Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

(Evanghelia după Luca VI, 32-35)

Suntem chemaţi a nu ne pierde în vagi şi măreţe planuri şi deziderate, ci a da ajutoare practice (neplăcute, la nevoie; scârboase, la nevoie; agasante, de va fi cazul) celui de lângă noi. A ne fi milă de actuala şi reala durere a vecinului... Să ne ajutăm semenul plin de răni şi de păcate, de urâte şi puturoase răni, de mârşave şi meschine păcate, cusurgiu şi plin de manii, obraznic, nemulţumit, nerecunoscător, murdar, încăpăţânat, pretenţios, căruia nimic nu-i este bun şi care binelui ce i se face îi răspunde dacă nu chiar cu sudălmi în orice caz cu înţepături, ironii şi resentimente.

Părintele Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Creştinul trebuie să se încline în faţa chipului lui Dumnezeu din fratele său. Numai când va fi simţit, văzut şi înţeles aceasta va descoperi cât de deformat şi desfigurat de puterea răului e acest chip al lui Dumnezeu. Va vedea inima omului aşa cum este: prada unei neîncetate lupte între diavol şi Dumnezeu. Rănit de iubire, va dori ca, în numele acestui chip, să intre în lupta cu diavolul, să devină instrumentul lui Dumnezeu în această lucrare cumplită şi mistuitoare. Va putea să facă aceasta, dar cu trei condiţii. Mai întâi punându-şi întreaga nădejde în Dumnezeu, iar nu în sine însuşi. Apoi despuindu-se de orice dorinţă interesată. În sfârşit, aruncându-şi asemenea lui David toate armele şi pornind în lupta împotriva lui Goliat având drept singură armă Numele Domnului.

Maica Maria Skobţova, Iubirea nebună de aproapele

Zis-a avva Pimen despre avva Ioan Colov că s-a rugat lui Dumnezeu şi s-au ridicat patimile de la dânsul şi s-a făcut fără de grijă; şi ducându-se a spus unui bătrân: mă văd pe mine că mă odihnesc şi nu am nici un război. Şi i-a zis lui bătrânul: du-te, roagă-te lui Dumnezeu să-ţi vină războiul, zdrobirea inimii şi smerenia pe care le aveai mai înainte! Că prin războaie sporeşte sufletul. Deci s-a rugat şi după ce a venit ispita nu s-a mai rugat să fie luată de la el, ci zicea: dă-mi Doamne răbdare în războaie!

Patericul egiptean

Rugăciunea neîntreruptă stă în a avea mintea alipită de Dumnezeu cu evlavie multă şi dor; a atârna pururi cu nădejdea de El şi a te încrede în El în toate, orice ai face şi ţi s-ar întâmpla.

Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri

Umilinţa nu este câtuşi de puţin ceea ce credem cel mai adesea că este: modul bleg prin care încercăm să ne închipuim că suntem cei mai mari ticăloşi şi prin care încercăm să-i convingem pe ceilalţi că felul nostru artificial de a ne purta dovedeşte că suntem conştienţi de asta...

Umilinţa este slăbiciunea în care Dumnezeu îşi poate manifesta puterea. Este situaţia în care absenţa lui Dumnezeu poate deveni prezenţa Lui. Nu-L putem lua ostatic pe Dumnezeu; însă de fiecare dată când stăm precum vameşul, dincolo de împărăţia „dreptăţii”, doar în cea a milei, Îl putem întâlni.

Încearcă să te gândeşti la absenţa lui Dumnezeu şi să înţelegi înainte de a putea bate la uşă (aminteşte-ţi că aceasta nu este doar uşa împărăţiei înţeleasă la modul general, ci că Hristos spune în mod concret „Eu sunt uşa”) că te afli în afara ei.

Dacă îţi petreci timpul imaginându-ţi că, într-un mod nefiresc, te afli deja în Împărăţia lui Dumnezeu, nu are nici un rost să mai baţi la uşă pentru a ţi se deschide. Negreşit, te uiţi în jur încercând să vezi unde sunt îngerii şi sfinţii şi unde e locaşul care îţi aparţine. Iar când nu vezi altceva decât întuneric sau ziduri, poţi fi surprins, pe drept cuvânt, că raiul este atât de neatrăgător.

Trebuie deci să înţelegem că încă nu ne aflăm în rai, că suntem încă străini de Împărăţia lui Dumnezeu şi că, prin urmare, trebuie să ne întrebăm pe noi înşine: unde este uşa şi cum trebuie să batem în ea?

Mitropolitul Antonie de Suroj, Şcoala rugăciunii

Pocăinţa adevărată eliberează şi e dătătoare de bucurie. Dacă nu e eliberatoare atunci nu e pocăinţă autentică.

Arhimandritul Sofronie Saharov

Selecţia textelor: Daniel Chira