Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Părintele arhimandrit Sofronie Saharov (1897‑1993) a fost unul din cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe din secolul XX. Duhovnicii, pentru noi ortodocşii, sunt Părinţii noştri sufleteşti, care ne povăţuiesc în Duhul Sfânt pe calea mântuirii. De origine rusă, Părintele Sofronie a trăit mai mulţi ani la Sfântul Munte Athos, în preajma Sfântului Siluan Atonitul († 1938), iar din 1950 în Franţa, unde a întemeiat o obşte monahală, obște care s‑a mutat în 1957 în Anglia, la Essex. Aici s‑a și suit la Domnul, în 1993. În 2019 a fost trecut în rândul sfinților. Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex este cea mai cunoscută mânăstire ortodoxă din Occident. În ea trăiesc monahi şi monahii de origini din cele mai diverse. Om de vastă cultură, Părintele Sofronie a descoperit în dascălul său, Siluan, monah simplu, ignorat de cei mai mulţi, dar plin de Duhul Sfânt, omul în care Duhul Sfânt și‑a împlinit unitatea cu întreaga umanitate şi cu întreaga creaţie.
Cuviosul Siluan, cu inima sa compătimitoare, îi simţea pe toţi oamenii ca pe propriile sale mădulare şi suferea împreună cu lumea înstrăinată de Dumnezeu, care zăcea sub puterea celui rău. Și se ruga cu lacrimi pentru ca toţi oamenii şi toate popoarele să‑L cunoască pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt. De asemenea, Sfântul Siluan se simţea una cu întreaga creaţie a lui Dumnezeu, pe care o respecta ca pe sine însuşi, neîndrăznind să rupă nici măcar o crenguţă dintr‑un arbore sau să omoare o gâză. Părintele Sofronie l‑a făcut cunoscut lumii pe Siluan, publicându‑i scrierile, de o simplitate şi de o bogăţie cu adevărat evanghelice, traduse deja în peste 20 de limbi. Cuvântul „ține‑ţi sufletul în iad şi nu deznădăjdui”, auzită de Siluan din gura lui Mântuitorului Însuşi, se adresează omului contemporan, care, deși trăieşte adeseori realitatea iadului, nu trebuie nici o clipă să deznădăjduiască sau să‑şi piardă curajul în lupta cu ispitele şi greutăţile vieţii.
Părintele Sofronie a compus mai multe rugăciuni, între care şi „Rugăciunea pentru zorii zilei”. Ca unul care l‑a cunoscut îndeaproape pe Părintele Sofronie, ştiu cât de mult insista Sfinţia sa ca orice rugăciune să se facă în atenţia cuvenită şi cu dispoziţia sufletească necesară pentru ca mintea să poată coborî în inimă, unde sălăşluieşte Dumnezeu. Din păcate, inima noastră este adeseori insensibilă la prezenţa lui Dumnezeu. Ea se poate sensibiliza numai prin rugăciune, cu condiţia ca rugăciunea să „coboare” din minte în inimă. În momentele de autentică rugăciune, mintea se opreşte din împrăştierea care o caracterizează şi, unită cu inima, îşi găseşte odihna. După Sfânta Scriptură şi Părinţii ascetici, mari nevoitori în rugăciune şi post, inima este centrul fiinţei umane, locul unde se adună ca într‑un focar toate puterile psiho‑fizice ale omului, care sunt tot atâtea energii ale inimii. Mintea însăşi este o energie a inimii, izvorăște din inimă şi se răspândește în toată ființa noastră și în tot univesul. Mintea, ca energie a inimii, nu trebuie confundată cu creierul, care este un organ. Când ne rugăm cu atenție și cu durere pentru păcatele săvârșite, energia minții, pătrunsă de rugăciune, coboară în inimă, iar în străfundul inimii îl întâlnim pe Dumnezeu ca pe o căldură a harului. Simțim deci cum inima se umple de căldură, de pace și de dragoste pentru toți oamenii și pentru toată creația. Ne simțim una cu Dumnezeu și una cu toată creația Lui. Dar până aici este o cale lungă, de o viață întreagă. Toată viața trebuie să ne luptăm „până la sânge” (Evrei 12, 4) cu păcatul, care lesne ne împresoară, și să ne purtăm cu răbdare crucea de fiecare zi, înmulțindu‑ne rugăciunea, postul și facerea de bine. Crucea suferinței, a bolilor și a necazurilor, acceptate cu toată inima și puse pe seama păcatelor proprii, se dovedește a fi o mare binecuvântare. Căci acestea ne ajută să ne vedem neputințele și să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu. Rugăciunea la vreme de încercare coboară mai repede în inimă decât atunci când suntem sănătoși și totul ne merge bine.
Și să nu uităm că divorţul dintre minte şi inimă produce stres, epuizare și descurajare. Numai prin unirea minţii cu inima, în rugăciune, câștigăm echilibrul sufletesc de care avem cu toţii atâta nevoie. De aici înţelegem necesitatea absolută a rugăciunii, pentru o viaţă armonioasă şi sănătoasă. Desigur, nu este uşor să ne rugăm întotdeauna cu mintea unită cu inima. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm foarte mult, „neîncetat”, cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (1 Tesaloniceni 5, 17). Pentru că rugându‑ne mult ajungem treptat la rugăciunea curată sau la rugăciunea inimii, care nu mai este amestecată cu nici un gând străin. De asemenea, postul alimentar şi o viaţă cumpătată în toate, precum şi răbdarea necazurilor şi săvârşirea faptelor bune faţă de semenii noştri aflaţi în nevoinţă ajută minţii să coboare mai uşor în inimă, care devine, încetul cu încetul, o inimă compătimitoare, adică o inimă care‑L simte pe Dumnezeu, îi simte pe oameni şi toată creaţia trăind în ea.
Tratamentul tuturor bolilor și al tuturor încercărilor pe care le avem este rugăciunea. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea o rugăciune fierbinte, care ajută minții să nu se mai împrăștie în cele din afară, ci să coboare în inimă pentru a‑L simți pe Dumnezeu. Iar când Îl simțim pe Dumnezeu în inimă îi vom simți și pe semenii noștri ca pe propriile mădulare și vom face binele spontan, în modul cel mai firesc, fără să așteptăm ca cineva să apeleze la ajutorul nostru. Desigur, nimeni nu poate ignora rugăciunea Bisericii, din care izvorăște rugăciunea pesonală de toată vremea și din tot locul. Mă îndoiesc că cei ce zic „mă rog acasă, n‑am nevoie de rugăciunea Bisericii” vor ajunge vreodată să simtă cu adevărat rugăciunea în inima lor.
În concluzie, o inimă compătimitoare ca cea a Sfântului Siluan, a Sfântului Sofronie și a tuturor sfinților recapitulează în sine toată umanitatea şi toată creaţia. Ea depăşeşte toate graniţele, toate barierele, inclusiv cele confesionale. Să ne rugăm Domnului să ne dea o astfel de inimă compătimitoare!
† Mitropolitul Serafim
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team