Adaugat la: 1 Noiembrie 2008 Ora: 15:14

Binecuvântarea şi inaugurarea noului Centru Eparhial de la Roma

În ziua de 9 Octombrie 2008 a avut loc la Roma inaugurarea şi sfinţirea noului Centru Eparhial, situat în Via Ardeatina 1741, moment ce poate fi considerat un eveniment istoric pentru tânăra Episcopie Ortodoxă Română a Italiei.

Binecuvântarea şi inaugurarea noului Centru Eparhial de la Roma

Ceremonia de binecuvântare şi inaugurare a Sediului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma din ziua de Joi 9 octombrie 2008, a început la orele 14.30.

La acest eveniment au participat, din partea Patriarhiei Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, Exarh Patriarhal, iar din partea Guvernului României: Domnul Adrian Iorgulescu - Ministrul Culturii şi Cultelor, Doamna Mariana Câmpeanu - Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii, Domnul Gigel Sorinel Ştirbu - Secretar de Stat pentru Culte, Domnul Marius Gabriel Lazurcă, Ambasadorul României la Vatican şi alţi distinşi oaspeţi, precum şi preoţi de la majoritatea celor 82 de parohii ale episcopiei împreună cu familiile lor, credincioşi din Roma şi din alte parohii din Italia.

Ceremonia a început cu un cuvânt de bun venit pe care Preasfinţitul Siluan l-a adresat în numele clerului şi credincioşilor episcopiei noastre distinșilor oaspeţi şi tuturor celor prezenţi. Apoi Înaltpreasfinţitul Nifon a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. A urmat apoi tăierea panglicii şi dezvelirea plăcii comemorative pe care se menţionează contribuţia Patriarhiei Române şi a Guvernului României la achiziţionarea ansamblului de clădiri şi a terenului pe care se află sediul episcopiei.

Slujba de sfinţire a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Nifon, avându-l alături pe Preasfinţitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei înconjuraţi de preoţii şi diaconii prezenţi. După ungerea cu untdelemn şi stropirea cu apă sfinţită a sediului, Domnul Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor, a dat citire mesajului Primului Ministru, - Domnul Călin Popescu Tăriceanu -, trimis cu această ocazie .

În încheiere Preasfinţitul Siluan a adresat cuvântul de mulţumire din parte episcopiei Preafericitului Părinte Daniel şi Guvernului României pentru sprijinul oferit în achiziţionarea edificiului care va adăposti Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. A urmat o recepţie oferită celor prezenţi de către episcopie.

Aflat pe una dintre colinele Romei (la mai puţin de 8 km de la şoseaua de centură a Romei), pe un pământ pătruns de sângele mucenicilor, într-un cadru care aminteşte de liniştea vetrelor mănăstireşti din România, în mijlocul unui frumos parc de 2,7 hectare, sediul Episcopiei ortodocşilor români din Italia, constituie rodul colaborării fructuoase dintre Guvernul României şi Patriarhia Română care, la solicitarea nou înfiinţatei eparhii făcută în numele celor peste un milion de credincioşi pe care îi are în grijă, a aprobat şi concretizat subvenţionarea aproape integrală a sumei necesare achiziţionării acestuia. La această participare financiară din partea Statului român, se adaugă jertfa substanţială a credincioşilor celor 82 de parohii din Italia.

La intrarea în incinta sediului, parcul presărat de palmierii de diferite specii, de cedrii sau chiparoşi, de eucalipţi sau pini mediteraneeni, introduce pe cel ce-i calcă pragul în intimitatea şi liniştea de care duce atâta lipsă lumea în care trăim.      

Centrul Eparhial condus de Prea Sfinţitul Siluan (Şpan), primul Episcop ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (Bucureşti, 5 martie 2008) ca urmare a propunerii Adunării Eparhiale întrunite la Paris în 19 februarie a.c., este hărăzit să devină punctul de referinţă al tuturor românilor ortodocşi care se află în Italia, atât din punctul de vedere al vieţii religioase şi spirituale ortodoxe cât şi al vieţii culturale. 

Biserica Ortodoxă din Italia a fost şi este principalul punct de referinţă al tuturor creştinilor ortodocşi de limbă românească din această ţară, iar Centrul Eparhial prin noile Departamente: de Cateheză şi Misiune, Cultural şi de Tineret, Economic, Social, Dialog Interortodox şi Inter-Creştin, Informare Mass-Media, doreşte să strângă în unire pe creştinii români risipiţi în toate colţurile Italiei, şi să le devină sprijin de nezdruncinat în vâltoarea lumii actuale şi garant în păstrarea identităţii de limbă şi cultură românească.

Cetăţenii români, care constituie cea mai mare comunitate de străini din Italia, aveau nevoie de un organism spre a face cunoscute tradiţiile creştineşti şi româneşti specifice, atât la nivelul autorităţilor bisericeşti cât şi al celor civile, pentru o mai bună integrare în societatea italiană.

Prin punerea în valoare a potenţialului spiritual şi cultural de care dispune comunitatea românească din Italia şi prin crearea de astfel de centre ortodoxe de spiritualitate şi cultură şi în celelalte ţări europene, avem încredinţarea că viitoarele generaţii de români vor ajunge să trăiască şi să simtă mai departe creştineşte şi să vorbească româneşte, ducând mai departe zestrea înaintaşilor noştri.

 

Roma, 16 octombrie, 2008.

Pr. Dr. Pompiliu Nacu, Consilier Cultural

Binecuvântarea şi inaugurarea noului Centru Eparhial de la Roma

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni