Cuvânt pastoral la Nașterea Domnului
publicat in Cuvântul episcopului Timotei pe 1 Decembrie 2020, 15:16
(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Nașterea Domnului pentru anul 2019)
După rânduiala Bisericii noastre dreptslăvitoare, Una și Sfântă, în fiecare an, pe 25 decembrie, ne bucurăm de Nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria și de împlinirea profeției făcută de prorocul Isaia: „Căci Prunc S‑a născut nouă, un Fiu S‑a dat nouă, a cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.”(Isaia 9, 5‑6).
Este foarte important să cântărim cu multă atenție fiecare expresie a acestei profeții și a stihirei din slujba Utreniei, pe care am amintit‑o mai sus. „Prunc S‑a născut nouă, Fiu S‑a dat nouă, prunc tânăr din frământătura lui Adam S‑a născut Fiul și S‑a dat credin-cioșilor.” Din aceste expresii înțelegem că Hristos Domnul este Darul făcut nouă, oamenilor, de către Dumnezeu Tatăl.
Dumnezeu Se dăruiește omului în continuu, pentru ca omul să se bucure de prezența Lui și să trăiască pururea în comuniune cu El. Tot ce a creat Dumnezeu a creat pentru om. Cerul, pământul cu toate ale sale, plante şi animale, toate au fost create pentru ca noi, oamenii, contemplându‑L pe Dumnezeu și toate cele create de El, să ajungem să‑L cunoaștem pe Dumnezeu și prin Harul Lui să ajungem la asemănarea cu El.
Omul este singura creatură pe care Dumnezeu nu a făcut‑o doar cu cuvântul, ci a creat‑o prin lucrarea Cuvântului. Citim în Cartea Facerii că Dumnezeu, în ziua a șasea a creației, „a luat țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s‑a făcut omul ființă vie” (Facere 2, 7).
Sfântul Grigorie de Nisa, comentând acest verset al Sfintei Scripturi, trage concluzia că, de fapt, omul este nimic, fiind modelat din mocirlă, dar, cu toate acestea, își dă seama că omul este mare. Ascultați ce zice: „Domnul a luat noroi din pământ și l‑a modelat pe om. Din această expresie înțelegem două lucruri: că omul este nimic și că omul este mare. Este nimic și demn de nimic, dacă privești la natura sa, dar dacă te uiți la măreția cu care a fost cinstit, omul este mare.”1.
Venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin nașterea Sa din Fecioara Maria, s‑a făcut pentru ca omul, văzându‑L pe Creatorul său şi gustând din dragostea Lui nemărginită pentru om, să ajungă să înțeleagă motivul pentru care a fost creat și voința lui Dumnezeu, experimentând deja moartea, ca o consecință a rupturii de Dumnezeu prin săvârșirea păcatului. „Căci Tu ai iubit lumea Ta atât de mult, încât pe Unul‑Născut Fiul Tău L‑ai dat, ca tot cel ce crede într‑Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
De fapt, Dumnezeu Tatăl ni‑L dăruiește pe Fiul pentru ca, mărturisindu‑L pe Fiul și crezând în El, să ni‑L facă nouă cunoscut pe Tatăl Însuși, iar astfel, noi, ajungând la cunoaștere și săvârșind faptele credinței, să moștenim Împărăția Cerurilor.
Novațian remarcă faptul că profetul Isaia Îl numește pe Hristos „înger de mare sfat”. În Vechiul Testament, rolul principal al îngerilor a fost acela de fi mesageri și de a releva oamenilor voința lui Dumnezeu. Să ascultăm ce zice el: „Lui Hristos i se dă și nume de înger, de când S‑a făcut Înger de mare sfat. Prin urmare, El dezvăluie intimitatea Tatălui, după cum spune Evanghelistul Ioan: «Pe Dumnezeu nimeni nu L‑a văzut vreodată; Fiul cel Unul Născut, care este în sânul Tatălui, Acela L‑a făcut cunoscut.»(Ioan 1, 18).”2.
Dumnezeu, prin voia Lui, ca expresie a iubirii Sale și ca manifestare a libertății Lui neîngrădite, ne‑a adus dintru neființă la ființă. Omul rămâne „mare” și își păstrează valoarea umană și frumusețea duhovnicească doar în măsura în care trăiește în Hristos și cu Hristos, în măsura în care‑L primește în dar pe Hristos, dar și în măsura în care I se dăruiește lui Hristos și semenilor. Auzim la fiecare slujbă îndemnul slujitorului altarului: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”.
Părintele Dumitru Staniloae explică foarte frumos cum Hristos Domnul devine un dar suprem pentru om: „Ființa noastră devine în Hristos darul culminant al lui Dumnezeu, pentru că Îl are ca ipostas pe Dumnezeu Cuvântul Însuși. Prin omul Hristos, Fiul lui Dumnezeu Însuși Se oferă semenilor Săi, ca dar culminant al lui Dumnezeu, ducând la împlinirea supremă această destinație a urmașilor lui Adam. Dumnezeu Însuși se coboară la rolul de dar uman al lui Dumnezeu către credincioșii săi şi se face subiect uman, dăruit în mod desăvârșit semenilor Săi. Dumnezeu Însuși ia formă de dar care se dăruiește credincioșilor cu infinitatea iubirii Sale în chip uman, apropiat nouă la maximum. Dăruitorul suprem Însuși devine darul către noi în formă umană. Orice persoană se poate dărui la nesfârșit, într‑o continuă noutate... – totuși, nu într‑o plenitudine continuă. Fiul lui Dumnezeu, făcându‑se om, devine persoana umană care ni se dăruiește dintr‑o maximă intimitate cu plenitudinea Sa, în mod continuu, în mod neștirbit. Dacă nu putem primi această plenitudine în mod constant, aceasta se datorează neputinței noastre de a o primi mereu în infinitatea ei. Dar, cu toată această neputință a noastră, noi simțim continuu în Hristos o iubire fără scădere, fără pată, fără lipsuri.”3https://apostolia.eu/index.php/free-online-america-dating-site/whatsapp dating site in lagos. Grigorio de Nisa, Sermon sobre la creacion del hombre, 2, 2.