Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 5 Martie 2018 Ora: 15:14

Un astfel de arhiereu se cuvenea să avem

Dumnezeu, în planul Său de mântuire a lumii, așa cum la plinirea vremii a trimis în lume pe unicul Său Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru a ne izbăvi de robie și pentru ca să ne învețe cum și ce trebuie să facem pentru a merge pe calea mântuirii, așază la vremea și în locuri potrivite oameni care să propovăduiască și să ducă mai departe cuvântul adevărului Său. Așa au fost aleși și trimiși de către Domnul Sfinții Apostoli care, la rându-le, au trimis și așezat episcopi în cetățile în care au vestit Evanghelia lui Hristos.

Acest act al „trimiterii” este roada ascultării liber consimțite și este lucrarea Sfintei Treimi. În Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan găsim cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos adresate Sfinților Apostoli care confirmă alegerea slujitorilor de către El:  „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți, și roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veți cere în numele Meu”1, iar în Faptele Apostolilor găsim cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care scoate în evidență lucrarea Sfântului Duh care desăvârșește alegerea: „... Luați aminte de voi înșivă și de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său”2.

Dumnezeu așază slujitori în mijlocul turmei, așa cum am auzit mai sus („turma întru care Duhul Sfânt v-a pus episcopi”), și nu deasupra ei. Slujitorul face parte din comunitate, din Biserică. El este așezat acolo pentru a sluji oamenilor, pentru a aduce jertfă pentru iertarea păcatelor poporului, dar și pentru ale sale personale, fiind om cu slăbiciuni, așa cum ne învață tot Apostolul neamurilor, Sfântul Pavel, în Epistola către Evrei: „Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu ca să aducă daruri și jertfe pentru păcate ... precum pentru popor, așa și pentru sine să jertfească pentru păcate”3.

Acum 20 de ani, Domnul a rânduit în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, cu sediul la Paris, un slujitor providențial care a fost pătruns de aceste cuvinte ale Apostolului Pavel. În cuvântul său de înscăunare, cel ales atunci de Domnul, rânduit, așezat și întărit de Duhul Sfânt ca păstor al tuturor ortodocșilor din cadrul Arhiepiscopiei și mai târziu al Mitropoliei, în majoritatea lor români și francezi, a spus: „Cel ce devine episcop primeşte ceea ce noi numim „engolpion”, pe care se găseşte icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. Această icoană se numeşte „Panaghia”, Preasfânta. Ne aducem aminte că Moise a văzut pe munte Rugul Aprins şi că a auzit glasul lui Dumnezeu care-i spunea: „Scoate-ţi încălţămintea!”. Panaghia simbolizează acest Rug care ardea, dar nu se mistuia, şi din care ieşea glasul lui Dumnezeu. Acest Rug Aprins prefigurează pe Maica Domnului care a purtat în pântece pe Dumnezeu-Omul. Pentru ce primeşte episcopul acest engolpion? Mă gândesc că unul dintre motive este acela că inima lui trebuie să se umple de prezenţa lui Dumnezeu, precum cea a Fecioarei Maria. Iar ceea ce trebuie să dea el lumii este inima lui plină de Dumnezeu, ca un rug aprins de harul dumnezeiesc, care nu se mistuie, care arde prin prezenţa lui păcatele, care leagă şi dezleagă şi care ajută omul să vadă mântuirea. Pentru aceasta l-a pus Domnul în lume”4.

Acestea sunt cuvintele care, cred eu, l-au urmărit pe cel ales până în ziua de astăzi, cuvinte pe care le-a transpus în faptă de la așezarea sa în tronul arhiepiscopal. Drept dovadă a celor pe care le-am semnalat mai sus este înflorirea Bisericii Ortodoxe Române din Occident așa cum o vedem astăzi, cu trei eparhii, trei episcopi titulari, un episcop vicar, doi arhierei vicari aleși care urmează a fi hirotoniți, sute de preoți și parohii și zeci de mănăstiri care funcționează în cadrul Mitropoliei al cărei păstor este.

Acest ales al Domnului este Părintele și Mitropolitul nostru Iosif, care în 15 martie împlinește 20 de ani de arhierie.

Din toată inima îi dorim noi, clerul și poporul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, mulți ani cu sănătate pentru a putea în continuare cu mult devotament și jertfelnicie să ne păstorească și să ne îndrume pe calea mântuirii.

† Episcopul Timotei
al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

Note:

1. In. 15, 16.
2. FA 20, 28.
3. Evr. 5, 1, 3.
4. Cuvântul de înscăunare al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Iosif.

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni