Un Patriarh harismatic pentru vremuri atipice

Pe 4 noiembrie 1933, în ajunul sfinÅ£irii monumentalei Catedrale din Cluj, Episcopul Nicolae Ivan i se adresa Patriarhului Miron Cristea cu următoarele cuvinte: „este cu adevărat o minune că aici, în acest oraÅŸ al excluderii, în oraÅŸul umilinÅ£elor ÅŸi suferinÅ£elor noastre pământeÅŸti, vedem în mod real crucile acestei impunătoare Catedrale ortodoxe înălÅ£ate spre cer...”¹. Eparhia se reînfiinÅ£ase încă din 1921, iar readucerea ei la viaÅ£ă fusese anticipată de înfiinÅ£area Consistoriului Eparhial al Clujului, în 1919, după Marea Unire.

Tot atunci, în 1919, s-a înfiinÅ£at ÅŸi Universitatea românească de la Cluj, „cea mai de seamă instituÅ£ie românească a începutului noii epoci istorice”². În cursul inaugural, Vasile Pârvan creiona, folosindu-se de graiul epocii, intenÅ£ia spiritual-programatică a acestei UniversităÅ£i:„CântăreÅ£ii divini ai frumosului, profeÅ£i incomparabili ai adevărului, vor da viziunea sublimului, în formă transcendental ritmată română, tuturor popoarelor ÅŸi tuturor timpurilor... Desfă-Å£i, dar, aripile, suflet al naÅ£iunii mele, loveÅŸte cu ele puternic ÅŸi larg aerul lumii de jos ÅŸi ia-Å£i ca un vultur sborul în zările senine ÅŸi curate.”³.

Acum, în aceste vremuri dificile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ridicat „ctitorie pentru veșnicie”, pentru că ea, Catedrala Națională, va grăi peste ani despre credința, jertfelnicia și dragostea față de valorile spirituale ale unei generații.

De fapt ÅŸi personalitatea Preafericirii Sale este pe măsura acestei ctitorii, ÅŸi de aceea mi-am intitulat unul din cuvintele mele „Patriarh puternic pentru vremuri dificile”. Și n-am fi sinceri dacă n-am recunoaÅŸte că vremurile pe care le trăim sunt dificile. Sunt dificile nu numai când ne referim la situaÅ£ia economică precară, care-i evidentă, ci ÅŸi la cea spirituală. Referindu-se la aceste vremuri, Sfântul Apostol Pavel zicea: „În zilele din urmă vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginÅ£i, lăudăroÅŸi, trufaÅŸi, hulitori, neascultători de părinÅ£i, nemulÅ£umitori, fără cucernicie.” (2 Timotei 3, 1-2). 

Avva Pamvo, în acelaÅŸi spirit, spunea, profetic: „(...) în astfel de vremuri se va răci dragostea multora ÅŸi va fi mult necaz... Va intra încă ÅŸi în norod necredinÅ£ă, desfrânare, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtiÅŸaguri ÅŸi beÅ£ie.”⁴.

Atât profeÅ£iile biblice, cât ÅŸi cele patristice se referă la patimile dominante astăzi: lăcomie, senzualitate ÅŸi individualism exacerbat. Omul care-ÅŸi pune problema spirituală se luptă împotriva acestei stări de lucruri, ÅŸtiind că lupta lui „nu este împotriva trupului ÅŸi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăÅ£ii, care sunt în văzduhuri” (Efeseni 6, 12). Lumea în care trăim noi trebuie exorcizată de rău ÅŸi îndreptată pe calea binelui.

Purtătorul de steag în această luptă este Preafericitul Părinte Daniel, Patriarh puternic pentru vremuri dificile. Iar unul dintre bastioanele pe care le ridică în calea valului vremelniciei ce ne poate îneca este Catedrala Mântuirii Neamului.  

Spiritul în care acÅ£ionează ÅŸi se roagă Preafericirea Sa este cel care l-a animat pe Miron Cristea, primul Patriarh al României, care la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se ruga aÅŸa: „Doamne, Dumnezeul nostru, Tu eÅŸti Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtorarea părinÅ£ilor noÅŸtri ÅŸi ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă ÅŸi plecat spre pulbere era sufletul lor, ÅŸi trupul lor lipit de pământ.”⁵. Și dacă primul Patriarh, împreună cu cei patru care au urmat, datorită strâmtorărilor de tot felul, n-au putut ridica această ctitorie pentru veÅŸnicie, o ridică cel de-al ÅŸaselea Patriarh.

Cu toată deschiderea sa înspre lume, înspre valorile europene ÅŸi ecumenism, Patriarhul nostru rămâne înrădăcinat în TradiÅ£ia înaintaÅŸilor săi. Crede ÅŸi mărturiseÅŸte aÅŸa cum au crezut ÅŸi mărturisit moÅŸii ÅŸi strămoÅŸii noÅŸtri. Crede în Dumnezeu, Unul în fiinÅ£ă ÅŸi întreit în Persoane, Care i-a creat pe ei ÅŸi pe noi, Care ne-a ocrotit ÅŸi înălÅ£at peste veacuri în glia pe care ne-a dăruit-o ca să ne rodească tărie trupului ÅŸi înÅ£elepciune minÅ£ii.

Patriarhul este „figura impunătoare, înÅ£eleaptă, fermă, aÅŸezată, senină, limpede în gând, uÅŸor profetică, afabilă, legată de neamul său cu pecetea ÅŸi rostul credinÅ£ei, bun până la eminent, teolog, umanist desăvârÅŸit, în stare să renunÅ£e la privilegiul voluntarismului, iluziei ÅŸi libertăÅ£ii exterioare, ordonându-ÅŸi întreaga viaÅ£ă în aÅŸa fel încât, în lumea pe care o slujeÅŸte, să nu rămână greÅŸeli care să nu mai poată fi îndreptate”⁶.

Mai mult ca oriunde, aici, la Cluj-Napoca, capitala Transilvaniei, realizăm că Patriarhul este semnul de normalitate ÅŸi fiinÅ£are a unui Neam, garantul ÅŸi apologetul „valorilor destinale”, precum CredinÅ£ă, Patrie, Limbă, Popor, SfinÅ£enie ÅŸi Nemurire. El, Patriarhul, este destinat, consacrat, afierosit să fie pentru Biserică ÅŸi Poporul nostru rostul moral, amintirea arhetipului, atunci „când ne-a fost dat să ne scriem viaÅ£a cu prea multe tăceri ÅŸi prea încruntată vreme”⁷.

În lupta cu provocările contemporaneităÅ£ii secularizante ÅŸi materialiste, el este purtătorul de steag al păstrării tradiÅ£iei ortodoxe ÅŸi a valorilor naÅ£ionale. Pe Patriarh îl întristează ÅŸi-l doare tot ceea ce-L poate întrista ÅŸi durea pe Mântuitorul. Și multe-L dor pe Mântuitorul, pentru că mult este păcatul ÅŸi suferinÅ£a din lume. „Se săvârÅŸesc crime, sinucideri, furturi, apostazii, profanări ÅŸi nedreptăÅ£i. Se urăÅŸte, se înÅŸeală, se minte, se calomniază, se jură strâmb, se doreÅŸte bunul altuia; unii se îmbată, alÅ£ii se învrăjbesc, se ceartă, se bat, se duÅŸmănesc, soÅ£ii se despart, se corup tinerii ÅŸi copiii, se înjoseÅŸte în mulÅ£i oameni «chipul ÅŸi asemănarea lui Dumnezeu».”⁸

Patriarhii, spune Nichita Stithatul, au pe pământ o slujire asemănătoare cu a cetei îngereÅŸti a Scaunelor, devenind purtători de Dumnezeu în demnitatea lor, apropiaÅ£i de Apostoli.⁹ Sub inspiraÅ£ia Duhului Sfânt, atunci când învaÅ£ă se arată dimpreună slujitori cu Dumnezeu. Mutându-se în eternitate se odihnesc întru slavă, dimpreună cu Scaunele cereÅŸti, pentru că în ierarhia pământească le-au Å£inut locul.

Un cuvios părinte, meditând la slujirea arhierească, scria: „Episcopilor li s-a dat un mare har al Sfântului Duh. Ei sunt aÅŸezaÅ£i mai sus decât toÅ£i: ca vulturii ei se ridică în înălÅ£imi ÅŸi de acolo văd întinzându-se depărtări nesfârÅŸite. Prin cunoaÅŸterea lui Dumnezeu pasc ei turma lui Hristos. Duhul Sfânt a aÅŸezat în Biserică episcopi ca să pască turma lui Hristos (Fapte 20, 28). Dacă credincioÅŸii ÅŸi-ar aduce aminte de aceasta, ei i-ar iubi pe Păstorii lor cu o mare iubire ÅŸi s-ar bucura din toată inima la vederea unuia dintre ei.”¹⁰.

În România, cel aÅŸezat mai sus decât toÅ£i, privind cu agerime de „vultur duhovnicesc” modul în care se desfăÅŸoară viaÅ£a spirituală a poporului român, este Patriarhul Daniel. În zbuciumatele vremuri ale reaÅŸezării lucrurilor pe un făgaÅŸ normal, atitudinea fermă a Preafericirii Sale ne este de mare folos. Amintesc doar câteva din ele: reintroducerea religiei în ÅŸcolile de stat, legea cultelor, legi ce prevedeau recuperarea proprietăÅ£ilor Bisericii, salarizarea clerului ÅŸi multe, multe altele.

Nicio problemă majoră a lumii contemporane nu i-a scăpat Patriarhului Daniel. De aceea, din iniÅ£iativa Preafericirii Sale, fiecare an liturgic este dedicat unei frământări ce preocupă societatea. Anul acesta a fost dedicat familiei creÅŸtine care este în suferinÅ£ă ÅŸi, implicit, celor două Taine importante legate de soarta familiei: Botezul ÅŸi Cununia.

Într-o comunicare la un congres internaÅ£ional, Preafericirea Sa afirma, pe bună dreptate, că „familia creÅŸtină este speranÅ£a României”. Și, de fapt, familia este speranÅ£a pentru întreaga lume. Cu multă dreptate sublinia faptul că „totdeauna au existat crize în familie. Astăzi însă familia naturală, tradiÅ£ională se află în criză, în mutaÅ£ie spre un viitor confuz ÅŸi incert.”¹¹.

Dar Patriarhul Daniel ne arată ÅŸi calea de ieÅŸire din această situaÅ£ie: apropierea de Dumnezeu. „Din cauza crizei spirituale profunde a civilizaÅ£iei contemporane, mai ales europene ÅŸi nord-americane, în care descreÅŸtinarea ÅŸi secularizarea devin o notă dominantă a vieÅ£ii umane individuale ÅŸi sociale, lumea se prăbuÅŸeÅŸte.”¹² Cu toată dificultatea, nu există altă soluÅ£ie decât întoarcerea la o viaÅ£ă spirituală normală.

Nu ne permite iconomia spațiului să facem o retrospectivă exhaustivă a biobibliografiei Preafericirii Sale, dar câteva repere tot vom da.

S-a născut la 22 iulie 1951 în DobreÅŸti, judeÅ£ul TimiÅŸ. A făcut liceul la Lugoj, Institutul Teologic la Sibiu, doctoratul l-a susținut la BucureÅŸti ÅŸi a făcut studii de înaltă teologie la Strasbourg ÅŸi Freiburg im Breisgau.

Mentorul tânărului Dan Ilie Ciobotea a fost marele teolog Dumitru Stăniloae, care, la susÅ£inerea tezei de doctorat, afirma: „Examenul tezei a dovedit comisiei de examinare că are în faÅ£a sa un candidat bine pregătit, bine informat ÅŸi mai ales pătruns de dorinÅ£a ÅŸi râvna de a trăi o viaÅ£ă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască învăÅ£ătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aÅŸa fel încât să poată răspunde întrebărilor omului de azi, dar să rămână un preot adevărat.”¹³.

Cu doctorate în teologie la Strasbourg ÅŸi BucureÅŸti, s-a validat ca un profund ÅŸi fin teolog la ÅŸcolile din Bossey, BucureÅŸti ÅŸi IaÅŸi. Însă, cum rar se întâmplă, teologul de marcă a fost dublat ÅŸi de un excepÅ£ional om cu harismă pastorală ÅŸi administrativă.

S-a călugărit la Sihăstria, a fost consilier patriarhal, pentru scurtă vreme Episcop Vicar la TimiÅŸoara, dar mai ales un Mitropolit de marcă al Moldovei ÅŸi Bucovinei. Devine Patriarh al României într-o blândă zi de toamnă, pe 12 septembrie 2007.

Când, la sfârÅŸit de ianuarie 2011, Dumnezeu l-a chemat la Sine pe vrednicul de pomenire Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, cu multă înÅ£elepciune ÅŸi echilibru a gestionat interimatul ÅŸi alegerile ce au urmat. De această atitudine duhovnicească ÅŸi binevoitoare a beneficiat Arhiepiscopia noastră, Mitropolia noastră ÅŸi semnatarul acestor rânduri.

Pe lângă misiunea bisericească prodigioasă pe care o desfăÅŸoară în Å£ară ÅŸi în diaspora românească, Preafericirea Sa a făcut ÅŸi face parte dintr-o sumedenie de organisme internaÅ£ionale cum ar fi: Consiliul Ecumenic al Bisericilor, ConferinÅ£a Bisericilor Europene ÅŸi multe altele. Este membru titular al Academiei InternaÅ£ionale de ÅžtiinÅ£e Religioase de la Bruxelles ÅŸi PreÅŸedintele FundaÅ£iei InternaÅ£ionale „Omenia”.

A fost onorat cu multe distincÅ£ii ÅŸi titluri, dintre care amintim: Ordinul Serviciului Credincios în Grad de Mare Cruce, acordat de către PreÅŸedintele României, Premiul „Pro Humanitate”, acordat de FundaÅ£ia Europeană pentru Cultură „Pro Europa”, din Berlin, Doctor Honoris Causa al UniversităÅ£ii Catolice „Sacred Heart”, din Fairfield, Connecticut, S.U.A., Senator de Onoare al UniversităÅ£ii „Dunărea de Jos”, Doctor Honoris Causa al UniversităÅ£ii de Arte „George Enescu”, din IaÅŸi, Ordinul NaÅ£ional Steaua României în Grad de Mare Cruce, acordat de către PreÅŸedintele României, Membru de Onoare al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al UniversităÅ£ii „Lucian Blaga”, din Sibiu, Doctor Honoris Causa al UniversităÅ£ii „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia, Doctor Honoris Causa al UniversităÅ£ii „Aurel Vlaicu” ,din Arad, Doctor Honoris Causa al Institutului de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie”, din Paris, Doctor Honoris Causa al UniversităÅ£ii „Eftimie Murgu”, din ReÅŸiÅ£a, Doctor Honoris Causa al UniversităÅ£ii din Oradea, Doctor Honoris Causa al UniversităÅ£ii „Al. I. Cuza”, din IaÅŸi, Doctor Honoris Causa al UniversităÅ£ii „BabeÅŸ-Bolyai”, din Cluj.

A fondat multe ÅŸcoli ÅŸi instituÅ£ii de cultură, dintre care pomenim: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, din IaÅŸi, Seminarul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”, din Agapia, Seminarul Teologic Ortodox din BotoÅŸani, Seminarul Teologic Ortodox din Dorohoi, Åžcoala Teologico-Sanitară Post-Liceală din Piatra NeamÅ£, Academia „Sf. Ioan de la NeamÅ£”, de la Mănăstirea NeamÅ£, Åžcoala Teologico-Sanitară Post-Liceală din IaÅŸi, Centrul Mitropolitan de Cercetări T.A.B.O.R., din IaÅŸi, Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru”, de la Durău, Biblioteca Ecumenică „Dumitru Stăniloae”, din IaÅŸi, Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vasile”, din IaÅŸi, Seminarul Teologic Ortodox din Piatra NeamÅ£, Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae”, din IaÅŸi, Institutul Cultural-Misionar TRINITAS (Editura Trinitas, tipografie ÅŸi Radio Trinitas), din IaÅŸi, Centrul de Presă „Basilica” (Radio Trinitas, TV Trinitas, Ziarul Lumina, AgenÅ£ia de Știri „Basilica” ÅŸi Biroul de Presă al Patriarhiei Române), din BucureÅŸti, Editura Basilica, a Patriarhiei Române, Editura Cuvântul VieÅ£ii, a Mitropoliei Munteniei ÅŸi Dobrogei ÅŸi multe altele.

În spiritul Evangheliei Mântuitorului Hristos a înfiinÅ£at multe aÅŸezăminte sociale: Cabinetul Stomatologic „Sf. Pantelimon”, din IaÅŸi, AsociaÅ£ia Medicilor ÅŸi FarmaciÅŸtilor OrtodocÅŸi din România, Departamentul Socio-caritativ „Diaconia”, din IaÅŸi, Cantine pentru săraci la IaÅŸi, PaÅŸcani, Dorohoi ÅŸi Hârlău, Dispensarul Policlinic „Sf. Ap. Petru ÅŸi Pavel”, din IaÅŸi, Centrul de Diagnostic ÅŸi Tratament „ProvidenÅ£a”, din IaÅŸi, FundaÅ£ia „Solidaritate ÅŸi SperanÅ£ă”, din IaÅŸi, Institutul Social-caritativ „Diaconia”, din IaÅŸi, Centrele Social-Culturale din Mănăstirile NeamÅ£ ÅŸi MiclăuÅŸeni, la care am putea adăuga multe altele.

A iniÅ£iat proiectul „Niciun sat fără biserică ÅŸi casă parohială”, program din care s-au născut sute de biserici ÅŸi s-au organizat peste 300 de parohii. S-au înfiinÅ£at în Arhiepiscopia IaÅŸului cinci noi protopopiate ÅŸi s-au întemeiat peste 40 de mănăstiri.

Pentru revigorarea vieÅ£ii bisericeÅŸti, Preafericirea Sa a organizat pelerinaje cu moaÅŸte, întruniri naÅ£ionale ÅŸi internaÅ£ionale ale tinerilor, programe educative ÅŸi proiecte de impact, dacă ar fi să amintim doar programele „Hristos împărtăÅŸit copiilor” ÅŸi „Alege ÅŸcoala”.

Pe lângă acestea, cu toate obligaÅ£iile pastorale, s-a implicat în viaÅ£a academică scriind cărÅ£i ÅŸi studii de mare folos pentru bunul mers al instituÅ£iilor noastre teologice ÅŸi misionare. Mai putem adăuga că a tradus în franceză din Părintele Dumitru Stăniloae, a scris în franceză 45 de studii ÅŸi articole, 35 de studii ÅŸi articole în limba engleză, 19 studii în limba germană, 14 studii ÅŸi articole în alte limbi. Și, cu siguranÅ£ă, vor apărea alte lucrări de mare valoare.

Toate acestea sunt o dovadă a deschiderii Preafericitului Daniel spre frământările lumii contemporane, însă demonstrând, în acelaÅŸi timp, și o puternică înrădăcinare în TradiÅ£ia vie a Bisericii. De fapt, la instalare a ÅŸi declarat răspicat că va continua misiunea ÅŸi tradiÅ£ia binecuvântaÅ£ilor înaintaÅŸi ai Preafericirii Sale. În plus, faÅ£ă de aceÅŸtia, folosindu-se de mijloacele moderne, radioul ÅŸi televiziunea, cu neclintita convingere a Sfântului Pavel, ÅŸtie că din auzire este credinÅ£a, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos (Romani 10, 17). 

Ca Părinte duhovnicesc suprem al Bisericii Ortodoxe Române se preocupă în mod special de „foamea ÅŸi setea după Dumnezeu” a poporului său, aÅŸa cum îÅŸi intitulează o carte de predici pentru Postul Mare¹⁴. Preocupările spirituale sunt o necesitate ÅŸi numai credinÅ£a dă sens existenÅ£ei noastre efemere, după cum afirmă Părintele Patriarh în „Făclii de Înviere”: „Omul vede ÅŸi simte că totul în jurul său este schimbător ÅŸi trecător, că el însuÅŸi este trecător ÅŸi e oarecum obligat să constate că existenÅ£a însăÅŸi este trecere, transformare, venire de undeva, din necunoscut ÅŸi mergere spre undeva, tot spre necunoscut. CredinÅ£a însă, ca legătură vie a omului cu Dumnezeu Creatorul a toată existenÅ£a, dă sens ÅŸi conÅ£inut spiritual existenÅ£ei ca trecere.”¹⁵.

De fapt, de când existăm noi, românii, ca popor creÅŸtin, dăinuim tocmai pentru că ne-am dăruit lui Dumnezeu prin jertfelnicia noastră. Preafericitul Părinte Patriarh punctează această realitate, urmărind veacurile de încercare biruitoare, în volumul intitulat Dăruire ÅŸi Dăinuire¹⁶.

Și dacă este să interpretăm stăruinÅ£a Patriarhului nostru pentru implicarea în slujirea socială, ar fi de observat că este tot o dăruire pentru dăinuirea semenului nostru aflat în nevoi. Mai ales în aceste vremuri marcate de o acută criză economică ce are în spate o ÅŸi mai mare criză spirituală, slujirea filantropică este foarte necesară. „Contrastul dintre sărăcia materială a multora dintre români, pe de-o parte”– spune Preafericirea Sa – „ÅŸi bogăÅ£ia spirituală ÅŸi frumuseÅ£ea Å£ării pe care aceÅŸtia o părăsesc pentru a lucra în alte Å£ări, pe de alta, trebuie să fie principala preocupare atât a Bisericii, cât ÅŸi a liderilor politici din România.”¹⁷  

Preocuparea pentru emigraÅ£ia română ÅŸi pentru copiii rămaÅŸi acasă este o frământare aparte a Părintelui Patriarh. AÅŸa se face că, pe toate meridianele globului, s-au creat structurile eclesiastice necesare pentru o bună păstorire a creÅŸtinilor ortodocÅŸi români.

Este greu de rezumat într-un text aniversar o activitate atât de variată ÅŸi de profundă. Cred că alocuÅ£iunea rostită la întronizare de către Preafericirea Sa este un adevărat cuvânt programatic: „Cea dintâi dorinÅ£ă ÅŸi cea dintâi datorie a noastră, ca nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, constă în păstrarea, preÅ£uirea ÅŸi cultivarea moÅŸtenirii spirituale luminoase pe care ne-a lăsat-o fericitul întru adormire Părintele nostru Patriarhul Teoctist, pildă de înÅ£elepciune ÅŸi răbdare, de iubire frăÅ£ească faÅ£ă de toÅ£i creÅŸtinii ortodocÅŸi, pildă de bunătate, faÅ£ă de toÅ£i creÅŸtinii, faÅ£ă de toÅ£i oamenii credincioÅŸi ÅŸi faÅ£ă de toÅ£i oamenii făcători de pace ÅŸi de bine.”¹⁸.

Un al doilea gând era cel al comuniunii frăÅ£eÅŸti în Biserică: „Datoria noastră constantă este promovarea comuniunii frăÅ£eÅŸti, a coresponsabilităÅ£ii ÅŸi conlucrării cu toÅ£i ierarhii din Sfântul Sinod, pentru a păstra ÅŸi apăra credinÅ£a ortodoxă ÅŸi unitatea Bisericii noastre, precum ÅŸi pentru a găsi împreună cu ÎnaltpreasfinÅ£iile ÅŸi PreasfinÅ£iile lor, împreună cu clerul ÅŸi credincioÅŸii mireni ortodocÅŸi mijloace corespunzătoare pentru adâncirea ÅŸi îmbogăÅ£irea vieÅ£ii spirituale ÅŸi a lucrării misionare în parohiile, mănăstirile, ÅŸcolile teologice, instituÅ£iile culturale ÅŸi instituÅ£iile social-caritative ale Bisericii noastre.”¹⁹.

Și, în sfârÅŸit, spune Preafericitul, „o altă dorinÅ£ă a noastră, care devine datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile lăcaÅŸurilor de cult, prin intermediul a două reÅ£ele bisericeÅŸti ortodoxe la nivel naÅ£ional, radioul ÅŸi televiziunea, precum ÅŸi un cotidian al Bisericii.”²⁰. Într-o lume în care mass-media revarsă în spaÅ£iu mult venin ÅŸi mediocritate e nevoie, pentru omul care caută, de izvoare curate ÅŸi dătătoare de viaÅ£ă.

Din motivele subliniate ÅŸi pentur multe altele ne dăm seama câtă nevoie avem de un Patriarh puternic. Într-o lume în care aproape că nu mai sunt repere, pentru noi, românii ÅŸi, în mod special, pentru noi, transilvănenii, Patriarhul Daniel este un reper ÅŸi un Părinte.

Este Părinte în sensul pe care bătrânii de odinioară îl dădeau acestui cuvânt, înÅ£elegând că Întâistătătorul, cunoscător fiind al lucrurilor dumnezeieÅŸti, are faÅ£ă de lucrurile omeneÅŸti o dreaptă judecată, datorită căreia ÅŸtie să-i călăuzească pe oameni pe calea lui Dumnezeu.²¹

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Părintele neamului, ne arată că „numai fiind ancorat în ființa unui neam și loc, în istoria unei Patrii, poți aduce roadă”²². Noi, fiii săi spirituali, la acest soroc sărbătoresc, îi zicem dimpreună cu Sfântul Ioan Teologul: „Să mergeți bine cu sănătatea, precum bine mergeți cu sufletul.” (III Ioan 1, 2).

† Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului,
Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului