publicat in Cuvântul episcopului Timotei pe 1 Decembrie 2018, 11:22
Cuvânt pastoral la Nașterea Domnului
În fiecare an, de Crăciun, trăim și ne exprimăm bucuria că Dumnezeu nu ne-a uitat, nu ne-a lăsat să ne stingem în fărădelegile noastre și să ne adâncim în întunericul necunoștinței, ci, din iubire față de noi, oamenii, a colindat pământul, trimițându-L pe Fiul Său Cel unul născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să alunge pustiul, potopul și urgia care au pus stăpânire pe întreg neamul omenesc o dată cu căderea lui Adam. Această mare bucurie o vestim noi, românii, prin colindul străbun:
A trimis Domnul Crăciunul pentru ca omul să fie reînveșmântat în veșmântul pe care l-a avut înainte de cădere, în veșmântul luminos al slavei. Sfântul Efrem Sirul este cel care descrie într-un mod cu totul deosebit frumusețea lui Adam înveșmântat în lumină și slavă, înainte de cădere: „Dumnezeu l-a făcut pe Adam cu sfintele Sale mâini, după chipul și asemănarea Sa, iar când îngerii au văzut înfățișarea plină de slavă a lui Adam au fost cutremurați adânc de frumusețea acestuia. Căci au văzut înfățișarea chipului său arzând cu strălucire plină de slavă, asemenea soarelui, iar lumina din ochii lui era ca lumina soarelui, iar înfățișarea trupului său, ca scânteierea cristalului”1
Sfântul Efrem își bazează cuvintele pe care le-am auzit mai sus pe Sfânta Scriptură, care, în primul capitol al Cărții Facerii, vorbește despre crearea lui Adam: „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră[...]». Şi a făcut
Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”2.
Cercetând textul grecesc al Sfintei Scripturi, observăm că pentru cuvântul chip este folosit cuvântul εἰκόνα (eikóna), adică icoană. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, deci, fără doar și poate, Adam a fost creat ca o icoană vie de către Hristos, Care este Chipul/Icoana lui Dumnezeu „...prin Care și veacurile s-au făcut [...], Dumnezeu fiind”3dating firstshttps://apostolia.eu/index.php/relish-speed-dating-miami/rules for dating married manparties avec matchmaking lolhttps://apostolia.eu/index.php/dating-advisor-espaa/ – Domnul prin Duhul Sfânt ne va reda chipul cel dintâi și vom deveni icoane vii autentice ale lui Hristos.
† Episcopul Timotei al Spaniei
și Portugaliei
Note: