Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 1 Noiembrie 2008 Ora: 15:14

Doamna Semnului

La începutului postului Crăciunului, la 27 noiembrie, o sărbătorim pe Maica Domnului printr-o icoană făcătoare de minuni inspirată din cuvintele profetului Isaia: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”. Această profeţie care vesteşte naşterea feciorelnică a lui Hristos este reluată în cea de-a opta lectură din Vechiului Testament de la vecernia Crăciunului.

Doamna Semnului

Icoana „Doamna Semnului” este sărbătorită la această dată, căci în această zi în secolul al XII-lea, Maica Domnului, printr-o astfel de icoană, a salvat oraşul Novgorod din mâna invadatorilor.

Aceste trei picturi au fost realizate de către copii la un curs de catehism acum 40 de ani. Observarea desenelor permite catehetului să constate dacă copilul a înţeles bine învăţătura sa, iar dacă descoperă greşeli sau lipsuri, poate să reia cu copilul detaliile mai puţin asimilate.

Să trecem în revistă câteva elemente ale acestei icoane ce exprimă credinţa ortodoxă asupra tainei Treimii, Întrupării şi Mântuirii. Cele patru litere greceşti MP ΘYarată că Maria este Maica Domnului, ele fiind poziţionate corect în toate cele trei picturi. Cele trei stele desenate pe veşmânt semnifică faptul că Maria a fost fecioară înainte de naşterea lui Hristos, în naştere şi după naştere. Numai desenul 1 respectă poziţia corectă a celor trei stele. În desenul 3, copilul, un băieţel de 7 ani, s-a lăsat prins de entuziasm: stelele de pe umeri sunt la locul lor, dar cea de pe frunte s-a deplasat pe buric şi este multiplicată de trei în aureolă! În schimb, prezenţa lor multiplă în jurul lui Hristos figurează foarte bine cerul. Închipuind pe Creatorul său, sânul Mariei devine mai mare decât Cerurile.

Cele patru litere greceşti IC XP, prescurtare numelui lui Iisus Hristos, se găsesc doar în desenul 1. În toate cele trei desene, capul lui Hristos este înconjurat de aureola cruciformă, simbol al jertfei de pe cruce prin care Hristos ne-a izbăvit de păcat şi de moarte. Cele trei părţi ale aureolei unde sunt înscrise trei litere greceştiὍ ὬΝreprezintă o modalitate de a arăta că Hristos este Una dintre cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Aceste litere înseamnă în greacă „Cel ce este”, cuvinte care exprimă Existenţa şi Viaţa în esenţă, şi prin care Dumnezeu şi-a revelat Numele Său lui Moise (Facere, 3, 14). În Evanghelie, Hristos se numeşte cu aceste cuvinte în mai multe locuri (Ioan, 18, 5). Aceste inscripţii lipsesc din desenul 1. De asemenea, să remarcăm zâmbetul blând al lui Iisus din desenul 3.

Câteodată, desenele copiilor împrospătează sufletele adulţilor, şi revine fiecăruia să-şi facă timp pentru a le descoperi, atunci când le sunt oferite.

 

Sophie Lossky

Doamna Semnului

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni