Mântuitorul Însuși S‑a numit pe Sine Păstor, zicând „Eu sunt Păstorul cel bun.”¹. Fiind Păstorul cel bun, Hristos merge în căutarea oii pierdute, cum a fost și cazul Sfântului Apostol Petru. După învierea Sa din morți, Domnul îl cercetează pe apostatul Simon, fiul lui Iona, cu îngăduință și dragoste, iar această atitudine părintească a lui Hristos îl face pe Petru să‑I răspundă, atât cât omenește i‑a stat lui în putință, tot cu dragoste. Acest dialog al iubirii dintre el și Dumnezeu l‑a făcut păstor de oameni.

La rândul său, Sfântul Apostol Petru, luând exemplu de la Hristos, îi îndeamnă pe episcopii și pe preoții împrăștiați printre străini să păstorească turma lui Dumnezeu, dată lor în pază, cercetând‑o cu dragoste.²

Să remarcăm un amănunt semnificativ în dialogul Domnului Hristos cu Petru. După ce Petru răspunde prima dată la întrebarea „Mă iubești tu pe Mine?”, Hristos Domnul îi zice: „Paște mielușeii Mei.”³; şi tot astfel îi zice şi după al doilea și al treilea răspuns la aceeași întrebare: „Paște oile mele.”⁴.  

Din mielușei în credință ce suntem, suntem chemați să ne înălţăm la maturitatea duhovnicească, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: ”la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”⁵, pentru că, zice tot el, „când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m‑am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.”⁶.

Ca să ajungem la maturitatea duhovnicească şi „să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii”⁷, după cum spune tot Apostolul Pavel, Hristos i‑a rânduit „pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători”⁸. 

Avem cu noi învățătura lui Hristos, transmisă nouă de apostoli, proroci, evangheliști, păstori și învățători. Avem Sfânta Scriptură. Avem tot ce ne trebuie pentru a‑L cunoaște pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a răspunde iubirii Lui și pentru a ajunge maturi duhovnicește, adică la desăvârșire.

Dar ce ne lipsește multora dintre noi de am rămas copii mânați de vânt și încă nu am lepădat cele ale copilului?

Urechi de auzit, voință puternică și sinceră de a‑L cunoaște pe Dumnezeu și de a împlini cuvântul Lui? De fapt, cel mai mult ne lipsește dragostea pentru Dumnezeu, fiindcă spune Hristos Domnul: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.”⁹.

Pentru a reuşi să‑L iubim din toată inima noastră pe Dumnezeu trebuie mai întâi să păzim poruncile Lui, dar pentru a le păzi trebuie să ni le însușim, să ni le facem ale noastre.

Căci așa cum avem nevoie de îndrumători pentru a pătrunde în tainele stiinței, la fel avem nevoie şi de păstori, de părinți duhov-nicești care să ne îndrume și să ne învețe cum să ne însușim poruncile lui Hristos. 

Păstorul cel bun poartă grijă de turmă și o duce la pășunea cea cu iarbă grasă. Acea pășune este Împărăția lui Dumnezeu, este trupul lui Hristos, al cărei cap este El însuși, este Biserica, unde găsim hrana cea duhovnicească, „Pâinea cea cerească” și cuvântul cel bun, care izvorăște din Cuvântul cel viu, care ne dă putere și ne învață cum să facem ca Hristos să devină viața noastră însăşi.

În Biserica primară, Sfântul Clement Romanul avea următorul îndemn: „Să‑i învățăm pe tineri învățătura fricii de Dumnezeu. Copiii noștri să aibă parte de creșterea cea întru Hristos; să învețe ce putere are smerenia înaintea lui Dumnezeu și ce poate dragostea curată în fața lui Dumnezeu; să învețe că bună și mare este frica de Dumnezeu și că îi mântuiește pe toți cei ce trăiesc cu cuvioșie şi cuget curat în Dumnezeu.”. 

Aceste îndemnuri ale Sfântului Clement sunt și pentru părinții duhovnicești și pentru părinții trupești. 

În Biserică învățăm, dar nu trebuie să uităm că fiecare casă creștină este o Biserică în miniatură, iar transmiterea credinței intră în datoria noastră, a tuturor. Însă pentru ca pruncul să înţeleagă trebuie să fie învățat de cineva care știe. 

Aşadar, datori suntem să ascultăm cuvântul cel mântuitor de la părinții noștri duhovnicești, de la învățătorii noștri, care sunt ancorați în învățătura cea dreaptă. Datori suntem să ne deschidem inimile pentru Hristos, spre a întrupa cuvântul Evangheliei, spre a‑l trăi și spre a‑l face cunoscut mai departe, atât copiilor primiți în dar de la Dumnezeu, cât și acelora care sunt însetați de a‑L cunoaște pe Domnul.

† Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei

Note: