Să ne pocăim smerindu-ne!

Dăm slavă lui Dumnezeu că încă mai cunoaştem oameni duhovniceşti care sunt plini de har şi care răspândesc prin­tre noi pacea şi duhul lui Hristos. Toţi aceşti părinţi sunt glasuri ce strigă în pustie, ase­menea Sfântului Ioan Botezătorul, „pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”¹. Mulţi suntem cei care auzim glasul lor. Însă, ase­menea parabolei semănătorului, puţini sunt cei care primesc cuvântul şi îl fac să rodeas­că. De cele mai multe ori glasul lor este tra­tat cu indiferenţă sau este luat în derâdere. Lumea este mai mult preocupată de ziua de mâine şi de lucrurile trecătoare decât de pre­zent, de acel „astăzi liturgic”, de clipa de acum pe care ar trebui să o trăim şi să o răscumpărăm pentru a trăi veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Constatăm din ce în ce mai mult că Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu deranjează. Şi acest lucru datorită faptului că sufletele multora dintre noi sunt pustiite şi lipsite de har! Am uitat, din nou, fiii cărui duh suntem. În loc să cultivăm şi să facem să sporească iubirea, ne condamnăm şi ne judecăm unii pe alţii, credincioşii pe necredincioşi şi cei ce nu cred pe cei ce cred, uitând de cuvintele Mântuitorului care spu­ne „Milă voiesc, iar nu jertfă”². Uităm că încă este vremea mântuirii şi că nu este târziu pentru a ne sfinţi. Hristos Domnul nu a ve­nit să judece lumea ci a venit să mântuiască lumea! Cum? Smerindu-Se, jertfindu-Se şi dăruindu-Se pe sine lumii întregi ca hrană duhovnicească pentru ca cei ce cred şi-L mărturisesc să aibă viaţă întru ei. Sufletul fiecărui om, chiar dacă acel om recunoaşte sau nu, tânjeşte după Dumnezeu, crea­torul său. Omul nu-şi găseşte pacea decât atunci când trăieşte cu Hristos Domnul. Nu avem un alt Mântuitor în afară de Hristos. Când El le vorbea celor din sinago­gă despre Trupul şi Sângele Său ca fiind adevărată mân­care şi băutură, mulţi ucenici părăsindu-L neînţelegând cuvântul greu de înţeles chiar şi pentru mulţi din ziua de azi, la întrebarea lui Hristos: „Nu vreţi şi voi să vă duceţi?”³ Sfântul Apostol Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.”⁴dispatch korea dating 1 januari 2020senior dating indianapolishttps://apostolia.eu/index.php/trickle-charger-hookup/nebraska dating app pentru că „lupta noastră nu este împotriva trupu­lui şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împo­triva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întune­ricului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”⁹ iar acest război, privit duhovniceşte poate să aducă mântuire, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Hrisostom: „Sufletul e ca un scut. Dacă-l loveşte lancea şi e moale, îl străpunge, dar, dimpotrivă, dacă e tare, lancea nu-i pricinuieşte nici o stricăciune, ci cade alături, cu vârful îndoit. Dacă săgeţile pe care le aruncă diavolul asupra unui su­flet îl găsesc slăbit şi lipsit de voinţă, atunci îl pătrund până în adânc, dar dacă îl găsesc întărit şi puternic, diavolul însuşi se depărtează neputincios, fără a-i pricinui nici cel mai mic rău. Ba, mai mult, de aici se nasc şi două mari foloase, chiar trei: diavolul nu l-a vătămat, ci l-a lăsat mai pu­ternic decât l-a găsit şi el însuşi, de pe urma acestui fapt, a devenit mai slab.”¹⁰

† Episcopul Timotei al Spaniei si Portugaliei