite, i-a spus, iertându-l: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai.” (Luca 23, 43). 

O neputinţă însă greu de purtat de-a lungul vieţii noastre este frica, însoţindu-ne în diferite forme de-a lungul vieţii. Dar cea mai mare, şi din care aproape toate fricile îşi au rădăcina, este frica de moarte. Precum ucenicii s-au înfricoşat din cauza valurilor mării în furtună, aşa şi noi ne înfricoşăm de valurile furtunilor de toate felurile, din interior şi din exterior, care cuprind nemiloase corabia vieţii noastre. Când Apostolii erau cu Iisus în corabie pe marea agitată, cu valuri mari, i-a cuprins frica morţii. Deşi El era cu ei, frica a fost mai mare decât credinţa. „Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte.” (Luca 8, 24).

Iubiţi credincioşi, 

frica de moarte pe care a trăit-o Domnul Hristos pe Cruce, strigându-o înaintea Părintelui Ceresc – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Matei 27, 46) –, nu a fost doar frica Sa, ci a fost frica întregii omeniri, din toate timpurile și din toate locurile, de la Adam și până astăzi – până la cel care moare singur și neajutorat, printre străini și oameni indiferenţi –, pe care a luat-o asupra Sa. Ni se anunţă, în plină pandemie, un număr mare de oameni care mor zilnic. Să nu uităm că cei care pleacă de multe ori fără să se aștepte, fără să se pregătească, fără să îi vadă pe cei dragi, nu sunt un număr sau un caz. Toţi sunt un suflet, cu un nume, pentru care Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a răstignit și a trecut prin moarte, ca pe acest suflet să îl treacă la viaţă. A trăit Iisus frica noastră de moarte, văzută și cunoscută încă din primul moment al venirii noastre pe lume, cu primul pas făcut în lumea aceasta începând drumul spre ea, ca singura certitudine, şi cu toate acestea străină de ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru omul pe care l-a creat după chipul și asemănarea Lui. A devenit Om ca să trăiască împreună cu noi frica noastră de moarte și să ne elibereze de jugul ei prin Cruce și prin moartea Sa, dându-Se pe Sine mormântului, din care Se va ridica triumfător asupra ei, a treia zi. Sfântul Pavel ne încredinţează că Mântuitorul Se face părtaș nouă întru toate, pentru a lua din sufletul nostru povara acestei frici. „Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtași sângelui și trupului, în același fel și El S-a împărtășit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, și să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa.” (Evrei 2, 14-15). Şi Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune, în ziua Învierii: „Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât la iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui.”. Să ne temem însă de păcat, el este aducător de moarte, și nu de moarte trupească, ci de moarte sufletească. (...) Doar păcatul ne mai poate despărţi de Hristos Cel înviat. Dar şi pe acesta, pe care cu toţii îl avem, să îl punem fără teamă la picioarele Lui. El l-a spălat din sufletul nostru pe Cruce, să nu ne mai fie deci teamă.

Iubiți frați și surori,

trăim în aceste vremuri de pandemie, în toată Europa şi în toată lumea, cu multe frici, nelinişti şi griji: să nu ne îmbolnăvim, să nu îi pierdem pe cei dragi, să putem trăi în libertate, să nu ne pierdem de pe o zi pe alta locul de muncă, să facem o lume mai bună pentru copiii noştri, să nu distrugem planeta acesta şi toate cele pe care Dumnezeu le-a pus pe ea în grija noastră. Toate grijile şi preocupările să le punem în rugăciune dinaintea lui Dumnezeu Cel Bun şi milostiv, iubitorul de oameni, fiind la rândul nostru buni şi milostivi, împărtăşind în jurul nostru bu­nătatea şi iubirea, pe care Dumnezeu le-a pus în noi din abundenţă, neuitându-i pe toţi cei care se străduiesc să ne facă viaţa mai bună, care se străduiesc să găsească soluţii pentru toate bolile şi pericolele care ne fac astăzi viaţa mai grea şi mai nesigură.

Hristos a înviat! 

Al vostru către Hristos Cel înviat, împreună rugător şi de tot binele doritor,